Cum să faci cei mai buni mucenici

1 67924 original jpg jpeg

Pentru că pe 9 martie tradiţia cere să prepari mucenici, noi îţi prezentăm cele două reţete de mucenici, cei copţi şi cei fierţi. Iată cum să faci cei mai buni mucenici.

Mucenici moldoveneşti

De ce ai nevoie pentru mucenici moldoveneşti

650 g făină

1 plic drojdie

120 ml lapte

100 ml apă

100 g zahăr

1 ou

80 g unt

1 linguriţă esenţă de vanilie

1 praf de sare

miere,pentru decor

nuci măcinate,pentru decor

1 ou,pentru uns

Cum se prepară mucenici moldoveneşti

Freci drojdia cu o lingură de zahăr,una de făină şi puţin lapte cald. Laţi maiaua să crească 10-15 minute. O pui peste restul de făină cernută,adaugi untul topit,laptele călduţ în care ai dizolvat zahărul,vanilia,sarea,oul bătut şi apa călduţă,frământând până obţii un aluat omogen,maleabil şi care nu se mai ţine de degete. Îl laşi să crească până îşi dublează volumul.

Împarţi aluatul în bucăţi egale,pe care le rulezi,le îndoi şi dai capetele unul peste altul,ca şi cum le-ai împleti. Uneşti capetele,le prinzi,pentru a obţine un colac. Răsuceşti aluatul la mijloc,încât să obţii cifra opt. Aşezi mucenicii într-o tavă cu hârtie de copt,lăsând spaţii între ei. Îi laşi la crescut o oră,îi ungi cu ou şi-i dai la cuptor,până se rumenesc.

Când sunt calzi,îi ungi cu miere şi presari nucă.

Mucenici munteneşti

De ce ai nevoie pentru mucenici munteneşti

1 pungă mucenici

1,5 l apă

200 g zahăr

1 praf de sare

1 lingură coajă de lămâie sau de portocală

1 linguriţă esenţă de vanilie

1 linguriţă esenţă de rom

250 g nucă sfărâmată

1 praf scorţişoară

Cum se prepară mucenici munteneşti

Fierbi apa împreună cu aromele,coaja de lămâie,zahărul şi un praf de sare. Când începe să clocotească,adaugi mucenicii şi-i laşi să fiarbă până se înmoaie. Dai deoparte,adaugi nuca şi pui capacul. Serveşti,dacă vrei,cu un praf de scorţişoară.



Recente

still life xilitol sweetener jpg
CLICKPENTRUFEMEI rydale clothing sMNEeE8YAGs unsplash jpg
Banana si inghetata  Sursa foto hutterstock 66286609 jpg
Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg