Deliciu pentru weekend: tort cu fructe şi cremă de brânză

Acest tort este un desert atrăgător şi aromat, modalitatea clasică de a marca ocaziile speciale, cum sunt zilele de naştere. Este posibil să-ţi ia câteva ore prepararea lui, dar când îl vei servi, toată lumea va știi că este petrecere.

image

Ca la oricare alt tort, şi la acesta ai putea să pregăteşti din timp elementele care îl alcătuiesc dacă nu ai timp în ziua în care doreşti să-l serveşti. Pentru a avea straturi egale de blat, poţi măsura înainte de feliere sau ai putea prepara separat feliile. Împarţi compoziţia de blat în patru, le cântăreşti, apoi le introduci în cuptor, pe rând, reducând timpul de coacere şi aplicând testul scobitorii. Ai grijă să acoperi cu hârtie de copt sau să ungi şi lateralele tăvii, pentru a nu se prinde.

Dacă blatul are o ridicătură, foloseşte un cuțit de pâine lung și zimțat pentru a o tăia ca să obţii felii plate. Ceea ce rămâne poat fi folosit pentru a decora exteriorul tortului cu firimituri.

Ingrediente pentru 12 porţii

150 g zahăr

150 g unt

2 ouă

30 ml ulei

2 linguri oţet

2 linguriţe gel colorant alimentar roşu

200 ml iaurt de băut

200 g făină

1 linguriţă bicarbonat

1 lingură cacao

1 linguriţă praf de copt

1 vârf de cuţit sare

Te-ar mai putea interesa: Tort tiramisu, desertul cu care nu ai cum să dai greş

Pentru umplutură:

500 g cremă de brânză

250 gr zahăr pudră

50 g unt

Pentru decor:

3-4 căpşuni

50 g afine

mentă proaspătă

Mod de preparare

Combini zahărul cu untul, apoi cu ouăle. Amesteci, separat, uleiul cu oţetul şi colorantul alimentar, apoi le adaugi peste compoziţia de unt şi omogenizezi.

Încorporezi iaurtul, făina amestecată cu bicarbonatul, cacaua, praful de copt şi sarea. Pui totul într-o tavă rotundă, tapetată. Introduci tava în cuptorul preîncălzit pentru trei sferturi de oră.

Vezi şi: Desert fără coacere. Tort cu căpşuni şi mascarpone

Pentru umplutură, mixezi crema de brânză cu zahărul pudră şi untul. Laşi umplutura la frigider până la răcirea blatului. Tai blatul în patru felii.

Aşezi o felie pe platou şi o acoperi cu cremă, cu ajutorul unui poş. Procedezi asemănător cu celelalte felii. Ornezi cu căpşuni tăiate pe jumătate, afine şi mentă.

FOTO: Shutterstock



Recente

Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg
Placinta fara blat cu dovlecei  Sursa foto shutterstock 277679408 jpg
Budinca de orez  Sursa foto shutterstock 2570084045 jpg