CONCURS Vino în oraşul meu: Iaşi

1 47623 original jpg jpeg

Cititoarea noastră Ioana Stoian vrea să ne fie ghid prin Iaşi, un oraş tânăr în ciuda vârstei lui venerabile. Dar s-o lăsăm pe Ioana să ne dezvăluie din secretele lui!

Deşi multă lume vede Moldova ca pe o zonă slab dezvoltată din ţară,trebuie să vă alung această imagine. Cel puţin turiştii care au fost la Iaşi au rămas plăcut impresionaţi de oraşul meu.

Aş vrea să vi-l prezint aşa cum este de fapt,un oraş cu multe atracţii turistice,unde nu ai timp să te plictiseşti şi care nu ar trebui uitat atunci când vine vorba de vacanţă.Câte puţin pentru toţi

Iaşul este un renumit centru cultural şi universitar. Dar asta nu-i tot! Aşezat între şapte coline,precum celebra cetate eternă,Roma,Iaşul oferă foarte multe turistului amator de muzee,dar şi de plimbări în aer liber.

Cel mai plăcut mod de a vizita oraşul este la pas,însă pentru cei mai puţin sportivi există numeroase mijloace de transport (tramvaie,autobuze,microbuze),care ajung în aproape toate punctele de interes.

Trebuie însă neapărat să străbateţi pe jos centrul vechi al oraşului. Pornind de pe Strada Lăpuşneanu (pietonală),făcând un mic popas la Biserica Banu şi la Muzeul Unirii,ajungem în Piaţa Unirii,unde se află şi prima şcoală în limba română-Colegiul Naţional,fosta Academie Mihăileană.

Continuăm plimbarea prin centrul vechi pe Strada Cuza Vodă,unde fotografii amatori vor fi încântaţi de clădirile vechi şi,bineînţeles,de Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” şi de Filarmonica de Stat.

Cei mai mulţi turişti aleg apoi să meargă pentru un moment de reculegere la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva,în Catedrala Mitropolitană,la renumita Mănăstire „Sfinţii Trei Ierarhi”,dar şi la Palatul Culturii. Acesta adăposteşte pe lângă Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Asachi” şi muzeele oraşului:de la cel de istorie până la cel de artă.

Pe iubitorii de natură,Iaşul îi aşteaptă să facă plimbări prin Grădina Botanică „Anastasie Fătu” (prima de acest fel din ţară),prin Parcul Copou,Parcul Expoziţiei sau pe malul lacului Ciric.

Grădina Botanică oferă privelişti de neuitat:grădinile pline de flori şi arbori deosebiţi,lacul şi serele unde bananierul,cocotierul,arborele de cafea şi cactuşii sunt atracţia principală. Parcul Copou este renumit în toată ţara prin Teiul lui Eminescu şi prin Obeliscul cu Lei,tot aici găsindu-se şi Muzeul „Mihai Eminescu”.

Dacă printre turişti se numără şi copii,atunci nu trebuie să rataţi Bojdeuca lui Ion Creangă,din zona Ţicău,pentru că aici,pe perioada vacanţei de vară,au loc piese de teatru pentru cei mici.

Cine vine în Iaşi nu trebuie să rateze,de asemenea,Mănăstirea Golia,Palatul Roznovanu (sediul Primăriei Municipiului Iaşi),Muzeul de Istorie Naturală (unde colecţiile de fluturi,peşti şi scheletul de elefant în mărime natural vă vor face să reveniţi),Planetariul din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”,Mănăstirea Cetăţuia,Mănăstirea Galata,Casele memoriale ale multor scriitori români.

CONCURS Vino în oraşul meu!

Povestea din acest număr este ultima din cele opt care intră în runda finală pentru marele premiu. Tot în acest număr găseşti talonul prin care poţi vota până pe 19 august povestea ta preferată. Poţi vota şi pe siteul www.clickpentrufemei. ro.

Cititoarele care votează fie cu talonul din revistă,fie pe site intră în tragerea la sorţi pentru cea de-a doua excursie la Roma de două persoane,prima fiind acordată celei mai frumoase scrisori publicate în revistă.

Votează şi tu! Poţi câştiga una din cele două excursii la Roma.



Recente

Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg