Beneficiile miraculoase ale busuiocului asupra sănătăţii
Busuiocul este o plantă originară din India, cunoscută şi folosită încă din urmă cu trei milenii şi care s-a bucurat de o răspândire rapidă în toată lumea.
La indieni,despre busuioc se spune că este planta lui Krishna şi a lui Vishnu,iar bunii hinduşi nu se duc la culcare fără o rămurică de busuioc pusă pe piept,menită să îi ducă în timpul somnului pe tărâmurile paradisiace. La români şi mai târziu la italieni,busuiocul era considerat iarba dragostei şi a fertilităţii,înflorirea lui fiind celebrată prin serbări şi prin adevărate ritualuri. La greci şi în aproape toate ţările creştin-ortodoxe,busuiocul are aproape aceleaşi semnificatii ca şi în India,fiind considerat plantă sacră. Agheasma se face cu ajutorul busuiocului,şi tot cu un buchet de busuioc se împrăştie apa sfântă,pentru alungarea Necuratului ori pentru sfinţirea locurilor. De asemenea,busuiocul se pune la icoane,pentru a atrage protecţia divină asupra casei şi a ocupanţilor săi. Însa,dincolo de dimensiunea sa spirituală şi magică,busuiocul mai are o calitate foarte importantă – aceea vindecătoare,de care ne ocupăm în continuare.
Răspândire şi recoltare
La noi în ţară busuiocul este exclusiv plantă de cultură. Seminţele se pun în pământ la Dragobete (24 februarie),apoi se ţin în casă,în ghivece puse la fereastră,până la Sfântul Gheorghe (23 aprilie),când se plantează în grădină. Recoltarea sa începe la sfârşitul lui iunie şi continuă până toamna târziu,când cade prima brumă. Se taie doar vârfurile înflorite de busuioc (fără partea lemnoasă),de mai multe ori pe timpul verii,după fiecare tăiere,planta dând şi mai mulţi lujeri,care la rândul lor vor înflori. După culegere,vârfurile de busuioc se usucă într-un strat cu o grosime de maximum un deget (aproximativ 2 cm),până când tulpinile şi frunzele devin uşor casante. Depozitarea se face în pungi de hârtie sau în săculeţi de pânză,în locuri întunecoase,uscate şi răcoroase.