Inteligenţa articifială va detecta semnele de Alzheimer cu ajutorul unui smartphone

Cercetătorii canadieni se străduiesc să facă posibilă diagnosticarea precoce a bolii Alzheimer cu un model de învățare automată care ar putea fi transformat într-o zi într-un instrument simplu de screening pe care îl poate folosi oricine cu ajutorul unui smartphone.

image

Modelul dezvoltat de cercetătorii de la Universitatea Alberta, Canada, are potențialul de a fi uşor accesibil prin intermediul unui smartphone şi poate face distincția între pacienții cu Alzheimer și persoanele sănătoase, cu o acuratețe de 70-75%. Chiar dacă oamenii de ştiinţă s-au concentrat pe vorbitorii de limbă engleză și greacă, tehnologia are potențialul de a fi utilizată şi în alte limbi.

Concentrându-se pe modelele de vorbire mai degrabă decât pe conținut, instrumentul ar putea oferi indicatori timpurii, ceea ce va ajuta la iniţierea tratamentului mai devreme şi, implicit, la încetinirea evoluţiei afecţiunii. Cu toate că nu este un înlocuitor al medicilor specialişti, ar putea susţine diagnosticarea în stadiile incipiente.

Noua metodă de diagnosticare precoce ar fi mai puţin costisitoare

Modelul creat a reuşit să distingă pacienții cu Alzheimer de persoanele sănătoase cu o acuratețe cuprinsă între 70 şi 75%. Alzheimer poate fi dificil de detectat în stadiile incipiente, deoarece simptomele sunt subtile și pot fi confundate cu tulburările de memorie, tipice vârstei înaintate. Cu cât potenţialele probleme sunt detectate mai devreme, cu atât se pot lua măsuri mai repede.

Te-ar mai putea interesa: „Oamenii devin nemuritori în opt ani!” Cel care a spus asta a mai prezis viitorul

„Până acum era nevoie de analize de laborator și investigaţii imagistice pentru a detecta modificările creierului, ceea ce necesita timp, era costisitor și nimeni nu este testat atât de devreme”, a declarat pentru Neurosciencenews Eleni Stroulia, implicată în crearea modelului de învățare automată.

Caracteristicile persoanelor cu Alzheimer, detactabile cu un smatphone

Grupul de cercetare canadian a analizat limbajul folosit de pacienții cu Alzheimer. Au examinat caracteristicile acustice și de vorbire, mai degrabă decât cuvinte specifice. Cercetătorii au început cu caracteristici de vorbire despre care medicii au observat că sunt comune la pacienții cu Alzheimer.

Vezi și: O lucrare de artă creată de un program de inteligenţă artificială a fost vândută cu peste 400.000 de dolari

Acești pacienți aveau tendința de a vorbi mai încet, cu mai multe pauze sau întreruperi în vorbire. De obicei, foloseau cuvinte mai scurte și adesea ininteligibile. Cercetătorii au găsit modalități de a traduce aceste caracteristici în caracteristici de vorbire pe care modelul le-ar putea analiza.

FOTO: Pixabay



Recente

Lisa Kudrow  sursa foto   Profimedia jpg
Sydney Sweeney  sursa foto   Profimedia jpg
Al Pacino și Beverly D'Angelo  foto   Profimedia jpg
Christina Applegate  foto   Profimedia jpg
numerology concept composition jpg
elizabeth taylor jpeg
WhatsApp Image 2026 04 16 at 21 11 43 jpeg
Adriana Lima, Profimedia (2) jpg
Charlize Theron  Profimedia jpg
Tom Hanks si Rita Wilson  foto   Profimedia jpg
Amber Heard  foto   Profimedia jpg
illustrated rendering twin avatar jpg
Blake Lively  foto   Profimedia jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Cher  foto   Profimedia jpg
vedetă  foto   Profimedia jpg
Charlize Theron, Timothee Chalamet  foto   Profimedia jpg
Patrick Swayze și Lisa Niemi  foto   Profimedia jpg
596725039 1401270914690601 3574014128883606289 n jpg
1555 jpg