Este politicos să îți anulezi întâlnirea? Da, dar în anumite condiții. Iată care sunt!

Să îți anulezi întâlnirea în ultimul moment poate fi considerat un gest nepoliticos, însă regulile de etichetă spun că există și excepții. Află de la un specialist care sunt acestea!  

image

Odată ce ți-ai asumat un angajament, cu excepția cazului în care ai o scuză legitimă, este nepoliticos să îți anulezi întâlnirea, spune specialista în etichetă, Lisa Grotts. Dar care sunt situațiile în care se acceptă acest lucru? 

Situațiile în care îți poți anula întâlnirea 

Dacă te-ai îmbolnăvit - Când ești bolnav și știi că diagnosticul poate fi contagios, codul de etichetă spune că se acceptă anularea întâlnirilor.  Dacă ți-ai propus să participi la un eveniment important, precum o nuntă sau un botez, gazda trebuie anunțată cu cel puțin două săptămâni înainte!

Citește și: Reguli de bune maniere: ce nu este indicat să îi cumperi gazdei 

La o primă întâlnire - Poate că persoana cu care urmează să te întâlnești îți este străină, dar amabil este să o anunți cu cel puțin 12 ore înainte că nu vei ajunge. 

Când ai un eveniment important în familie - Dacă ți-ai programat o întâlnire, dar ai uitat că în acea zi este onomastica unui membru din familie sau un alt eveniment important, este necesar să informezi persoana cu care urma să te vezi cu cel puțin 48 de ore înainte. 

S-a ivit altă întâlnire mai importantă - Dacă un alt eveniment mai important are loc la ora întâlnirii tale, este respectuos să anunți cu cel puțin 24 de ore înainte că nu vei participa. 

Vezi și acest articol: Bunele maniere: îți spunem unde nu este indicat să vorbești la telefon 

Când ai o urgență - Un deces, un accident grav, o criză medicală sau o anulare prelungită a zborului sunt considerate urgențe, iar în aceste situații nu există un termen limită pentru a anunța anularea întâlnirii.

Când te întâlnești cu familia - Din păcate, oamenii au tendința să își anuleze planurile în ultimul moment cu familia, deoarece sunt de părere că rudele sunt mai înțelegătoare decât alte persoane. Cu toate acestea, regulile de politețe spun că întâlnirile cu persoanele importante din viața ta se anulează sau reprogramează cu cel puțin 12 ore înainte. 

Sursă foto: Shutterstock  



Recente

femeie freelancer birou acasa jpg
Rac Mercur retrograd jpg
Sânziene jpg
femeie obosita 13400 jpg
Solstitiu jpg
woman sitting rock sunset jpg
shot beautiful young businesswoman wearing blue chiffon shirt while standing building street with folded arms jpg
portrait thoughtful woman standing street jpg
view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg