Povestea porcului: de la animal sacru şi simbol al succesului, la bestie murdară
În afară de componenta gastronomică, porcul nu se bucură de prea mare popularitate, poate şi pentru faptul că el este crescut de oameni cu un singur scop: pentru a fi sacrificat şi mâncat. Spre deosebire de alte animale precum vaca şi oaia, care reprezintă atât o sursă de muncă, cât şi de bunuri (lapte, lână), porcul nu se poate oferi decât... pe sine, iar asta abia după ce moare. Totuşi, în trecut, în cultura unor popoare, acest animal era foarte apreciat şi era chiar un simbol. Ca şi azi, în alte culturi era dispreţuit.
Vechii egipteni cosiderau porcul o bestie murdară şi aveau reguli severe pentru cei care se ocupau de creşterea acestor animale. Cei care atingeau porcii erau nevoiţi ca apoi să urmeze ritualuri de purificare, să-şi spele hainele, apoi să se îmbăieze. Porcarii erau izolaţi şi nu aveau voie să se căsătorească decât cu fete din familii de porcari.
Pentru greci, în schimb, porcul era un animal sacru şi un simbol al zeiţei Demetra. Totuşi, ei nu consumau foarte multă carne de porc, aceasta fiind prezentă în specal la ospeţele celor bogaţi. Oamenii de rând mâncau această carne în cadrul unor sacrificii ritualice sau la sărbători.
Romanii au apreciat dintotdeauna acest animal, atât din punct de vedere gastronomic, cât şi spiritual. Carnea de porc era ideală pentru a hrăni legiunile de soldaţi, astfel că romanii aveau adevărate crescătorii de porci la marginea cetăţilor. În afara motivelor economice, romanii creşteau porci pentru a-i sacrifica în cadrul unor ritualuri. În plus una dintre legiunile împăratului Cezar avea ca emblemă un porc, deoarece se credea că acest animal aduce succes.
În China medievală, porcul era, de asemenea, foarte apreciat şi era considerat indispensabil într-o gospodărie. De altfel, pictograma care era asociată cuvântului casă era alcătuită din două simboluri: sus un acoperiş, iar la bază un porc. Ceea ce s-a tradus prin faptul că acest animal era baza în orice gospodărie.
În Europa medievală, pădurile nu se măsurau în hectare, ci în numărul de porci mistreţi aproximat că ar trăi în acea pădure.
În România, porcul a fost întotdeauna o sursă importantă de hrană, mai ales pentru ţărani, care creşteau acest animal tot anul şi îl sacrificau de Ignat. Porcii se sacrificau iarna pentru că frigul permitea o mai bună conservare a cărnii, mai ales într-o perioadă în care nu existau frigidere şi congelatoare. Ţăranii români nu mâncau foarte multă carne - dacă sacrificau o vacă sau un viţel vindeau carnea la târg, pentru a-şi putea plăti dările - însă porcul sacrificat la Ignat le ajungea până în vară. Totodată, pe lângă compnenta gastronomică, exista şi una ritualică, ceremonială. Se credea că sacrificiul făcut de Ignat atrăgea asupra gospodăriei belşugul, dar şi binecuvântarea divină, protecţia de boli şi necazuri.
Sursa - Almanahul literar gastronomic (editura Athanor)
FOTO Shutterstock
