Ce este şi cum se prepară malasolca, reţeta cu peşte a lipovenilor. I-a marcat copilăria lui Ivan Patzaichin

1 shutterstock 1579723903 jpg jpeg

Postul Crăciunului este al doilea mare post din an, cu o lungime de 40 de zile, de aceea este o provocare chiar şi pentru mai „antrenaţi“. Faptul că are dezlegări la peşte în fiecare weekend îl face, însă, mai puţin dificil. Pe lângă preparate clasice precum borş, icre şi peşte prăjit, malasolca, o veche reţetă a lipovenilor din Delta Dunării, trebuie încercată măcăr o dată în viaţă.

Malasolca este mâncarea de suflet a lui Ivan Patzaichin, preparatul care îi aminteşte şi acum de copilăria sa petrecută la Mila 23, după cum amărturisit fostul campion. De altfel, preparatul se regăseşte în meniul restaurantului său din Bucureşti, alături de alte mâncăruri tradiţionale ale lipovenilor: picancă, storceag şi scordolea.

Ca multe alte preparate din lumea întreagă şi mâncărurile lipoveneşti s-au născut din ceea ce oferea natura. Evident, era bogăţie de peşte. Însă localnicii, majoritatea pescari, primeau puţin peşte din captura zilei, ales în anii comunismului, când erau obligaţi să îndeplinească planul şi să predea aproape totul la cherhanale.

Alături de peşte, mai aveau la dispoziţie pentru mâncare câteva legume cultivate în grădini, iar de multe ori masa se prepara seara, într-un ceaun uriaş, pentru toată familia. Malasolca este unul dintre aceste preparate, foarte simplu, dar extraordinar de gustos, perfect pentru o zi de post cu dezlegare la peşte.

Deşi există variante cu peşte proaspăt sau chiar congelat, la origine, malasolca se prepară doar cu peşte sărat şi uscat la vânt. Este un preparat săţios, pentru toată familia, mai ales în zilele friguroase de iarnă din Delta Dunării.

„Malasolca e cea mai duioasă şi mai puternică amintire a mea din Deltă. Fiertura de peşte sărat mi-a alinat foamea, mi-a devenit, prin timp, un fel de însoţitor al unui tablou dur, mirosul ei se conjugă cu gerul, vântul aspru şi pustietatea Deltei, când singurul prieten ţi-e o ciorbă sau o găteală caldă“, mărturisea şi Radu Anton Roman.

Cel mai bun peşte pentru acest fel de mâncare este ştiuca sărată şi zvântată (nu foarte tare uscată), dar se prepară şi din alte specii (caras, crap, biban etc.).

Iată cum se prepară malasolca

Ingrediente

  • 1 peşte întreg, sărat şi uscat (1,5 kg)
  • 1,5 kg cartoţi medii
  • 2-3 morcovi, opţional
  • oţet sau hrean în oţet
  • 1 căpăţână de usturoi
  • 100 ml ulei de floarea soarelui

FOTO Shutterstock



Recente

kid eating doughnuts home jpg
Pateuri cu branza dulce  Sursa foto shutterstock 2334663901 jpg
e16a63cf3bae685eb192e25fd72e3e1692 jpg
1770214227 e5Zb jpg
Supa crema de conopida  Sursa foto shutterstock 757943452 jpg
Cornulete cu rahat  Sursa foto shutterstock 1665735121 jpg
de ce tot mai multe familii aleg case de vanzare in ilfov in locul apartamentelor in capitala jpg
Budinca de varza cu carne  Sursa foto shutterstock 413481091 jpg
Curry de conopida  Sursa foto shutterstock 1832073079 jpg
biciclete 16x9 png
Prajitura tavalita  Sursa foto shutterstock 2534672425 jpg
imbracaminte sport premium pentru barbati combinarea hanoracelor confortabile cu geci functionale jpg
Foto 1 Shutterstock 1920x1080 png
Tocanita de varza  Sursa foto shutterstock 2248605665 jpg
e1d0909921f538fdf9efa0d96df44816c2 jpg
e135d47c8ed30af3957617f9a6468e9420 jpg
Placinta cu branza  Sursa foto shutterstock 2417697867 jpg
young woman drinking juice home jpg
Varza calita  Sursa foto shutterstock 1950813991 jpg
CLICKPENTRUFEMEI louis hansel h39GHaRssNo unsplash jpg