Ticurile verbale spun totul despre tine

Cuvintele noului limbaj „de lemn” îţi pot invada frazele, fără să-ţi dai seama. Ele devin veritabile cărţi de vizită şi pot spune multe despre personalitatea celui care le foloseşte.

Sunete repetitive şi formule stereotipe ale limbajului,ticurile verbale completează un discurs,deşi nu aduc un plus de informaţie mesajului,dar par să-i adauge un plus de efervescenţă.

În plus,lungesc frazele şi-l fac pe cel care le rosteşte să se simtă mai încrezător şi să se integreze mai repede în mediul social.

Cum apar?

Conform studiilor recente,majoritatea oamenilor au ticuri verbale. Cu toate acestea,psihologii n-au reuşit încă să le descifreze misterul,adică să stabilească de ce apar în discuţiile obişnuite şi de ce apoi dispar,fiind înlocuite cu altele. 

Mai mult sau mai puţin evidente,ticurile verbale apar şi se accentuează mai ales în momentele în care persoana res­pectivă se plânge de anumite stări nervoase sau e stresată.

În plus,ticurile reprezintă o formă de a cere sprijin emoţional,fără a folosi multe cuvinte,şi apreciere din partea ascultătorilor.

Semn de integrare într-un grup

„Beton”,„super”,„genial”,„mişto”-iată câteva cuvinte din limbajul tinerilor care se transformă,prin repetare excesivă,în adevărate ticuri verbale.

Ele exprimă admiraţia şi sunt folosite în toate mediile,chiar dacă sensul lor originar este diferit. Oare de ce avem nevoie de aceste stereotipii? Nu ne-ar fi mai uşor să spunem un simplu „Ce frumos!” sau „Îmi place mult”?

Nu,răspund specialiştii în domeniu,deoarece ele reprezintă liante sociale şi o garanţie a apartenenţei individului la un anumit grup.

Foarte evident este acest lucru în mediile adolescentine,unde a fi „la modă” din toate punctele de vedere,inclusiv lingvistic,este imperios necesar.

Dorinţa de fi   convingător

În viaţa de zi cu zi,utilizăm deseori formule de limbaj gata-făcute sau „de ecran”. Ticurile verbale par să ne scoată din anonimat,arată puterea de a ne impune într-o conversaţie şi de a convinge.

În plus,vin ca turnate atunci când n-ai chef să-ţi dai cu părerea şi încerci să ieşi cu faţa curată,fără a supăra persoana cu care vorbeşti. De exemplu,când cineva te întreabă:„Îţi place cum m-am îmbrăcat?”,un simplu „Super!” a rezolvat situaţia.

Nu trebuie să mai adaugi alte amănunte,ai împăcat aşteptările persoanei respective şi poţi să părăseşti liniştită discuţia.

Îţi faci «publică» relaţia

În cuplu,ticurile sau expresiile verbale sunt un fenomen şi mai interesant. Cu siguranţă le foloseşti şi tu sau cel puţin ţi-au trecut prin minte când ai fost alături de persoana dragă.

Când îţi strigi soţul sau partenerul în public cu numele de „pui” sau „iubitule”,pe lângă obişnuitele formule de alint,este ca şi cum ai vrea să-ţi marchezi teritoriul şi să le arăţi celorlalte reprezentante ale sexului frumos că nu este cazul să fie tentate. În funcţie de context,ticurile verbale folosite de parteneri,precum „dragă” sau „minunată”,pot să aducă şi o notă ironică discursului,arătând dezamăgirea sau frustrarea legată de problemele vieţii în doi.

Pro şi contra ticuri verbale

Care este cea mai mare problemă a ticurilor verbale? În timp,ele pot ajunge să înlocuiască un limbaj corect,limitează vocabularul la câteva expresii uzitate şi nu permit celui care vorbeşte să se exprime până la capăt.

Pe de altă parte,beneficiul lor major este că nu sunt greu de formulat,le permit oamenilor să comunice mai uşor şi să se înţeleagă fără a avea nevoie de multe cuvinte. În plus,ticurile verbale par că dau siguranţă şi încredere vorbitorului. Să fie oare într-adevăr aşa?!