Sfaturi utile pentru a economisi energie electrică pe timp de iarnă

1 clickfemei jpg jpeg

Spre deosebire de perioada din sezonul cald, când petrecem mai mult timp în afara locuinţei, în sezonul rece avem mai multe activităţi acasă şi implicit consumăm mai mult curent electric.

În plus, în lunile de iarnă şi în lunile din jurul acestora, există mai puţină lumină naturală în timpul zilei şi se întunecă mai devreme chiar de după-amiază, astfel că folosim intensiv iluminatul cu energie electrică. Este astfel firesc să avem facturi mai mari la energia electrică pe timpul sezonului rece, căci consumăm mai multă electricitate.

Cum putem totuşi să evităm facturile prea mari la energia electrică? În primul rând evitând risipa, dar foarte importante sunt şi unele alegeri pe care le facem, cu impact pe termen lung. La acest capitol, putem menţiona pe de o parte cumpărarea de becuri LED (economisire chiar şi de 80 - 90% a consumului, în comparaţie cu becurile convenţionale), achiziţionarea de electronice şi electrocasnice cu clase de consum cât mai bune (pentru eficienţă energetică sporită) şi alegerea unei oferte energie electrica foarte avantajoase.

Dacă în ceea ce priveşte cumpărarea de becuri şi aparate consumatoare de energie electrică ştim cum să procedăm, iar ofertele în magazine online sunt foarte variate, merită să detaliem procesul de alegere a unei oferte mai bune pentru contractul de consum curent electric. Legislaţia actuală în România permite consumatorilor să opteze foarte simplu pentru orice furnizor autorizat de pe piaţă. Nu contează locaţia clientului, atât timp cât punctul de consum este racordat la reţeaua naţională de curent electric, se poate alege orice furnizor!

Companii precum Nova Power & Gas oferă acum condiţii comerciale avantajoase, oferte cu preţ garantat pentru o perioadă de timp şi alte facilităţi. Contractarea se poate face online, simplu şi rapid. Nu există costuri de transfer şi nici complicaţii tehnice, este vorba pur şi simplu de semnarea unui contract nou, online, în timp ce vechiul contract cu actualul furnizor se va rezilia în mod automat, din nou fără costuri determinate de acest proces.

Strict pentru partea de reducere a costurilor prin reducere a consumului de curent electric, este bine să se urmeze câteva sfaturi utile, simplu de aplicat:

- întrerupe lumina atunci când ieşi dintr-o încăpere sau când pleci de acasă;

- nu lăsa televizorul pornit dacă nu urmăreşti canale TV, dacă stai de fapt pe smartphone sau dacă faci alte activităţi acasă;

- evită să laşi în priză încărcătoarele, acestea pot consuma curent electric chiar dacă nu sunt conectate la dispozitive;

- când foloseşti fierul de călcat, aspiratorul sau alte electrocasnice mici, acţionează cât mai rapid, fără pauze în care să laşi dispozitivele pornite;

- evită să foloseşti dispozitive electrice pentru încălzire în locuinţă, dacă ai şi alte metode mai eficiente de asigurare a încălzirii pe timp de iarnă;

În această perioadă, în spaţiul public se vorbeşte foarte mult despre creşterea costurilor la energie electrică şi gaze naturale, ca urmare a creşterii costurilor la producători. Consumatorii nu ar trebui să fie îngrijoraţi, pentru că atât pe plan naţional, cât şi pe plan european, există reglementări adoptate în acest domeniu, pentru a se menţine facturile clienţilor la un nivel cât mai redus. În plus, unii furnizori menţin pe cât posibil costuri la niveluri avantajoase, chiar şi în momente în care pe pieţele energetice se ajunge la preţuri mai mari pe perioade scurte.

.



Recente

Chiftelute picante din linte  Sursa foto shutterstock 2111659610 jpg
rolul detaliilor subtile pentru imaginea personala jpg
zendaya coafura oscar moroccanoil 2 jpg
Fursecuri de ovaz cu crema  Sursa foto  shutterstock 199953875 jpg
Supa crema mazare  Sursa foto shutterstock 742144231 jpg
femeie crema de soare 4153623 jpg
Fursecuri cu caramel sarat  Sursa foto shutterstock 2412243033 jpg
1773300704 asu2 jpg
1773226145 CNpn png
Cioraba de vacuta  Sursa foto shutterstock 153403229 jpg
4s1a a39m 231019 jpg
Dr  Cristina Sas png
Fursecuri cu portocale si ciocolata  Sursa foto shutterstock 2574941421 jpg
clickpentrufemei ro pexels jakubzerdzicki 31918436 jpg
Supa gulas  Sursa foto shutterstock 221586598 jpg
clinica stomatologica copii 2 jpg
medium shot couple cooking together jpg
femeie pe balcon la cafea 2316 jpg
femeie in bucatarie jpg
Fursecuri cu dulceata de lapte  Sursa foto shutterstock 2490734209 jpg