Marlon Brando, primul băiat „rău‟ de la Hollywood: „Și eu am avut experiențe homosexuale și nu mi-e rușine de asta‟
Starul care s-a făcut remarcat în filme precum „Un tramvai numit dorință‟ sau „Nașul‟, dublu câștigător al premiului Oscar, a cucerit legiuni de femei (dar și de bărbați) și a rămas și azi în conștiința publică drept un Casanova modern.
A însumat peste 50 de ani de carieră în industria filmului, însă, după rolurile promițătoare în pelicule din anii ‘40 și ‘50, inclusiv o performanța legendară în versiunea cinematografică a filmului „Un tramvai numit dorință‟, cariera cinematografică a lui Marlon Brando a avut mai multe coborâșuri decât urcușuri până la primirea rolului principal din filmul „Nașul‟. Cu toate aceasta, interpretările lui pasionale și prezența sa dominantă l-au ajutat să se impună drept unul dintre cei mai importanți actori ai generației sale.
Actorul a moștenit temperamentul rebel al mamei
Brando, fiul unui vânzător și al unei actrițe, s-a născut pe 3 aprilie 1924 în Omaha, Nebraska, într-o familie cu origini germane, olandeze, engleze și irlandeze. Mama lui Brando era o rebelă a timpurilor sale: fuma, purta pantaloni, conducea și-i plăcea băutura, spre disperarea tatălui actorului, nevoit s-o aducă acasă din diverse baruri. Temperamentul rebel al mamei a fost moștenit de tânărul Brando, acesta fiind expulzat, mai târziu, din cadrul „Academiei Militare Shattuck‟ din Faribault, Minnesota, pentru insubordonare.
Primul său rol, cel al lui Iisus Hristos
Următorul lui pas a fost să se mute, în 1943, la New York, unde a început să studieze actoria. Brando și-a făcut debutul pe scenă în 1944, în rolul lui Iisus Hristos într-o producție a școlii lui de actorie, iar în același an a apărut pentru prima dată pe Broadway în piesa „I Remember Mama‟. Doi ani mai târziu, Brando era numit cel mai promițător actor de pe Broadway, iar în 1947, steaua lui strălucea mai puternic ca niciodată grație interpretării lui uimitor de brutale și pline de emoție în rolul lui Stanley Kowalski din piesa „Un tramvai numit dorință‟ regizate de Elia Kazan.
Brando a primit și prima sa nominalizare la Oscar pentru interpretarea din adaptarea pentru marele ecran a piesei de teatru a lui Kazan, în 1951. Doi ani mai târziu, seducătorul actor era distribuit în filmul „The Wild One‟ (1953), o dramă cu buget redus în care a jucat rolul liderului unei bande de motocicliști în afara legii. Filmul a devenit unul dintre cele mai faimoase ale lui Brando și a servit la sporirea imaginii sale de rebel și băiat rău. Apoi, portretul sensibil pe care Brando îl realizează unui membru al sindicatului care depune mărturie împotriva șefului său în filmul „On the Waterfront‟ (1954) i-a adus primul Oscar pentru cel mai bun actor și l-a consacrat drept unul dintre cei mai admirați actori de la Hollywood.
După premiile Oscar a urmat declinul
După apogeu a urmat, însă, decăderea, căci în anii ’60 cariera sa a intrat într-o lungă perioadă de declin. „Nașul‟ lui Francis Ford Coppola, realizat în 1972, i-a reîmprospătat cariera lui Brando. Odată cu interpretarea șefului crimei organizate Don Vito Corleone, Brando a creat unul dintre cele mai memorabile și mai imitate personaje de film din toate timpurile. Performanța sa i-a adus un alt Oscar pentru cel mai bun actor, dar Brando a refuzat premiul în semn de protest față de imaginea stereotipă a nativilor amerindieni de-a lungul istoriei filmului. Pe lângă prestigiosul „Ultimul tango la Paris‟, Brando a mai apărut în doar cinci filme în restul deceniului – inclusiv în roluri secundare în filme precum „Superman‟ (1978) și „Apocalypse Now‟ (1979) – după care s-a retras pe atolul său privat din Polinezia franceză. A revenit, mai târziu, pe marele ecran, dar fără să mai facă prea multe valuri cu roluri memorabile.
Avea 140 de kg și diabet tip II
Notorietatea lui Brando, viața de familie zbuciumată și obezitatea lui au atras mai multă atenție decât cariera lui târzie de actor. S-a îngrășat mult în anii ’70, ajungând, până la mijlocul anilor ’90, să cântărească peste 140 kg și să sufere de diabet de tip 2. Pe lângă problemele de fluctuație a greutății, Brando și-a câștigat, de asemenea, reputația de a fi dificil pe platourile de filmare, adesea nedorind sau fiind incapabil să-și memoreze replicile și exasperându-i frecvent pe regizori cu cerințele lui ciudate.
Activitate intimă și cu femei, și cu bărbați
Brando a fost celebru pentru viața sa personală tumultoasă și pentru numărul mare de parteneri sexuali (femei și bărbați) pe care i-a avut. Prin urmare, actorul a ajutat și la venirea pe lume a nu mai puțin de 11 copii, dintre care trei au fost adoptați. „La fel ca numeroși alți bărbați, și eu am avut experiențe homosexuale și nu mi-e rușine de asta‟, a recunoscut Marlon preferințele lui pentru toate genurile. Seducătorul actor a fost căsătorit de trei ori, prima dată cu actrița de origine indiană Anna Kashfi, din 1957 până în 1959, care i-a dăruit primul lui copil legitim, pe Christian. În 1960, Brando s-a căsătorit cu Movita Castaneda, o actriță mexicano-americană. Căsătoria lor a fost anulată în 1968, după ce s-a descoperit că mariajul anterior al lui Brando era încă activ. Castaneda și Brando au avut doi copii împreună, pe Miko și pe Rebecca. Actrița născută în Tahiti Tarita Teriipaia, care a jucat alături de Brando în filmul „Revolta de pe Bounty‟, a devenit a treia sa soție în 1962. Avea 20 de ani, fiind cu 18 ani mai tânără decât Brando, care se pare că a fost încântat de naivitatea ei. Brando și Teriipaia au avut împreună doi copii, pe Simon și pe Tarita, și au divorțat în iulie 1972. După o relație de lungă durată cu propria lui menajeră, din care au rezultat alți trei copii, viața personală a lui Brando a devenit mai degrabă haotică. Pe 1 iulie 2004, la 80 de ani, starul a murit de insuficiență respiratorie din cauza fibrozei pulmonare asociate cu insuficiență cardiacă congestivă la „Centrul Medical UCLA‟, SUA. De asemenea, starul suferea de diabet și de cancer la ficat. Cu puțin timp înainte de moarte, și în ciuda faptului că avea nevoie de o mască de oxigen pentru a respira, el și-a împrumutat vocea pentru a apărea în jocul video „Nașul‟ ca Don Vito Corleone. Cu toate acestea, Brando a înregistrat doar o singură replică din cauza sănătății sale precare și a fost angajat, ulterior, un imitator pentru a-i termina replicile.
„Brando era rock and roll înainte ca cineva să știe ce este rock and roll-ul‟, scria presa despre băiatul rău absolut de la Hollywood. Și câtă dreptate avea...
