”Alimentatia a fost (si inca este) subiect de dezbatere aprinsa. Nu intre noi doi. Nici macar intre noi doi si copil. Ci la modul general. Noi am incercat sa fim cat se poate de normali si echilibrati si aici. Sa nu ii dam copilului „prostii”, dar nici sa ii refuzam placerile.

De exemplu, nu i-am dat deloc sare pana la un an jumatate si nici zahar, pana la doi ani. Dar am incercat sa nu vedem asta ca pe un lucru interzis, ci, pur si simplu, sa facem alegeri mai inspirate si mai sanatoase. Am inceput sa ne „educam” si noi gusturile si sa cumparam alimente cat mai sanatoase si hranitoare, care nu contineau nici zahar, nici sare. Am evitat astfel sa ii „facem pofta” copilului. Cum ar fi fost sa nu ii dam lui deloc zahar, iar noi sa mancam ciocolata langa el?

Cred ca puterea exemplului e cea mai importanta, din moment ce, la inceput, copiii invata imitandu-ne. Si pentru ca tot vorbim de exemple, legat de ceea ce va spuneam mai sus, am primit de multe ori exemplul parintilor nostri: „voua v-am dat de toate si uite ce bine ati ajuns”. Cred ca toti parintii se confrunta cu asta, cel putin o data ?

Nu spun ca sunt genul de persoana direct deranjata de replicile de tipul „pe vremea mea…„, insa cred ca suntem prima generatie de parinti care are acces la atat de multa informatie. Si e bine sa ne folosim de ea.

Nu putini au fost (sau sunt) parintii care au crezut ca, dand copiilor lucruri bune la gust sau mai greu de gasit in anumite perioade, ii cresc mai bine, mai frumos, mai responsabil. Le ofera mai multe. Si intentiile sigur au fost bune, de asta nu ma indoiesc.

Pe mine m-a amuzat un schimb de replici dintre Radu si bunica lui, care nu ne impartasea cu asa mult entuziasm „abstinenta” de la zahar. Si i-a si spus lui Radu, cumva suparata, ca si cum ii faceam baiatului o nedreptate: „Tu la un an, un an jumatate, mancai piscoturi cu frisca”.

Si a venit si raspunsul lui Radu, complet natural, dar cumva foarte amuzant in contextul dat: „Da, dar daca iti arat decontul de la stomatolog, te mai linistesti…”.

Dincolo de micile noastre glumite din familie, pot sa inteleg ca uneori e normal sa mai pacatuim (si cine mi-a vazut vreodata Instragram-ul, stie despre ce vorbesc). De exemplu, daca mergem cu Alexandru la bunici, si bunica gateste ceva ce nu este neaparat pe meniul copilului, dar stim ca e facut cu dragoste si ca ei se bucura cand pot face lucruri pentru copil, nu vad o problema sa il las sa guste. Cum spuneam, sa nu exageram, sa nu cadem in extreme, sa nu frustram copilul interzicandu-i sa manance ceva la care pofteste. Sunt constienta ca pentru bunici, gatitul e un fel de a-si arata dragostea si vad cu cata dragoste o fac.

Si mai sunt constienta si de faptul ca noi, parintii, suntem datori sa ne educam copiii si in aceasta zona. Asa cum incercam sa le construim o cultura muzicala, cinematografica sau sa le formam gusturile in ceea ce priveste moda, e bine sa incercam sa le formam si gusturile… la propriu. Adica e bine sa le formam inca de mici o „disciplina” alimentara. Sa ii facem sa inteleaga, oricat ar fi de mici, care sunt alegerile bune, nu doar delicioase. Dar asta pastrand mereu masura, fara sa facem o obsesie, aratandu-le ca decizia le apartine si ca avem incredere ca si ei stiu ce e mai bine pentru ei”, a scris Adela Popescu pe blogul ei.