Ai un copil timid? Aşa îl ajuţi!
Când cei mici au dificultăţi în a se exprima ori manifesta, tindem să-i etichetăm drept timizi. Timiditatea nu e neapărat ceva rău!
Timiditatea
Poatefi o senzaţie de disconfort,o stare de nervozitate sau de nesiguranţă. Persoanele timide se pot confrunta cu anumite senzaţii fizice,cum ar fi înroşirea obrajilor,bâlbâitul sau anxietatea (o stare permanentă de disconfort şi agitaţie,în special în prezenţa persoanelor străine). A fi timid înseamnă să nu te poţi relaxa în preajma necunoscuţilor,din cauza lipsei de siguranţă sau de încredere în sine.
Este important să afli ce probleme are copilul tău
A-ţi face prieteni reprezintă un aspect important al sănătăţii emoţionale şi fizice,cu atât mai mult la vârste fragede. Timiditatea îl poate izola şi îi poate compromite performanţele şcolare. Dacă îl ajuţi să capete încredere în el şi îl încurajezi permanent să comunice,primii paşi sunt ca şi făcuţi.
Sfiala îi poate fi şi de folos!
Aceasta este o trăsătură de personalitate şi nu un defect. Timizii pot fi nişte interlocutori atenţi,discreţi şi sensibili,care emană o prezenţă pozitivă,fără a spune un cuvânt.
Au nevoie de timp până să se deschidă faţă de alte persoane şi tind să studieze în detaliu lucrurile,pentru a vedea dacă persoana respectivă merită efortul. Ceea ce nu este rău deloc! Încearcă să-ţi priveşti copilul ca pe o fiinţă sensibilă a cărei singură modalitate de protecţie este chiar timiditatea.
„Este doar o etapă? Ar trebui să-l încurajez să devină mai comunicativ? Poate fi vorba de o problemă mai serioasă la mijloc?”.
Toate aceste întrebări ţi-au trecut măcar o dată prin cap... Care sunt soluţiile?
Recunoaşte-i calităţileAi un copil sensibil,profund,rezervat,dar care,în general,nu are alte probleme. Fii fericită că este aşa şi spune-i asta şi lui. Empatizează cu timiditatea copilului tău şi nu-l face să-i fie ruşine. Fără să-l judeci negativ,îl ajuţi de fapt să capete încredere în el. În sens invers,dacă îi dai impresia că există ceva în neregulă cu el,se va retrage şi mai mult. La această vârstă,orice îi poate cauza frustrări emoţionale. Vorbind cu el,îl vei ajuta să fie mai deschis cu cei din jur şi,deci,să-ţi îmbunătăţească abilităţile sociale.
Fii alături de el şi arată-i cum să procedeze
Copiii au nevoie să fie învăţaţi cum să privească în ochi pe cineva,cum să gesticuleze,să zâmbească şi să schimbe două-trei vorbe,într-o manieră politicoasă. Explică-i cum să se poarte la locul de joacă,cum să se prezinte unui copil străin la o petrecere sau cum poate iniţia un joc de grup. Şi dă-i timp să capete curaj. Lasă-l să observe cum se comportă alţi copii şi abia mai apoi sugerează-i să intre în „rândul” lor. Îl poţi lua cu tine la cumpărături sau la rude în vizită,oferindu-i astfel un model. Puterea exemplului este cea mai mare!
Încurajează-l să capete încredere
Când vine vorba de timiditatea,indicat este să o accepţi,nu să te prefaci că nu există! Pentru asta,spune-i copilului că este important să nu se simtă niciodată inferior,că este mai bine să fie interesat decât interesant şi că ceea ce cred alţii despre el nu trebuie să-i schimbe felul de a fi.
Învaţă-l cum să iniţieze o discuţie,dă-i exemple de întrebări şi spune-i că a-l asculta pe celălalt este important. Fă-l să înţeleagă că timiditatea va trece la un moment dat şi că,pentru asta,este nevoie de exerciţiu.
Ponturi:
-înscrie-l la nişte cursuri artistice (pictură,sculptură,dans,muzică)
-încurajează-l să facă sport
-lasă-l să interacţioneze cu animalele
-cumpără-i un animăluţ de companie (studiile au arătat că animalele,în special câinii,îi ajută pe copii să empatizeze mai uşor şi să fie mai calmi şi mai calzi)
-vorbeşte cu educatoarea sau cu profesorii lui şi roagă-i să-l încurajeze să aibă iniţiative
-evită să-l cerţi dacă nu reuşeşte să se integreze în anumite cercuri.
