Scrisul de mână, ca o carte de vizită. Cum să-ţi redefineşti stilul şi să scrii mai frumos şi mai citeţ

1 shutterstock 526369219 jpg jpeg

Scrisul de mână cu care te mândreai când erai la şcoală s-a transformat în adunături de litere îngrămădite sau prea relaxate, care nu pot fi descifrate? Dacă şi tu ai scris de „doctor‟, îţi vor fi de ajutor sfaturile care urmează. Ţine cont de ele şi vei învăţa rapid cum să scrii mai frumos de mână!

În ultimii ani, ne-am obişnuit să tipărim texte, iar când suntem nevoiţi să scriem de mână, începem să conştientizăm că ne-am pierdut exerciţiul, că nu mai ştim să legăm literele între ele. Cel puţin nu citeţ. Ca să remediezi lucrurile, nu este suficient să faci o glumă, să ieşi din situaţia stânjenitoare. În loc să oferi replica „scriu mai caligrafic la calculator“, citeşte ce trebuie să faci ca să-ţi îmbunătăţeşti scrisul de mână. Exersează şi o să-ţi refaci scrisul de altădată. De ce este nevoie să faci acest lucru? Pentru că sunt momente când chiar ai nevoie să scrii de mână. Să zicem că trebuie să formulezi urări de sărbători, să-i ajuţi pe copii să scrie scrisorile pentru Moş Crăciun sau trebuie să gândeşti şi să scrii un mesaj haios pe o carte. N-ai vrea ca mesajul tău să pară scris de un copil care abia învaţă să ţină pixul în mână! Rosemary Sasson, specialist în acest domeniu, spune că nu trebuie să laşi scrisul să se deformeze prea mult, pentru că nu te va mai reprezenta.

Ceilalţi pot citi mesajul tău?

Literele formate greşit, precum „a şi u“ sau „n şi r“, pot face ca textul tău să fie ilizibil. Lucrează la acest aspect. Pe de altă parte, poţi scrie suficient de repede? Uneori, cuvintele scrise în viteză se înghesuiesc şi devin greu de descifrat. Vrei să faci o impresie bună cu scrisul tău de mână? Indiferent care sunt nevoile tale în materie de scris, practica îţi poţi îmbunătăţi tehnica.

Relaxează-te când scrii

Ca să te mândreşti cu scrisul tău, tot ce trebuie să faci este să te relaxezi. „Dacă te stresezi în privinţa scrisului tău, grijile tale trebuie să înceteze“, spune Sasson. Începe prin a mâzgăli ceva pe foaie, ca să te detensionezi, şi încearcă să găseşti poziţia optimă de scris. Eventual scrie pe un plan puţin înclinat, cum ar fi pe un clipboard, te va ajuta mult.

Ajustează poziţia pixului, mai ales dacă ai degetele uşor deformate. Ţine pixul ferm, dar lasă-l să „stea“ cât mai lejer între degetul mare şi degetul mijlociu. Nu pune presiune pe degete! În caz contrar, scrisul va deveni o acţiune stresantă şi obsitoare.

@shutterstock



Recente

Sarmale cu ciuperci si hrisca  Sursa foto shutterstock 574268035 jpg
kid eating doughnuts home jpg
Pateuri cu branza dulce  Sursa foto shutterstock 2334663901 jpg
e16a63cf3bae685eb192e25fd72e3e1692 jpg
1770214227 e5Zb jpg
Supa crema de conopida  Sursa foto shutterstock 757943452 jpg
Cornulete cu rahat  Sursa foto shutterstock 1665735121 jpg
de ce tot mai multe familii aleg case de vanzare in ilfov in locul apartamentelor in capitala jpg
Budinca de varza cu carne  Sursa foto shutterstock 413481091 jpg
Curry de conopida  Sursa foto shutterstock 1832073079 jpg
biciclete 16x9 png
Prajitura tavalita  Sursa foto shutterstock 2534672425 jpg
imbracaminte sport premium pentru barbati combinarea hanoracelor confortabile cu geci functionale jpg
Foto 1 Shutterstock 1920x1080 png
Tocanita de varza  Sursa foto shutterstock 2248605665 jpg
e1d0909921f538fdf9efa0d96df44816c2 jpg
e135d47c8ed30af3957617f9a6468e9420 jpg
Placinta cu branza  Sursa foto shutterstock 2417697867 jpg
young woman drinking juice home jpg
Varza calita  Sursa foto shutterstock 1950813991 jpg