Vitamine benefice pentru sarcină

1 79048 original jpg jpeg

Acidul folic, sau vitamina B9 cum mai este cunoscut, şi vitamina D fac o echipă redutabilă atunci când testul de sarcină arată cele două liniuţe jucăuşe.

Pentru a afla importanţa acestor două vitamine pentru a avea o sarcină uşoară şi un făt sănătos am vorbit cu Dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu specializare în infertilitate.

Acidul folic, rol esenţial în sarcină

Acidul folic are un rol important atunci când ne referim la formarea celulelor roşii, dar şi la dezvoltarea şi regenerarea celulelor. Conform studiilor efectuate în ultimii ani, vitamina B9 administrată înainte de a rămâne însărcinată, precum şi în primele săptămâni de sarcină, reduce riscul de malformaţii ale fătului legate de dezvoltarea tubului neural, cum sunt spina bifida (un defect al coloanei vertebrale) şi anencefalia (creierul şi oasele craniului nu se dezvoltă normal – este o afecţiune incompatibilă cu viaţa). De asemenea, ajută la formarea placentei, micşorează riscul unor malformaţii precum buza de iepure sau gura de lup, scade riscul unor boli congenitale la inimă şi reduce riscul naşterilor premature. Lipsa acidului folic din organismul gravidei poate duce la naşterea unui copil cu malformaţii congenitale, iar o cantitate insuficientă a acestei vitamine duce la naştere înainte de termen sau a unui bebeluş cu o greutate sub cea normală. Cantitatea de acid folic de care are nevoie o femeie însărcinată este stabilită de medicul care urmăreşte sarcina, pe baza unor analize, dar şi a stării de sănătate a acesteia.

Lipsa vitaminei D duce la complicaţii grave

Vitamina D este receptorul pentru calciu şi fosfaţi atât de necesari în organismul femeii gravide. Lipsa acestei vitamine duce la lipsa calciului, atât de important în dezvoltarea oaselor şi dinţilor atât pentru mamă, cât şi pentru făt. Tot lipsa acestei vitamine creşte riscul de pre-eclampsie – creşterea tensiunii arteriale, umflarea mâinilor şi picioarelor şi, în urma unor analize de sânge, se constată şi creşterea numărului de proteine în urină -, ceea ce reprezintă un risc atât pentru sănătatea şi viaţa mamei, cât şi a fătului. De asemenea, vitamina D este deosebit de importantă în menţinerea în parametrii normali ai sistemului imunitar, ajutând organismul să lupte cu infecţiile. Lipsa aceste vitamine pe perioada celor nouă luni de sarcină poate echivala cu risc de naştere prematură. Cantitatea de vitamina D din organism poate fi măsurată printr-un test de sânge, iar stabilirea dozei necesare fiecărei gravide o face doar medicul ce urmăreşte evoluţia sarcinii.

Sursa foto: hellodoktor.com



Recente

Idei practice pentru renovarea bucătăriei   spații mici, rezultate mari jpg
Rulada braziliana  Sursa foto shutterstock 192814724 jpg
Cum sa iti pastrezi parul hidratat iarna aceasta jpg
Cum să faci față petelelor dificile de pe plita pe gaz jpg
Rulouri de vinete cu alune  Sursa foto shutterstock 2418362253 jpg
femeie atragatoare tinuta iarna 789305 jpg
Rulada cu gem de capsuni  Sursa foto shutterstock 2387304579 jpg
Salata de vinete  Sursa foto shutterstock 300480098 jpg
Tort festiv alune de padure  Sursa foto shutterstock 2233352429 jpg
OUTFIT 625 1544 62 132 10 size large c v 1 compressed JPG
portrait beautiful woman jpg
e120a11231976f9c92c028516f0f81167b jpg
Tocanita de cartof dulce  Sursa foto shutterstock 2370838917 jpg
Menopauza ÔÇô un subiect prea put╠ªin discutat i╠én Roma╠énia jpg
CLICKPENTRUFEMEI wojtek mich ZGj0 IjgXdo unsplash jpg
Chifle cu gem de caise, Sursa foto shutterstock 2390464819 jpg
Imagine1 (1) jpg
ochelari de soare (8) jpg
Chiftelute de peste  Sursa foto shutterstock 1512309131 jpg
Painici sau conchas mexicane  Sursa foto shutterstock 1063093535 jpg