Chisturile ovariene duc la infertilitate? Află ce spun specialiştii!

1 74319 original jpg jpeg

Întâlnite la aproximativ 5% dintre femei, chisturile ovariene sunt o veste îngrijorătoare pentru orice femeie. Astfel, apar întrebări precum: afectează chisturile ovariene fertilitatea? Dacă da, cum?

În majoritatea cazurilor,prezenţa chisturilor ovariene nu afectează capacitatea de procreere. Deşi un efect major al acestora este faptul că pot perturba ovulaţia şi provoca fertilitate scăzută,este important să reţinem că apariţia lor nu reprezintă o cauza exclusivă a infertilităţii,întrucât în majoritatea cazurilor depinde de tipul de chisturi pe care îl aveţi,de dimensiune şi de numărul lor.În schimb,în momentul în care vorbim despre sindromul ovarelor polichistice (SOP),atunci se poate vorbi despre probleme în obţinerea unei sarcini,deoarece acesta afectează ovulaţia şi reprezintă un factor de risc pentru fertilitate.

Sursa apariţiei chisturilor ovariene şi impactul asupra fertilităţii

„În majoritatea situaţiilor,chisturile care se dezvoltă la nivelul ovarelor sunt chisturi funcţionale,asimptomatice,ceea ce înseamnă că nu prezintă pericol şi vor dispărea în câteva luni. Acestea apar în timpul unui ciclu menstrual normal şi nu afectează fertilitatea. Chisturile ovariene pot apărea şi în cazul în care ovarele funcţionează normal la femeile sănătoase. Un alt tip de chist este chistul dermoid,care conţine o varietate de ţesuturi ca par,ţesut epitelial,sebum însă acesta apare destul de rar. Este important să ştiţi faptul că,atât timp cât aceste chisturi patologice nu capătă dimensiuni mari,nu prezintă risc pentru fertilitate. Ele fie se absorb,fie necesită o minimă intervenţie chirurgicală,însă nu conduc la infertilitate”,susţine dr. Irina Oproiu,medic ginecolog în cadrul Gynera Fertility Center.

Pe de altă parte,există două afecţiuni ale ovarelor care duc la apariţia unor chisturi cu risc ridicat de pericol asupra fertilităţii:sindromul ovarelor polichistice şi endometrioză. Aceste două tipuri de chist ovarian scad semnificativ şansele unei femei de a concepe un copil.

Ce este sindromul ovarelor polichistice (SOP) şi cum afectează fertilitatea?

„Sindromul ovarelor polichistice (SOP) are ca manifestare ciclcuri menstruale neregulate şi anovulatorii şi constă în evidenţierea ecografică a peste 12 microchiste pe fiecare dintre cele 2 ovare. Această condiţie medicală poate duce la mărirea ovarelor iar dacă este lăsată netratată,duce la infertilitate"-explică specialistul.

De ce se întâmplă acest lucru?

În cazul femeilor cu SOP,există un dezechilibru hormonal care nu permite ca ovocitul să ajungă la maturitate. Foliculii cresc,dar insuficient şi ovulaţia nu are loc. În schimb,unii rămân depozitaţi sub formă chisturilor,iar progesteronul nu mai este produs. În absenţa acestui hormon,ciclul menstrual este dereglat,deci conceperea unui copil devine imposibilă. Mai mult decât atât,femeile cu SOP au o rată mai mare de avort sau naştere prematură a fătului.

Ce este endometrioza

Endometrioză este definită prin prezenţa de ţesuturi endometrial glandular şi stromal în afară cavităţii utetine. Localizate la nivelul ovarului,chisturile endometriozice pot împiedica ovulaţia. De asemenea,această afecţiune poate declanşa infertilitatea prin depunerile de ţesut endometrial la nivel tubar,fapt ce poate periclita funcţionarea trompei uterine.

Tratamentul infertilităţii asociat endometriozei moderate poate include contraceptive orale,însă de cele mai multe ori se apelează la tratament chirurgical. Un alt risc îl reprezintă şi faptul că rata de recurenţă a bolii este de 40%,în ciuda tratamentului care îndepărtează durerea.

Nu toate femeile care suferă de sindromul ovarelor polichistice sau endometrioză vor avea probleme în a rămâne însărcinate,deoarece starea de fertilitate depinde foarte mult şi de severitatea afecţiunii. În condiţiile în care lista simptomelor posibile este foarte largă,trebuie ţinut cont că fiecare caz în parte poate avea particularităţile lui.



Recente

Tocanita de varza  Sursa foto shutterstock 2248605665 jpg
e1d0909921f538fdf9efa0d96df44816c2 jpg
e135d47c8ed30af3957617f9a6468e9420 jpg
Placinta cu branza  Sursa foto shutterstock 2417697867 jpg
young woman drinking juice home jpg
Varza calita  Sursa foto shutterstock 1950813991 jpg
CLICKPENTRUFEMEI louis hansel h39GHaRssNo unsplash jpg
carucior lorelli 12 png
e10ab0050a558ac29bbc9a0b83ecf804e0 jpg
Papansi cu dulceata de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1098286757 jpg
CLICKPENTRUFEMEI kowon vn R3KYh1a3xfU unsplash jpg
Chiftele in sos picant  Sursa foto shutterstock 347885708 jpg
Plitele electrice și rolul lor în păstrarea substanțelor nutritive din alimente jpg
Fursecuri nuci cu crema  Sursa foto shutterstock 558061027 jpg
Cuptorul electric aliatul modern care îți schimbă felul în care gătești jpg
femeie iarna jpg
Chiftele in sos dulce acrisor  Sursa foto shutterstock 2266512437 jpg
femeie gateste jpg
young woman drinking juice home jpg
clickpentrufemei ro   Pantofi de damă articole de garderobă care definesc stilul jpg