Când pancreasului nu-i place meniul tău de Paşte

1 shutterstock 1490240909 jpg jpeg

Mesele îmbelşugate, „stropite” fără zgârcenie cu băuturi alcoolice, sunt pentru multe familii un semn al bunăstării şi al sărbătorii. Totuşi, zicala „mai binele este duşmanul binelui” se aplică şi în perioada sărbătorilor pascale. Ca în fiecare an, medicii ne îndeamnă la cumpătare, la echilibru şi la grija faţă de propria noastră sănătate.

Cumpătarea este bună pentru oricine, însă dacă eşti diagnosticată deja cu afecţiuni biliare (de exemplu, dacă ai aşa-numitele pietre la fiere) sau dacă alegi să consumi cantităţi foarte mari de alcool, atunci eşti o redutabilă candidată la pancreatita acută. Această inflamaţie a pancreasului se poate prezenta într-o formă uşoară (pancreatită acută edematoasă) sau într-o formă severă (pancreatită encrotică), cu insuficienţă multiplă de organ, reprezentând o urgenţă medicală. 

Citeşte şi: Două noi simptome ale noului coronavirus

„Pietrele” la fiere şi pancreatita acută

Litiaza şi microlitiaza biliară, alături de consumul de alcool, sunt cauza a 75-80% din cazurile de pancreatită acută. Chiar dacă nu ai fost diagnosticată cu aşa ceva, dar suferi de obezitate sau ai valori crescute ale grăsimilor din sânge (colesterol sau trigliceride), atunci eşti la risc să faci litiază biliară şi ar fi bine să adopţi cât mai rapid un stil de viaţă sănătos. Alte cauze ale pancreatitei acute sunt traumatismele pancreasului, infecţiile microbiene, boala autoimună (în care sistemul imunitar atacă pancreasul) şi chiar reacţiile adverse la unele medicamente. Şi pacienţii cu diabet pot avea risc de pancreatită, fie direct, fie prin medicaţia antidiabetică. 

Când trebuie să suni la 112

Simptomele pancreatitei acute se instalează repede şi sunt imposibil de ignorat: febră, puls rapid şi respiraţie agitată, greaţă, vărsături, durere extrem de puternică de burtă, care iradiază înspre spate, abdomen umflat şi foarte sensibil la atingere („abdomen de lemn”).

Dacă tu sau cineva apropiat manifestă astfel de simptome, atunci trebuie chemată de urgenţă ambulanţa. Tratamentul pancreatitei acute se realizează doar în spital, pacientul trebuie stabilizat, investigat şi abia apoi se înlătură cauza care a determinat apariţia acestei crize. 

Citeşte şi: Cum faci diferenţa între răceală şi alergie

Sfatul Specialistului: Dr. Dana Moraru, medic primar gastroenterologie, Clinicile medicale PULS – 021.9290

Pancreatita acută poate fi prevenită printr-un stil de viaţă sănătos, echilibrat, bogat în fructe, legume şi prin evitarea consumului de alcool, a meselor bogate în grăsimi, prăjeli şi tocături. Sunt o serie de alimente considerate „sănătoase” care, în anumite condiţii (de exemplu, la pacienţii cu litiază biliară veziculară) şi în cantităţi mari, pot declanşa o pancreatită acută: ciuperci, nuci, alune, fistic, seminţe de dovleac, floarea-soarelui sau migdale. De asemenea, importantă este şi cantitatea de alimente ingerate la o masă, combinaţiile alimentare, asocierea cu consumul de alcool. Folosirea băuturilor alcoolice creşte de patru ori riscul relativ de apariţie a pancreatitei cronice, iar riscul creşte proporţional cu cantitatea de alcool consumată. Nu există o valoare-prag a cantităţii de alcool care să poată fi considerată sigură (lipsită de pericol), mai ales că acţiunea alcoolului este potenţată de fumat. 

O atenţie deosebită trebuie să aibă pacienţii diagnosticaţi cu litiază biliară. Aceştia trebuie să respecte regimul igieno-dietetic recomandat de medic, să realizeze periodic ecografie abdominală, iar in cazurile selecţionate, se recomandă intervenţia chirurgicală. Aceeaşi recomandare se face şi pacienţilor cu obezitate, diabet sau valori mari ale trigliceridelor în sânge.



Recente

Sarmale de post  Sursa foto shutterstock 1922971265 jpg
e1ac91fad47f6e4b8fd68a47a7b4d76926 jpg
clickpentrufemei ro   Cum sa alegi o jacheta de dama care sa combine stilul  i func ionalitatea imag principala jpg
Minitarte cu stafide si nuci  Sursa foto shutterstock 2102404258 jpg
woman with eating disorder trying eat healthy jpg
craciunite 4 jpg
Tocanita cu linte si dovleac  Sursa foto shutterstock 1521090608 jpg
young woman home clothes sitting sofa use spray nose jpg
woman happy winter park jpg
Tarta cu ciocolata  Sursa foto shutterstock 2393286455 jpg
ramai confortabila ramai eleganta tendinte obligatorii in materie de incaltaminte de iarna pentru femei jpg
femeie eleganta sarbatori craciun 17597 jpg
Supa cu afumatura  Sursa foto shutterstock 1780012733 jpg
Rulada gem de caise  Sursa foto shutterstock 2076683032 jpg
CLICKPENTRUFEMEI amanda vick ohWf6YuzOQk unsplash jpg
Peste pe pat de varza  Sursa foto shutterstock 2363702885 jpg
Armonizarea facială cum îți poți îmbunătăți trăsăturile într un mod natural și echilibrat jpg
7e1f67ad18e7a1162149c30d2c7eab02 png
Imagine1 png
Rulada cu gem de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1744930400 jpg