Te intrebi cât să laşi bacşiş la restaurant sau la saloanele de înfrumuseţare? De ce criterii trebuie să ţii cont

1 bacsis jpg jpeg

Nu există niciun regulament în care să scrie dacă trebuie să lăsăm bacşiş într-un restaurant sau în saloanele de înfrumuseţare sau cât trebuie să lăsăm, însă dacă îţi doreşti să faci acest lucru, specialiştii spun că trebuie să te gândeşti la mai multe aspecte.

Multe persoane consideră că este important ca pe lângă consumaţie să-i lase o sumă de bani chelnerului sau barmanului pentru serviciile prestate. Nu este greşit să faci acest lucru! Însă atunci când eşti pus în faţa acestui fapt, poate te întrebi oare ce sumă ar fi bine să laşi în plus. Dacă ţi s-a întâmplat să ai această dilemă, mai ales că multe restaurante s-au redeschis acum, după o perioadă dificilă, iată ce ar trebui să ştii!

Chelneri, barmani, picoli, bucătari, cu toţii au început să îşi reia activitatea de înainte de pandemie. În trecut, mai ales în perioada verii, persoanele care serveau la mese aveau şanse să câştige un salariu aproape egal cu cel al unui avocat de renume şi asta datorită bacşişului pe care aceştia îl încasau la finalul zilei. Subiectul este, în general, evitat de patroni şi aceştia preferă să nu dea foarte multe detalii despre această practică, însă mulţi chelneri au câştigat o sumă frumoasă de bani, în perioada în care industria ospitalităţii mergea într-un ritm normal.

Nu este întotdeauna necesar să lăsăm bacşiş, însă dacă hotărâm să o facem, trebuie să ţinem cont de: calitatea serviciilor, de experienţă, de amabilitate şi de bugetul pe care îl avem pe termen lung, spun specialiştii. Institutul Emily Post, în colaborare cu Glassdoor, a analizat care este suma potrivită pe care trebuie să i-o lăsăm unui chelner, unui livrator, unui barman şi unui hairstylist.

Potrivit, thedailymeal, din studiul lor a rezultat faptul că persoanele care te servesc la masă (chelnerii) ar trebui să primească bacşiş între 15% şi 20% din consumaţia totală, persoanele care livrează mâncarea la domiciliu ar trebui să primească între 10% şi 15% din consumaţie, (sumă care diferă în funcţie de condiţiile meteorologice dificile din acea zi şi de cantitatea de mâncare pe care o aduce acasă). Totodată, barmanul ar trebui să încaseze aproximativ 15% din consumaţie, iar haistylistul ar trebui să primească între 15 % şi 20% din costul serviciilor prestate.

Sursă foto: Shutterstock



Recente

Sistem intestinal jpg
rutina de dus jpg
glass cup delicious acai brazilian dessert jpg
ClickPentruFemei (6) jpg
portrait anxious blonde girl posing studio jpg
teacher looking her little student jpg
clickpentrufemei ro   Oferte cu stil care dispar rapid Ce merită să vânezi la reducerile Wojas (1) jpg
still life xilitol sweetener jpg
CLICKPENTRUFEMEI rydale clothing sMNEeE8YAGs unsplash jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
front view cute family having special moment together jpg
1783592905 xWz3 jpg
cina in familie gradina vara jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
clickpentrufemei ro   Arta de a călători fără stres Cum să îți transformi concediul de vară într o experiență elenă de neuitat png
97d97df5a6af6a052b96523538c4423c (1) jpg
jelleke vanooteghem 9iurnIOEbis unsplash jpg
clickpentrufemei ro 167 0 jpg