Soluţii naturale pentru anxietate
Atunci când temerile dau năvală, poţi merge cu încredere pe „mâna” terapiilor naturiste cu efect relaxant. O baie aromată, un ceai cald sau un masaj cu uleiuri din plante te pot ajuta să alungi stările de nelinişte şi inexplicabilă frică.
Specialiştii estimează că o persoană din trei se confruntă, la un moment dat în cursul vieţii, cu tulburări de anxietate, iar femeile sunt mai predispuse decât bărbaţii către astfel de probleme. Dacă ţi se întâmplă şi ţie să te simţi uneori copleşită de griji, nu te grăbi să apelezi la medicamente. Încearcă mai întâi câteva metode naturale de calmare a sistemului nervos.
Ceaiuri calde, cu efect relaxant
Pentru a alunga tensiunea psihică, o soluţie eficientă şi la îndemână este să bei un ceai cald. Iar una dintre cele mai indicate plante cu efect calmant şi anxiolitic este sunătoarea. Aşadar, prepară o infuzie dintr-o linguriţă de plantă la 250 ml de apă clocotită şi bea câte două-trei căni pe zi, timp de o săptămână. Valeriana este o altă plantă cu efect de relaxare. Pentru a prepara infuzia din valeriană, trebuie să ţii rădăcina plantei în apă timp de trei ore. Ceaiul se prepară dintr-o linguriţă de rădăcină la 200 ml de apă şi se beau câte două-trei căni pe zi, la recomandarea fitoterapeutului. Foarte eficiente sunt şcurele, de câte două-trei săptămâni, cu ceaiuri din amestecuri din plante. Astfel, se pune o jumătate de linguriţă de flori de tei, o jumătate de linguriţă de frunze captalan şi un vârf de cuţit de busuioc în 250 ml de apă fierbinte, se lasă la infuzat timp de 10-15 minute şi se bea pe parcursul unei zile.
Băile aromate, răsfăţ pentru corp şi psihic
Seara, înainte de culcare, poţi face câte seară o baie caldă în care să adaugi cinci picături de ulei esenţial cu efect sedativ şi calmant. Printre cele eficiente în caz de anxietate sunt aromele de lavandă, de mentă, de lămâine, de mandarin, de ylang-ylang, de salvie, de trandafir, de iasomie, de ginseng chinezesc şi de rozmarin. Acestea au darul de a echilibra starea emoţională, de a reduce tensiunea nervoasă şi de a relaxa corpul şi mintea. Poţi folosi aceste uleiuri şi în lampa de aromaterapie, pentru a înmiresma atmosfera din încăpere. Ţine cont de faptul că băile cu uleiuri volatile trebuie să dureze circa 15 minute.
Masajul alungă tensiunea nervoasă
O măsură şi mai eficientă contra anxietăţii este să combini beneficiile uleiurilor esenţiale cu cele ale masajului. Pentru a face masajul, adaugă între două şi cinci picături de ulei volatil într-o lingură de ulei vegetal sau de măsline. Ideal ar fi să faci masaje cu aceste uleiuri diluate o dată sau de două ori pe săptămână. O soluţie excelentă pentru alunga tensiunea nervoasă este şi masajul cu pietre calde. Specialiştii spun că acest tip de masaj este mai eficient decât cel clasic de relaxare, deoarece prin aplicarea pietrelor calde pe piele, uleiurile esenţiale sunt mai bine absorbite.
Casetă: Luminoterapia îmbunătăţeşte starea afectivă
În special în ţările nordice, terapia cu lumină este adesea folosită în caz de anxietate, depresie sau de insomnii. Astfel, potrivit specialiştilor, expunerea la lumină fluorescentă puternică, pe perioade limitate de timp, dă rezultate remarcabile în ceea ce priveşte îmbunătăţirea calităţii somnului şi stării afective. Procedura se face zilnic, timp de minimum 30 de minute, ideal dimineaţa, şi nu are efecte secundare.
Sfatul specialistului
Dr. Ruxandra Constantina, medic specialist medicină generală, apifitoterapie, Medica RD
În caz de anxietate, ne putem baza pe pulberea de busuioc şi de mentă, acestea fiind tonice excelente ale sistemului nervos. Lavanda este una dintre cele mai puternice plante antistres, care nu provoacă nici dependenţă, nici somnolenţă, deci poate fi administrată şi seara. Valeriana are efecte calmante şi anxiolitice, iar muşeţelul, passiflora, roiniţa, teiul sau hameiul sunt relaxante şi reduc nivelul stresului.