Setea la copil. Câtă apă trebuie să bea cel mic

1 66672 original jpg jpeg

Tu ştii care este cantitatea de apă necesară unui copil cu vârsta până în trei ani? Ţi se pare că cel mic bea prea multă apă sau ceai? Află când e cazul să te îngrijorezi din cauza setei excesive.

Apa este vitală pentru menţinerea sănătăţii atât copiilor,cât şi adulţilor şi reprezintă între 60% şi 75% din totalul greutăţii. Beneficiile aduse de apă corpului uman sunt numeroase.

Pe de altă parte,dacă nu este asigurată o cantitate suficientă de apă,cei mici şi nu numai vor avea de suferit din cauza deshidratării. Studiile în acest domeniu au scos la iveală cantitatea ideală de apă,pe care trebuie să o bea un copil mic pe parcursul unei zile.

Nu mai puţin de 1,3 litri de apă are nevoie corpul pentru a funcţiona normal,pentru a fi asigurată o temperatură constantă,pentru a proteja încheieturile care au nevoie de lubrefiere.

De asemenea,cu această cantitate de apă,organismul este ferit de deshidratarea care poate avea consecinţe nefaste asupra sănătăţii şi chiar a vieţii copilului.

Atenţie!

În multe cazuri,copiii prinşi cu joaca uită că le e sete sau ignoră senzaţia neplăcută şi pot ajunge până în stadiul când obosesc sau ameţesc din cauza deshidratării.

Cum îI convingi să bea apă

Mai ales când fac cunoştinţă cu gustul dulce al sucurilor,copiii evită apa şi cu greu îi convingi să bea un pahar,ce să mai vorbim de peste un litru. Îl poţi ademeni să consume apa apelând la un mic truc.

Cumpără-i o cană haioasă,frumos colorată şi uşor de manevrat,pe care o va folosi doar el. Pune-i în apa tot felul de felii de lămâie,puţină miere sau puţin suc de portocale proaspăt stors şi vei vedea că cel mic va adora apa.

Ce faci când bea prea multă

E normal să apară senzaţia de sete. Aceasta poate fi influenţată de anumite alimente,activităţi sau,dacă este persistentă,poate fi un simptom care anunţă apariţia unei boli. Dacă observi că cel mic bea prea multă apă,ia în considerare vizita la medic.

Medicii spun că senzaţia continuă de sete semnalează existenţa unei hemoragii sau chiar a diabetului zaharat.

De asemenea,setea la copil poată să apară din cauza oboselii,a deshidratării şi a chiar poate fi vorba de o boală de natură psihică.

Alte semne

Setea excesivă poate fi însoţită de semne,precum:

-vedere înceţoşată;-stare de confuzie;-oboseală;-febră şi frisoane;-greaţă şi vărsături;-irascibilitate şi agitaţie.



Recente

femeie crema de soare 4153623 jpg
Fursecuri cu caramel sarat  Sursa foto shutterstock 2412243033 jpg
1773300704 asu2 jpg
1773226145 CNpn png
Cioraba de vacuta  Sursa foto shutterstock 153403229 jpg
4s1a a39m 231019 jpg
Dr  Cristina Sas png
Fursecuri cu portocale si ciocolata  Sursa foto shutterstock 2574941421 jpg
clickpentrufemei ro pexels jakubzerdzicki 31918436 jpg
Supa gulas  Sursa foto shutterstock 221586598 jpg
clinica stomatologica copii 2 jpg
medium shot couple cooking together jpg
femeie pe balcon la cafea 2316 jpg
femeie in bucatarie jpg
Fursecuri cu dulceata de lapte  Sursa foto shutterstock 2490734209 jpg
Supa cremoasa de pui cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 2532715495 jpg
cute dog playing with toilet paper high angle jpg
Budinca cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2450689863 jpg
Mobilier de grădină   soluții inteligente pentru spații mici jpg
Ciorba de perisoare  Sursa foto shutterstock 616137923 jpg