Cine ia deciziile legate de copii?

Cumpărături pentru casă, programarea concediilor, plata facturilor... Cine le hotărăşte? Cine le face? Desigur, voi doi. Dar când vine vorba despre copii? Sunteţi tot atât de implicaţi amândoi?

La ce grădiniţă sau la ce şcoală va merge copilul? Unde îşi va petrece vacanţa de vară? Cât timp are voie la calculator? Cine îi verifică anturajul şi merge la şedinţele de la şcoală?

Iată doar câteva decizii care trebuie luate în orice familie şi la care uneori participă ambii părinţi,alteori,doar unul. Există vreo reţetă a reuşitei în funcţie de cine ia hotărârile şi de autoritatea cu care ele sunt „implementate”? Să vedem din scenariile următoare.

"Ocupă-te tu, eşti mamă!"

În unele familii,funcţionează modelul tradiţional:mama preia tot ce este legat de copii,iar tatăl intervine doar când se întâmplă lucruri grave.

Efectul? De cele mai multe ori,mama este copleşită de treburile casei şi de serviciu,de grijile legate de copii. Cum o duc cu şcoala,cine le sunt prietenii,ce preocupări au în timpul liber?

Pentru tată,acestea sunt treburi de femeie,iar pentru mamă sunt gresutăţi în plus. Unii copii încearcă să se descurce singuri şi să-şi ajute mama,alţii devin elevi problemă,au anturaj periculos,abandonează şcoala...

Amândoi,la bine şi la greu

Cuplurile tinere au alt model de viaţă,în care tatăl este la fel de implicat în creşterea copiilor ca şi mama.

Deciziile se iau în doi,iar punerea lor în practică este egal împărţită. Familia este unită,iar copiii cresc în armonie,vegheaţi de ambii părinţi. Într-o astfel de familie,efectul modelului „democratic” este benefic:cei mici au un sprijin,sunt educaţi şi îndrumaţi astfel încât să-şi atingă idealurile.

"Vorbeşte cu tata. Nu eu hotărăsc"

Taţii care iau numai ei hotărârile legate de copii sunt puţini. Ei sunt autoritatea supremă în casă,nimic nu mişcă fără ştirea şi fără aprobarea lor.

Atât soţia,cât şi copiii i se supun,iar protestele sunt aspru pe

depsite. Ce decizii ia un astfel de tată? De cele mai multe ori,contrare cu dorinţele copiilor. De unde şi tendinţa lor de a se ascunde,de a nu comunica,de a ieşi cât mai repede de sub autoritatea paternă.

Modelul ideal

Este greu de crezut că există un model ideal al deciziilor legate de copii. Şi totuşi,psihologii cred că cele trei scenarii trebuie să se împletească.

Amândoi sau pe rând,părinţii trebuie să hotărască ce-i mai bine pentru copiii lor. Şi să se corecteze reciproc,atunci când este cazul.