Prof. dr. Leon Dănăilă: „Aceasta este una dintre cele mai banale cauze ale cancerului. Toţi românii trebuie să o stie"

1 leon danaila despre cance jpg jpeg

Medicina a evoluat enorm în ultimii ani, astfel că specialiştii par a fi la un punct sa găsească un leac universal pentru tratarea celei mai cumplite boli, cancerul. Profesorul Leon Dănăilă susţine, însă, că le lânga cauzele medicale, oamenii se îmbolnăvesc la nivel mental, din pricina gândurilor negative.

Într-un interviu pentru doctorulzilei.ro, doctorul Dănăilă a spus că cele mai crunte boali ale vremurilor pe care le trăim sunt provocate în mare parte de gândurile negative.

Profesorul este convins de puterea gândirii pozitive şi de rolul autosugestiei în vindecarea unor boli, scrie sursa citată.

Citeşte şi: Alergie la praf. Ce poţi face pentru a scăpa de disconfort

”O boala este formată 50% din stare organică şi 50% din stare psihică. Oamenii optimişti au un sistem imunitar foarte bun, pe când cei pesimişti se îmbolnăvesc mult mai repede. O stare depresivă poate duce până la cancer, uneori”, a spus reputatul doctor într-un interviu pentru doctorulzilei.ro.

Creierul este o mare necunoscută. Se spune că el cunoaşte 50% din activitate cerebrală, dar din aceşti 50% cât cunoaştem 25% sunt lucruri care trebuie încă cercetate. creierul are 400 de miliarde de neuroni şi fiecare neuron are 100-200 de microni, are până la 3000 de legături cu celelalte celule.”, a explicat prof, doctor Leon Dănăilă.

Citeşte şi: Cele „5 reguli simple” prin care putem scăpa de gripă. Medicul Tudor Ciuhodaru: "Primele simptome? Evitaţi automedicaţia!"

„Creierul este un organ care consumă foarte mult oxigen. Activitatea cerebrală este sub dependenţa glucidelor şi a dulciurilor. Însă, trebuie moderate în funcţie de maladiile individului. Activităţi nocive asupra creierului sunt toate dacă sunt consumate în cantităţi mari. Nu există ceva anume de care să spui: . ”, a mai spus medicul Dănăilă.



Recente

Cum alegi oja semipermanentă potrivită și cum se întreține corect jpg
Cum stii daca te ingrasi din cauza tiroidei  Sursa foto shutterstock 332045699 jpg
Caderea parului are legatura cu menopauza  Sursa foto shutterstock 2189042279 jpg
Prajitura cu biscuiti si crema de zahar caramelizat  Sursa foto shutterstock 268179653 jpg
O scriitoare britanica a alergat 30 de minute pe zi  Ce efecte a observat  Sursa foto shutterstock 136301591 jpg
Cozonac Con jpg
Salata caprese Sursa foto shutterstock 2081011198 jpg
cum sa alegi bijuteriile jpg
5 lucruri pe care sa le faci dupa ce ai aflat ca esti insarcinata jpg
faza de platou in procesul de slabire jpg
Sendvisuri de biscuiti cu crema de nuca  Sursa foto shutterstock 1035678472 jpg
clickpentrufemei ro jpg
ClickPentruFemei (1) (19) jpg
Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg