Tot ce trebuie să ştii despre scleroza multiplă

1 68784 original jpg jpeg

Cunoscută şi sub denumirea de „boala cu 1.000 de feţe“, scleroza multiplă afectează peste 2,3 milioane de oameni la nivel mondial, potrivit statisticilor.

Scleroza multiplă (SM) este o afecţiune rară,care afectează sistemul nervos central. Creierul,măduva spinării şi ochii sunt conectate prin fibre nervoase şi nervi. Când învelişul nervilor (mielina) începe să se inflameze şi să se deterioreze, impulsurile care se transmit între ele se întrerup.

1.La ce vârstă apare cel mai frecvent afecţiunea?

Cele mai multe cazuri se manifestă la persoane cu vârsta cuprinsă între 20 şi 40 de ani,dar şi vârstnicii şi copiii pot fi diagnosticaţi cu SM.

2. Cum se manifestă?

Simptomele variază mult de la un bolnav la altul. În primul stadiu al bolii,apar tulburări de vedere (privire înceţoşată,senzaţia de vedere dublă),tulburări de echilibru şi de vorbire. De asemenea,se poate resimţi o senzaţie de slăbiciune musculară,amorţeală a mâinilor şi picioarelor,cât şi tremorul. Mai pot apărea urinare frecventă,incapacitatea de a ţine urina,oboseală,apetit sexual scăzut.

3. Care sunt testele în urma cărora se stabileşte diagnosticul?

Pentru a se pune diagnosticul de scleroză multiplă,este nevoie de un examen clinic neurologic şi de teste precum  RMN la nivel cerebral şi al măduvei spinării,examinarea lichidului cefalorahidian.

4. Din ce cauză apare boala?

Cauzele afecţiunii nu sunt cunoscute pe deplin,însă medicii sunt de părere că există o combinaţie de factori care o declanşează:factori genetici,infecţioşi şi metabolici.

5. Există persoane mai predispuse la această boală?

Potrivit mai multor cercetări în domeniu,au o predispoziţie mai mare pentru a dezvolta această afecţiune cei care au avut astfel de cazuri în familie (rude de gradul 1),cât şi populaţiile care trăiesc departe de Ecuator,deoarece au un nivel mai scăzut de vitamina D în organism. Boala a mult mai frecventă în nordul Europei,Canada şi în nordul SUA,unde expunerea la soare,care ajută la asimilarea vitaminei D,este destul de scăzută în sezonul rece.

6. Poate fi vindecată?

Deocamdată,scleroza multiplă este o boală incurabilă,însă există tratamente care să ţină afecţiunea sub control. Acestea pot cuprinde medicamente imunomodulatoare (bazate pe interferon),antiinflamatoare,cât şi medicamente antidepresive şi antispastice.

7. Boala duce la paralizie?

Majoritatea persoanelor cu această afecţiune nu ajung imobilizate la pat. Două treimi dintre cei afectaţi pot merge în continuare,  însă din cauza simptomelor precum slăbiicunea,oboseala,problemelor de echilibru pot avea nevoie de ajutor (cârje ori cărucior cu rotile). Netratată,la aproximativ 30% dintre pacienţi,scleroza duce la invaliditate după circa 20-25 ani de la debut.

Sfatul specialistului

Dr. Filip Dan,medic primar neurolog,Spitalul European Polisano,Sibiu

Alte simptome ale sclerozei multiple sunt tulburările senzitive precum paresteziile,deficite motorii ale membrelor,cât şi pareze de nervi cranieni (oftalmopareza internucleară cu strabism şi diplopie).

Tratamentul în faza acută (puseu) se face cu metilprednisolon intravenos,cinci-şapte zile,iar uneori este nevoie de plasmafereză sau dexametazonă. Tratamentul imunomodulator pe termen lung se efectuează cu diferiţi agenţi care şi-au dovedit eficacitatea în diferite studii în ameliorarea afecţiunii,rărirea puseelor şi modificarea evoluţiei bolii spre un prognostic mai bun.



Recente

Gogosi cu mere  Sursa foto shutterstock 2518717831 jpg
pregnant woman early pregnancy with hands belly sitting sofa home jpg
Sarmale cu ciuperci si hrisca  Sursa foto shutterstock 574268035 jpg
kid eating doughnuts home jpg
Pateuri cu branza dulce  Sursa foto shutterstock 2334663901 jpg
e16a63cf3bae685eb192e25fd72e3e1692 jpg
1770214227 e5Zb jpg
Supa crema de conopida  Sursa foto shutterstock 757943452 jpg
Cornulete cu rahat  Sursa foto shutterstock 1665735121 jpg
de ce tot mai multe familii aleg case de vanzare in ilfov in locul apartamentelor in capitala jpg
Budinca de varza cu carne  Sursa foto shutterstock 413481091 jpg
Curry de conopida  Sursa foto shutterstock 1832073079 jpg
biciclete 16x9 png
Prajitura tavalita  Sursa foto shutterstock 2534672425 jpg
imbracaminte sport premium pentru barbati combinarea hanoracelor confortabile cu geci functionale jpg
Foto 1 Shutterstock 1920x1080 png
Tocanita de varza  Sursa foto shutterstock 2248605665 jpg
e1d0909921f538fdf9efa0d96df44816c2 jpg
e135d47c8ed30af3957617f9a6468e9420 jpg
Placinta cu branza  Sursa foto shutterstock 2417697867 jpg