CAMPANIA VINO ÎN ORAŞUL MEU: Mirela Năstase - Tulcea

1 46320 original jpg jpeg

Oraşul meu, Tulcea, merită să fie trecut în agenda ta de vacanţă! N-o spun numai pentru că locuiesc aici, ci şi pentru că are multe atracţii turistice. Iată doar câteva dintre cele mai interesante!

Parcul Monumentului Independenţei

Pe una din colinele oraşului se află acest parc,care adăposteşte monumentul în memoria eroilor căzuţi în Războiul de Independenţă. Din 1899,când a fost ridicat,şi până azi,obeliscul a fost mândria oraşului,fiind realizat din granit de Bavenno,într-un atelier de pietrărie din Milano.

Statuile din bronz,Dorobanţul şi Vulturul,au 5 metri înălţime. Au fost turnate într-un atelier din Veneţia. Şi,dacă tot ai ajuns aici,profită şi mergi la Muzeul de Arheologie. Aşa vei afla mai multe despre istoria Dobrogei,din antichitate şi până în epoca medievală. Sunt expuse aproape 90.000 de piese arheologice. Muzeul de Artă Tulcea

Aflat în apropierea falezei Dunării,Muzeul de Artă are o excepţională colecţie de tablouri semnate de mari artişti români:Gheorghe Petraşcu,Nicolae Tonitza,Theodor Pallady,Nicolae Grigorescu. Nu vreau să mă laud,dar este o colecţie de o valoare excepţională.

Dacă vrei să cunoşti obiceiurile tradiţionale dobrogene,atunci trebuie să treci pragul Muzeului de Etnografie şi Artă Populară. Aici găseşti expoziţii de creaţie şi obiceiuri populare specifice Dobrogei.

Cu totul sunt aproape 6.400 de piese împărţite în mai multe colecţii. Iar dacă iubeşti scrierile lui Panait Cerna,află că muzeul gestionează şi casa memorială a scriitorului dobrogean,dar şi casa Panaghia din Babadag,cu o frumoasă expoziţie de artă orientală.

Nu este doar o catedrală ridicată în timpul stăpânirii otomane,ci singurul aşezământ ortodox de pe întreg cuprinsul fostului Imperiu Otoman căruia i s-a permis să-şi înalţe turnurile mai sus decât cele ale geamiilor. Tot în perioada ocupaţiei turceşti a fost construită şi Biserica Sf. Gheorghe,care se remarcă prin frumuseţea stilului îmbogăţit cu elemente arhitecturale orientale.

Muzeul de Ştiinţele Naturii Delta Dunării

Aici poţi admira cele mai importante specii de floră şi faună caracteristice Deltei. La subsol,se află principala atracţie,un acvariu care,pe lângă speciile de peşti,reptile şi nevertebrate acvatice specifice zonei,adăposteşte şi câteva curiozităţi marine din Oceanul Atlantic şi Indian.

Cunoscută şi sub numele de Piaţa Civică,este principalul loc de recreere pentru localnici şi vizitatori. În centrul ei se află statuia ecvestră a voievodului Mircea cel Bătrân,realizată de cunoscutul sculptor tulcean Ion Jalea.

Dar ceva cu totul special este fântâna construită în această piaţă,unicat în România datorită celei mai lungi perdele şi a cascadei cu cădere liberă de apă din ţară. Te aştept să admirăm împreună,seara,jocul de lumini al acestei fântâni extraordinare!



Recente

clickpentrufemei ro pexels alexeydemidov 9970966 jpg
xpertbeauty creion de ochi sau tuș jpg
Tarta pere  Sursa foto shutterstock 1173759976 jpg
Implant dentar premium   Ce tipuri de implant dentar exista  jpg
Supa kefir  Sursa foto shutterstock 622193192 jpg
Tort cu piscoturi si fructe de padure  Sursa foto shutterstock 779903308 jpg
tehnician gene 2149628030 jpg
ser fermitate jpg
Pogacele  Sursa foto shutterstock 2449581881 jpg
ingrijire ten jpg
zambet alb 11394 (1) jpg
Prajiturele cu nuci si stafide  Sursa foto shutterstock 173507918 jpg
Paine impletita cu pesto de leurda  Sursa foto shutterstock 2444257887 jpg
close up portrait attractive pretty woman with tanned skin is touching her hair smiling with closed eyes jpg
Model cămașă lungă cu volan, BONRPIX, 147,90 lei jpg
clickpentrufemei ro pexels olly 3768169 jpg
Chec cu struguri  Sursa foto shutterstock 2319090819 jpg
clickmagazine ro   Care sunt cele mai bune combinații cu espadrile dama pentru zi jpg
beautiful pet portrait small dog cat jpg
Salata de oua  Sursa foto shutterstock 2472436623 jpg