„Oraşul Luminilor“ sau „Capitala Dragostei“, cum mai este numit Parisul, este adesea prezentată idilic în filme, în documentare sau în emisiuni televizate. Unii turişti sunt şocaţi de realitatea pe care ei şi-au imaginat-o despre acest oraş şi modul în care Parisul este, de fapt.

Descris prima dată în 2004, sindromul Paris este o tulburare psihică rară, care afectează anumite persoane, motivul principal fiind şocul produs de diferenţele culturale. Turişti care vizitează capitala Franţei şi care sunt afectaţi de ceea ce se cheamă sindromul Paris au printer manifestări: transpiraţii, ameţeală, sentimente de persecuţie, anxietate, stări delirante sau halucinaţii.

Cele mai multe persoane cu sindromul Paris sunt din Japonia, din cauza diferenţelor culturale dintre cele două ţări. Cel mai important factor implicat în apariţia acestui sindrom se consideră a fi bariera lingvistică. Foarte puţini francezi vorbesc japoneza şi la fel de puţin turişti japonezi vorbesc franceza. Şi chiar şi pentru cei care ştiu limba, expresiile de zi cu zi, de neînţeles şi neputând fi puse într-un context, pot contribui la confuzie.

La acestea se adaugă şi oboseala turiştilor. Apariţia sindromului este pusă pe seama derapajelor dintre imaginea idilică şi romantică prezentată în mass-media sau în filme, în care Parisul apare boem şi cu orchestre la colţ de stradă, şi realitatea diferită constatată.

Preocupată de amploarea fenomenului, ambasada Japoniei la Paris a înfiinţat o linie telefonică funcţională non-stop, unde turiştii niponi pot beneficia de ajutor psihologic şi chiar sunt îndrumaţi la spital, dacă este nevoie, în cazuri mai grave. Sindromul Paris este vindecabil prin întoarcerea în ţara natală. Pentru prevenirea apariţiei acestei tulburări, se recomandă o documentare cât mai realistă despre capitala Franţei.