La Neamţ, icoana Fecioarei face minuni

1 49356 original jpg jpeg

Niciunde în ţară nu s-au găsit atâtea dovezi de iubire pentru oameni din partea Domnului ca în Neamţ, spun localnicii. Printre cele şapte icoane făcătoare de minuni, icoanele Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ sunt cele mai valoroase.

Drum anevoios te aşteaptă dacă porneşti către Mănăstirea Neamţ,dar răbdarea îţi este răsplătită imediat ce treci de poarta cea înaltă a „Ierusalimului ortodoxiei româneşti”,cum mai este numit acest loc sfânt. La 17 kilometri de Târgu Neamţ,într-o poiană larg deschisă pe valea unui râu,îţi simţi deodată sufletul liniştit şi toţi cei pe care îi întâlneşti,călugări sau credincioşi,îţi sunt dragi ca nişte fraţi.

Copilul vindecat de epilepsie

Printre credincioşii veniţi la mănăstire,o doamnă cu doi copilaşi mă asigură că:„Nu e o părere! Eu am aceste sentimente ori de câte ori revin. Acum cinci ani am trecut pe aici prima dată şi de atunci îmi fac drum în fiecare an. Mă rog Fecioarei Maria şi cred cu tărie că sunt sănătoasă şi copiii mei la fel numai datorită Ei”. Mă îndeamnă să intru în biserica impunătoare în formă de treflă cu hramul „Înălţarea Domnului” şi mă conduce până la icoana Maicii Domnului cu pruncul Iisus pe braţul stâng şi Sfântul Gheorghe pictat pe verso.

„O femeie pe nume Maria şi-a adus aici băiatul bolnav de epilepsie. Stareţul Paisie,care slujea pe atunci,i-a cerut să-şi aşeze copilul în faţa icoanei Maicii Domnului,iar după ce a sfârşit de citit rugăciunile,i-au şi trecut băiatului semnele bolii. E o minune pe care o cunosc de la stareţul mănăstirii,Benedict Sauciuc.”

Minunile au început de mult

Părintele Benedict duce mai departe tradiţia locului,cu bucuria că în acest loc se află „cea mai veche şi mai valoroasă icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului”. Găseşte răgazul de a răspunde creştinilor care vin cu inima deschisă şi le povesteşte cum a ajuns icoana la Mănăstirea Neamţ. Istoria ei începe în Lydda,oraş din Israel,chiar pe vremea când propovăduiau apostolii Petru şi Ioan. Acolo fusese ridicată o mică biserică drept mulţumire Fecioarei Maria,iar cei doi apostoli au chemat-o pe Maica Domnului s-o binecuvânteze.

Apostolii au ajuns înaintea Ei şi au văzut primii chipul Fecioarei pictat ca prin minune pe un stâlp de lemn din apropierea bisericii. Bucurându-se de minunea aceea,Maica Domnului a înzestrat icoana cu putere vindecătoare. Peste secole o copie a fost realizată după ea,apoi a fost primită în dar de voievodul Alexandru cel Bun. „La praznicul Înălţării Domnului,când arhiereii şi preoţii o duc în jurul mănăstirii la litanie,se ridică smulgându-se din mâinile lor. Se întâmpla aşa încă din secolul al XV-lea. De aceea,i se spune şi Închinătoarea. Pare a se închina Domnului,îndemnând credincioşii să se roage.”,mai spune părintele.

Mănăstirea ocolită de incendii şi holeră

În timpul invaziei turcilor,toate mănăstirile din zonă au fost prădate,mai puţin Mănăstirea Neamţ. Părintele Benedict îşi aminteşte că „pe atunci icoana a fost ascunsă trei ani. După trecerea pericolului a fost readusă într-un car. La intrare,acesta n-a mai putut fi urnit. Gândindu-se că locul fusese pângărit de trecerea turcilor,stareţul Domeţian a făcut slujbă de sfinţire a apei şi aşa a intrat icoana în mănăstirea curată.” Multe nenorociri s-au abătut în zona Neamţului după aceea. De fiecare dată icoana lăcrima,apoi ţinea sub protecţia ei pe toţi care veneau şi se rugau. În timpul holerei,oricâte vieţi a secerat în alte zone ale ţării,la Mănăstirea Neamţ şi în apropierea ei nimeni nu s-a îmbolnăvit.

Rugăciunile aduc vindecarea

Părintele ne mai spune că “Indiferent câte minuni a făcut această icoană,nimeni n-ar trebui să vină către ea numai datorită lor. De fapt,ruga sinceră înfăptuieşte însănătoşiri şi reuşite,nu neapărat icoana.” Într-adevăr,cuvintele stareţului aveau să mi se confirme.

Intrând în biserică,s-a întâmplat să aud femei povestind despre minuni. Aşa am aflat şi eu de la cea mai în vârstă că acum mult timp un duhovnic al mănăstirii a fost orb şapte ani şi,cum nu mai putea merge la biserică s-a rugat cu lacrimi Fecioarei Maria să-i redea vederea să poată sluji din nou. N-a trecut mult şi a început să vadă,ba chiar mai clar decât înainte,încât nici de ochelari nu mai avea nevoie să citească.

Icoana Maicii Domnului cu trei mâini

În paraclisul mănăstirii,o altă icoană străveche ascunde o frumoasă legendă:icoana Maicii Domnului cu trei mâini şi pruncul Iisus pe braţul drept. Prima ei minune a fost lipirea la loc a mâinii Sfântului Damaschin,pedepsit pentru a nu mai putea propovădui. Pentru a aminti tuturor cele petrecute,Sfântul a lucrat în argint în colţul din dreapta jos al icoanei încă o mână. În prezent,este cunoscută pentru puterea ei de a îndrepta vremea şi pentru prevenirea calamităţilor. Chiar anul trecut a fost adusă în pelerinaj în zonele afectate de inundaţii,iar ploile au încetat.



Recente

Secretele celor care isi pastreaza calmul  Sursa foto shutterstock 2249785429 jpg
Semne ca ai un IQ peste medie  Sursa foto shutterstock 2230643979 jpg
dobanda pentru fonduri neinvestite 2261412661 jpg
6lIYr2i   Imgur jpg
5 semne ca stii pe cineva dintr o viata anterioara  Sursa foto shutterstock 2224636905 jpg
R2TSAT1   Imgur jpg
independenta financiara jpg
Podcasturile, pe primul loc jpg
credinte limitative   Imgur png
shutterstock 306995825 jpg
Test culoarea parului dezvaluie profesia potrivita  Sursa foto shutterstock 2165133035 jpg
Ce spune despre tine linia inimii curbata sau dreapta  Sursa foto shutterstock 2334122835 jpg
shutterstock 2060770343 jpg
shutterstock 2037557141 jpg
Iluzie optica  Ce vezi prima oara  Sursa foto shutterstock 2390418843 jpg
shutterstock 1859379745 jpg
Top 3 achizitii inteligente pentru noul an universitar jpg
maria mica jpg
shutterstock 2311427679 jpg
shutterstock 2440215025 jpg