Situaţie fără precedent în UE: Copiii cu autism nu beneficiază de nicio decontare a terapiei în România
Sistemul sanitar luptă cu sărăcia iar românii de rând luptă cu sistemul atunci când au o problemă de sănătate. Însă preferăm să ne ascundem după vorbe şi să ignorăm faptul că ceea ce numim generic “sistem” este un mecanism format din oameni.
Ei ar trebui să fie cei care să apere interesele pacientului şi să îi ofere tot ceea ce se poate pentru ca acesta să-şi redobândească starea de sănătate. Din păcate,România este un caz fără precedent la nivelul Uniunii Europene pentru că statul nu oferă nicio decontare a terapiilor destinate copiilor cu tulburări din spectrul autist.
O afecţiune ciudată,cu un mecanism încă neelucidat. Nu ştie nimeni,cu precizie,ce o generează şi nici recuperarea nu ţi-o poate garanta nimeni. După diagnosticarea cu tulburări din spectrul autist (TSA) a unui copil,începe lupta. Partea cea mai dificilă nu este,aşa cum şi-ar imagina majoritatea părinţilor,găsirea unor terapeuţi specializaţi,pentru că mulţi psihologi s-au specializat în terapie ABA (Applied Behavior Analysis – Analiză Comportamentală Aplicată),ci identificarea surselor de finanţare. Terapia pentru un copil autist poate ajunge să coste mii de lei pe lună,sume prohibitive pentru majoritatea românilor. Trebuie să recunoaştem deschis,“le rece”,cine nu dispune de bani,şi nici nu poate face rost,prin bunăvoinţa unor sponsori,îşi poate lua adio de la gândul că îşi va putea recupera vreodată copilul,că îl va scoate de acolo,din lumea lui,în care acesta este prizonierul propriei minţi. Fără terapie,starea unui copil cu TSA se va degrada şi mai mult şi,în timp,riscă să-şi piardă toate abilităţile şi să ajungă complet dependent de cei din jur,chiar şi pentru lucruri simple,cum ar fi să se hrănească sau să bea apă.
Nu este o boală a copilăriei
Şi mai ciudat este că în România,autismul este considerat,cumva,o boală a copilăriei. În statistici nu există autism la copii. Cum a mai crescut,şi nu arată că s-ar fi recuperat,automat pacientul este catalogat drept schizofrenic sau ceva asemănător. Niciun ministru al sănătăţii de după 1989,niciun politician,nimeni,nu a avut tăria,curajul sau interesul de a pune pe tapet această problemă reală a României. Practic,nici nu se ştie,oficial,câţi copii cu autism există în România. Mai mult,există chiar şi medici care nu-l consideră afecţiune. Poate că,la un moment dat,cineva va înţelege că trebuie făcut ceva concret şi pentru copiii cu autism.
