Digurile olandeze, stavilă în calea lăcomiei

Efortul uriaş, colectiv, făcut de olandezi timp de secole, pentru a construi stavile durabile în calea mării şi a-şi cuceri, pas cu pas, câte o palmă de pământ, nu a modificat doar teritoriul ţării, ci a întipărit urme adânci şi în mentalul colectiv.

Şi era firesc să fie aşa, devreme ce un sfert din terenul Olandei se află sub nivelul mării (recordul este de - 6,76 m), iar 17% din suprafaţa ei era cândva, literalmente, fund de mare. De altfel, denumirea oficială a statului se referă la această particularitate: Regatul Ţărilor de Jos, adică, de sub nivelul 0.

”Dumnezeu a făcut lumea, iar olandezii au făcut Ţările de Jos!“

Aşa sună un dicton olandez. Prima formulă, găsită de oamenii Epocii fierului (sec.V î.e.n.), a fost înălţarea unor deluşoare de pământ („terp“), pe care au fost amplasate aşezările umane. A urmat, către anul 1.000, drenarea apei din mlaştini. Acestea au fost izolate prin diguri de albiile râurilor, pentru a limita efectele devastatoare ale inundaţiilor. Succesele obţinute i-au încurajat pe locuitorii zonei să aibă ţeluri mai ambiţioase, astfel încât au decis să ridice diguri la malul mării, pentru a izola suprafeţe cât mai întinse de teren. Odată smulse valurilor, ele au fost împânzite de mori de vânt, pentru a drena umiditatea din sol. Un asemenea teren, câştigat mării, protejat de ea prin diguri şi drenat în continuu, se numeşte polder. Termenul a apărut în 1219, în provincia Zelanda. Tot atunci a fost înfiinţat Oficiul apelor, pentru a coordona proiectele din domeniu.

Civismul, o armă împotriva dezastrului

Secole de-a rândul, cucerirea de noi suprafeţe de pământ, nu prin războaie, ci prin puterea minţii şi a braţelor, a devenit preocupare naţională. Comunităţile strângeau bani, făceau planuri, apoi desemnau un constructor care să ridice digul. Acela, ca omul, era tentat ca, din aceiaşi bani şi cu aceiaşi muncitori, să-şi înalţe sieşi un acaret, o casă, ceva. Urmarea? La o furtună mai puternică, digul se surpa, apele furioase se revărsau, nimicind totul în cale – adică, atât casele celor nevinovaţi, cât şi pe cele ale întreprinzătorilor lacomi. Ca reacţie, olandezii au dezvoltat o intoleranţă absolută faţă de corupţie, constatând pe propria piele că ea ucide. Timp de secole şi de generaţii, şi-au construit cu minuţiozitate un mijloc imabatabil de protecţie împotriva răului, şi anume spiritul civic, ceea ce i-a transformat în cetăţeni implicaţi şi responsabili.

Un proiect temerar

Cel mai grandios proiect a fost cel legat de digul Afsluitdijk (32 km lungime), care separă marea Waddenzee de lacul Ijssel, creând provincia Flevoland. Ideea încolţise cu secole în urmă, dar depăşea mijloacele tehnice ale epocii. După 1900, constructorul Cornelis Lely şi-a dedicat viaţa punerii la punct a proiectului şi transpunerii lui în realitate. Inginer hidraulic şi om politic, el a elaborat temerarul proiect şi a luptat pentru realizarea lui. Regina Wilhelmina l-a susţinut, în pofida opiniei publice negative. Au contribuit la înclinarea balanţei în favoarea sa foametea cumplită, adusă de Primul Război Mondial (ceea ce sporea valoarea oricărui teren agricol), precum şi inundaţia devastatoare din 1916.

Lideri în construcţiile pe apă

Proiectul lui Lely avea mai multe avantaje: scurta deschiderea la mare de la câteva sute de kilometri la câteva zeci, mult mai uşor de apărat printr-un dig unic, deseca o mare suprafaţă de teren, câştigată astfel pentru agricultură şi transforma un segment de mare în lac, deci desaliniza o mare suprafaţă de apă. Aprobat în 1916, planul său a fost realizat între 1927-1933. De atunci, olandezii au continuat să dezvolte tehnologia construcţiilor pe apă, devenind lideri mondiali. La ei se apelează pentru toate proiectele ambiţioase din domeniu. Spre exemplu, constructori olandezi sunt cei care realizează proiectul Palm Islands din Golful Persic – practic, o salbă de arhipelaguri artificiale create din nisip adus din larg. Tot firme olandeze au stat la baza demersurilor de lărgire a plajei pe litoralul românesc, în 5 zone din Constanţa, Mamaia şi Eforie.