FOTO Parcuri autohtone, pe care trebuie să le vizitezi! Palatul din Parcul Mogoşoaia a fost în trecut han pentru otomani
Avem o salbă de oaze verzi, care ne îmbie la relaxare şi la promenade printre monumente vechi, arbori seculari şi lacuri de poveste.
Odinioară, România era printre primele ţări care aveau grădini publice, în care doamnele îşi etalau rochiile şi pălăriile, tinerii îşi dădeau întâlnire la ceas de seară, iar seniorii se bucurau de spectacolele oferite de fanfara militară. Tot în parcuri au fost şi primele proiecţii de film şi spectacole de vodevil ori recitaluri de operă şi partituri de muzică simfonică. Astăzi, parcurile şi-au păstrat menirea de loc de întâlnire în natură şi, pe lângă spaţiul verde generos pe care-l oferă celor care vor să facă mişcare, ascund şi mici comori, ce ne-amintesc de un trecut ilustru şi de marile noastre valori naţionale.
Parcul Copou din Iaşi
Nu ai cum să ajungi la Iaşi şi să nu te opreşti să vezi bătrânul tei al lui Eminescu, care a devenit un lait-motiv al acestui parc, împânzit de istorie. Căci, oh!, dacă ar putea vorbi aleile, copacii, băncile, câte ne-ar mai spune! Amenajat la începutul secolului al XIX-lea (1833-1834), pe vremea domnitorului Mihail Sturza, pe dealul Copoului, care se numea odinioară Podu Verde, parcul adăposteşte monumente deosebite pe cele 10 hectare ale sale: Monumentul Legilor Constituţionale (Obeliscul cu lei), bustul lui Mihai Eminescu şi cel al bunului său prieten, Ion Creangă, aleea „Junimea“, străjuită de busturile din bronz ale membrilor săi, dar şi Muzeul deschis în memoria marelui poet al românilor. Toate printre tei, arţari, frasini şi parfumate tufe de iasomie şi liliac.
Parcul Cişmigiu din Bucureşti
Coroanele arborilor bătrâni dau vârsta celui mai vechi parc din Capitală, amenajat pe locul în care Alexandru Ipsilanti, Domnul Ţării Româneşti, i-a cerut „Marelui Cişmigiu“ (şefului lucrărilor peste cişmelele oraşului), la 1780, să construiască două cişmele. Dintr-o eroare de construcţie, în jurul uneia dintre ele s-a creat o baltă, care se mărea pe an ce trecea, mai ales în lunile ploioase. Pentru a igieniza locul, dar şi în dorinţa de a le oferi locuitorilor un loc de plimbare, Pavel Kiseleff, sub domnia lui Gheorghe Bibescu, a dat dispoziţii la 1830 ca balta să fie secată şi să fie ridicat un parc. 17 ani mai târziu, zona verde a prins contur sub îndrumarea peisagistului Wilhelm Mayer, care a adus 30.000 de arbori şi arbuşti din jurul oraşului, dar şi plante ornamentale de la Braşov şi Viena. Succesorul lui Bibescu, Barbu Ştirbei, şi-a dorit un heleşteu şi un canal de legătură cu Dâmboviţa, astfel apărând şi lacul, pe care ani la rândul au fost văzute perechi de lebede şi de pelicani. În iarna lui 1883, lacul a îngheţat, prilejuind organizarea primului concurs pe gheaţă. Ulterior, primăria oraşului a cumpărat un teren din fosta grădină a familiei Creţulescu, mărind suprafaţa parcului, care astăzi are şi unele repere culturale: Foişorul Fanfarei, Rotonda scriitorilor, bustul Maica Smara, Izvorul Sissi Stefanidi, monumentul soldaţilor francezi din Primul Război Mondial şi La Cetate – ruinele unei mănăstiri construite de logofătul Văcărescu în 1756, din incinta căreia pornea un tunel secret care lega Palatul Creţulescu de malul plin de ascunzişuri al Dâmboviţei.
Parcul Mogoşoaia din Ilfov
Creat în jurul Palatului Mogoşoaia, fostă reşedinţă a familiei Brâncoveanu timp de aproximativ 119 de ani, trecută ulterior în proprietatea familiei Bibescu, parcul de pe malul lacului Mogoşoaia încântă prin valoarea complexului brâncovenesc, solemnitatea arborilor, prin frumoasele grădini de trandafiri, straturile cu irişi şi vechile sere. Un efort de amenajare peisagistică uriaş, dacă ne gândim prin câte a trecut vechiul palat: otomanii l-au transformat în han după moartea lui Constantin Brâncoveanu, pandurii lui Tudor Vladimirescu şi-au stabilit tabăra aici în timpul revoluţiei din 1821, iar, înainte de Primul Război Mondial, Martha Bibescu l-a transformat în loc de întâlnire pentru marile personalităţi ale vremii (Regina Maria, Regele Carol, Regele Ferdinand, Nicolae Iorga, mareşalul August von Mackensen, Marcel Proust, Winston Churchill, Charles de Gaulle sau Regele Alfons al XIII-al al Spaniei). Astăzi, tinerii adoră să-şi programeze nunta într-un astfel de decor voievodal, în care toată lumea se fotografiază, vizitează vechiul beci domnesc, Muzeul de Artă Brâncovenească sau ia masa pe terasa restaurantului. În unele weekend-uri, pe pajiştea de pe aleea principală, trecătorii se pot bucura de piese de teatru pentru copii, comedii, jazz şi muzică de fanfară.
Parcul Central din Târgu-Jiu
Aproape orice turist care ajunge în Târgu-Jiu se opreşte, inevitabil, aici. Şi asta pentru că această zonă verde, cu arbori seculari şi mici insuliţe, spaţiile de joacă pentru copii, locuri de promenadă pentru tineri şi o mini grădină zoologică, nu este un simplu parc, ci este un adevărat muzeu în aer liber. Aici poţi reflecta în voie la simbolistica ce se desprinde din operele de artă ale marelui sculptor Constantin Brâncuşi: Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor şi Poarta Sărutului. Acestea pot fi văzute în toată lumea prin intermediul camerelor video montate şi care transmit imagini live prin intermediul site-lui oficial al Centrului de Artă Constantin Brâncuşi. Şi e cel mai instagramabil loc pentru îndrăgostiţi, unii alegând chiar să-şi unească destinele în faţa Porţii Sărutului.
Parcul Sub Arini din Sibiu
Locul de plimbare al sibienilor de mai bine de 160 de ani este, aşa cum îi spune şi numele, un spaţiu verde plin cu arini, dar şi cu platani, tei şi castani, plus specii exotice de ginkgo biloba, dracila japoneză, brad de Caucaz, arţar american, molid înţepător ori ienupăr de Virginia – un parc dendrologic în toată regula, cu 65 de specii forestiere de mare valoare ştiinţifică şi decorativă, în care cuibăresc peste 95 de specii de păsări sedentare şi migratoare. Gândit de inginerul Wolfgang Seifried şi inaugurat în 1856, parcul a fost amenajat în jurul unui lac natural, având drept atracţii fântâna arteziană, sera, pavilionul de muzică şi restaurantul cu acelaşi nume, rebotezat azi Bolta Rece.
Parcul Nicolae Romanescu din Craiova
Amplasat pe locul moşiei familiei Bibescu şi amenajat de un grădinar neamţ, la iniţiativa marelui logofăt Ioan (Iancu) Bibescu, este al treilea parc ca mărime din Europa şi al doilea din România, după Parcul Herestrău din Bucureşti. A fost inaugurat în anul 1903 în prezenţa Regelui Carol I, a Principelui Ferdinand şi a primului ministru Dimitrie Sturza. Odinioară numit Parcul Bibescu, apoi Parcul Independeţei şi chiar Parcul Poporului, astăzi el poartă numele celui care a comandat modernizarea lui şi care a fost primar al Craiovei la sfârşitul secolului al XIX-lea. De altfel, chiar mai înainte de inaugurare, acest parc fusese prezentat de arhitectul Edouard Redont la Expoziţia Internaţională de la Paris, în 1900, şi premiat cu Medalia de Aur.
Parcul Regele Mihai I (fost Herăstrău) din Bucureşti
În anii ’30, în timpul domniei Regelui Carol al II-lea, inginerul Nicolae Caranfil a asanat în zona de nord a Capitalei o întreagă zonă mlăştinoasă, în urma căreia s-au delimitat lacurile Băneasa, Herăstrău şi Floreasca. Şase ani mai târziu, la iniţiativa profesorului Dimitrie Gusti, a fost demarată construcţia Muzeului Satului, unul dintre cele mai mari muzee etnografice din Europa şi principala atracţie turistică de azi a parcului. Cum între Arcul de Triumf şi Muzeul Satului rămăsese o mare întindere de pământ, primarul Dem Dobrescu a dispus amenajarea ei. Cu sălcii pletoase, arţari, plopi, tei şi frasini, parcul este o adevărată oază de verdeaţă, construită de arhitecţii Ernest Pinard şi Friedrich Rebhuhn în jurul lacului, aleea care-l înconjoară măsurând aproape 6 kilometri. Cele mai frumoase zone sunt Insula Trandafirilor, Insula Plopilor, Grădina Japoneză, Teatrul de Vară şi Expo Flora. De-a lungul istoriei sale, parcul s-a numit Parcul Naţional, Parcul Carol al II-lea şi Parcul I. V. Stalin. Pe când avea această ultimă denumire, la intrarea în parc s-a aflat o statuie a lui Stalin, ridicată în 1951 şi demolată în 1962. În prezent, pe aproximativ acelaşi loc, se află statuia lui Charles de Gaulle.
Parcul Iuliu Haţieganu din Cluj-Napoca
Această grădină publică este cel mai frumos omagiu pe care cunoscutul medic clujean l-a adus fiului său, decedat prematur, la vârsta de 10 ani, în urma unei boli incurabile. Un simbol al iubirii părinteşti eterne, care a obţinut bronzul la Jocurile Olimpice din 1936, în cadrul unei expoziţii de arhitectură, şi care, iată, dăinuie peste timp. Astăzi, este unul dintre cele mai frumoase locuri din Cluj-Napoca, unde se antrenează studenţii Facultăţii de Sport din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai.
Parcul Rozelor din Timişoara
Apărut amenajat în anul 1891, la iniţiativa unuia din cei mai mari cultivatori de trandafiri din Europa, Wilhelm Mühle, îşi merită pe deplin renumele. Căci, pe cele 2,5 hectare ale sale, parcul simbol al Timişoarei, refăcut recent cu bani europeni, numără peste 9.000 de butaşi de trandafiri! Pe lângă faimoasele roze, au fost plantaţi 500 de arbori şi arbuşti, au fost aduse pergole, vase de ceramică de tip roman şi pietre naturale, care să înfrumuseţeze aleile.
Parcul Crâng din Buzău
Pădurea din care face parte Parcul Crâng este o rămăşiţă a Codrilor Vlăsiei, fiind de două ori mai întinsă decât Herăstrău şi de zece ori decât Cişmigiu. Însă doar o suprafaţă de zece hectare a fost amenajată pentru promenadă şi agrement, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Legendele locului spun că vechii Codri ai Vlăsiei se întindeau pe teritoriile actualelor judeţe Prahova, Ialomiţa, Ilfov şi Buzău şi că în ei se ascundeau haiducii care tăiau calea trăsurilor boiereşti, dar şi locuitorii târgurilor din zonă, în timpul năvălirilor armate străine.
Sursă foto: Shutterstock, Pinterest
