Străbunicile suzetei: mărgele, pânză, os
La începuturi, suzeta nu semăna prea mult cu variantele moderne pe care le cunoaştem astăzi. În orice caz, a fost o invenţie care a potolit multe scâncete şi care a luat o povară de pe umerii părinţilor.
În trecut,zornăitoarele erau formate dintr-un mâner care avea ataşată o bucată de os sau o piatră netedă. Bebeluşii sugeau această parte a jucăriei atunci când le creşteau dinţii. Segmentul respectiv putea fi alcătuit din pietre semipreţioase,fildeş,sidef,os sau coral:toate acestea erau reci în contact cu gingiile,aşadar calmau inflamaţia.
Romanii le ofereau copiilor şiraguri de mărgele din lemn,despre care se credea că alungă boala şi că îi ajută pe micuţi în timpul erupţiei dentare.
O „bunicuţă“ a suzetelor de astăzi era fabricată... din pânză. Versiunea a fost folosită la scară largă în America,până în secolul al XIX-lea:era confecţionată dintr-o bucată de material în care se înnoda o cantitate de zahăr şi care,adesea,era înmuiată în whisky,pentru a calma durerile cauzate de dinţii de lapte.
La începuturile producţiei industriale,suzetele erau disponibile în 3 variante,din cauciuc alb,maro şi negru. Unele modele nu aveau acel scut de siguranţă (care se fixează de buzele micuţilor) pentru a preveni sufocarea bebeluşului,iar cauciucul alb conţinea plumb,un metal toxic.
Francezii le-au dezaprobat într-o vreme. În anul 1926,Franţa le-a interzis vânzarea,fiindcă erau considerate periculoase şi deloc igienice. Şi ziarele americane militau împotriva lor. În iulie 1909,ziarul „New York Times“ a publicat o scrisoare în care editorul critica făţiş utilizarea lor. Cel care semna articolul dădea vina pe suzete pentru deformarea dinţilor,lucru care,credea el,ar fi putut duce la tuberculoză.
