Cândva, zahărul era considerat un condiment atât de preţios, încât era păstrat în seifuri speciale. Istoria sa începe în Noua Guinee, cam prin anul 8.000 î.H.,  unde fermierii obişnuiau să-şi îngraşe porcii cu trestie de zahăr. Marinarii care au trecut pe acolo şi au descoperit planta dulce au dus-o mai departe, în Filipine şi în India. Mai apoi, indienii au fost cei care au transformat lichidul dulce din trestia de zahăr în cristale de zahăr.

Arabii nu se pot abţine

Până prin secolul al XVIII-lea, în Europa, zahărul era pe cât de scump, pe atât de rar. Se zice că, prin secolul al XIII-lea, era atât de rar, încât, când regele Henry al III-lea a vrut să comande un kilogram, nu a găsit atâta zahăr în întreaga Anglie.  În ţările mai dezvoltate, consumul nu depăşea două kilograme anual de persoană.

În timp, însă, importurile au crescut, dar a început să fie produs şi local, adică în fiecare ţară unde creşte trestie sau sfeclă de zahăr. Astfel, cristalele dulci albe puteau fi găsite pe mai toate drumurile şi la preţuri din ce în ce mai accesibile. Ca urmare, consumul a crescut, spectaculos, de la 38 kg/persoană/an în 1900, la o medie de 90 kg/persoană/an în prezent.

Cei mai mari devoratori de zahăr consumă, însă, cu mult peste medie. Conform ultimelor statistici internaţionale, pe podiumul celor mai mari consumatori se află:

1.            Emiratele Arabe Unite: 214 kg/persoană/an

2.            Djibouti: 193 kg/persoană/an

3.            Belize: 106 kg/persoană pe an

La polul opus se află:

1.            Coreea de Nord: 118 g/persoană/an

2.            Afganistan şi Nigeria: 1 kg/persoană/an

3.            Republica Democrată Congo: 2 kg/persoană pe an.

Cât consumă românii

În Europa, populaţia Belarusului are cea mai mare poftă de dulce, consumând 62 kg/persoană/an de zahăr. Românii consumă, în medie, „doar“ 30 de kg de zahăr de persoană anual, de două ori mai mult decât media din Uniunea Europeană. Pe de altă parte, Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă ca porţia de zahăr să fie redusă la maximum 25 de grame, adică nu mai mult de şase linguriţe pe zi.

Din păcate, mulţi oameni nu realizează că dulcele nu înseamnă doar zahărul din prăjituri, din fructe sau din suc. Zahăr se găseşte într-o mulţime de produse alimentare, în special cele procesate, de la pâine, cereale şi fructe uscate la salamuri, sosuri şi cartofi prăjiţi. Salata de boeuf din comerţ conţine 14 grame de zahăr la suta de grame, iar asta din cauza maionezei. În sosuri, cantitatea de zahăr depăşeşte adesea 20%, iar în murături trece de 15%. Studii recente au evidenţiat că dintr-o lingură de pastă de tomate, o linguriţă poate fi zahăr.