Denis Ştefan: „Am revenit în actorie, dar nu văd o continuare a vieţii mele fără cai“

Îl ştiţi drept eroul călare, din diverse filme şi seriale, dar este şi un profesionist al sportului ecvestru, o pasiune pe care vrea s-o transmită şi fiicelor sale.

Relaţia lui Denis Ştefan cu caii este una specială. Clădită în film, perfecţionată în manej sau în afara lui, la competiţii ecvestre, workshop-uri tematice ori în programe de salvare, această poveste se dezvoltă frumos sub ochii maeştrilor săi, dar şi ai copiilor care învaţă echitaţia sub îndrumarea lui şi, mai ales, ai fetelor sale, Delia (8) şi Dominique (1), care au crescut printre cai, pisici şi animale de fermă.

Lumea te ține minte din filme și telenovele și mulți nu înțeleg de ce ai lăsat brusc ecranul, tocmai când erai pe val. Ai iubit, la acel moment, mai mult caii decât actoria?

În viaţa oricărui om există nişte momente cruciale, care determină cum se va dezvolta el de-atunci încolo. Întâlnirea mea cu caii a fost un astfel de moment, aşa că, atunci când am terminat un proiect cu una din televiziuni şi puteam să mă ocup de cai la nivel profesionist, am făcut acest lucru, mai ales că îmi doream foarte mult să concurez în disciplina western – pe care o practic – şi să călătoresc în Europa pentru a cunoaşte mai mult despre dresajul cailor.

Ce satisfacții ți-a adus lucrul cu caii?

În 2012 am lansat programul „Caii României“. Şi, pe parcursul acestor zece ani, am trăit momente extraordinare împreună cu prietenii mei, caii, împreună cu iubitorii de cai, cu sutele de participanţi la workshop-urile din cadrul programului. Am avut posibilitatea să învăţ sub bagheta unor maeştri naturali comportamentali şi a unor campioni în dresajul western, datorită cărora am reuşit să-mi împlinesc visul de-a concura în disciplina western, în concursurile de tir cu arcul călare, şi de-a împărtăşi din experienţa mea acumulată şi în afara ţării, acolo unde am fost invitat. Am câteva proiecte dragi, cum ar fi recuperarea cailor cu probleme emoţionale sau de comportament, lucrul cu asociaţii de protecţie a animalelor, cu asociaţiile care se ocupă de viitorul tinerilor cu posibilităţi reduse sau fără familie, cum este Asociaţia Gladiatorul, a regretatului maestru Szobi Cseh, condusă acum de către unul dintre fiii lui, Arpad. Un alt proiect important pentru mine a fost salvarea Umei, iapa trimisă la abator şi considerată un cal neantrenabil, cu care eu am reuşit să concurez în competiţiile de dresaj western şi să obţin câteva premii. Sunt câteva proiecte pe care aş fi regretat dacă nu le-aş fi făcut.

Ai mai putea trăi acum fără cai?

Chiar dacă actoria este prima mea vocaţie, nu văd o continuare a vieţii mele fără cai, chiar dacă, de doi ani de zile, am revenit în actorie. Ţin aprinsă această flacără a pasiunii pentru cai şi am în continuare în cadrul programului „Caii României“.

Şi fiica ta cea mare, Delia, iubește caii. Cât de bine se descurcă la echitație?

La aproape 9 ani, Delia este o călăreaţă foarte bună. Nu am forţat-o niciodată să facă antrenament, a venit de la sine. A început de la pe la 3 ani şi acum face antrenament cu mine în manej, plecăm la plimbări prin pădure sau pe câmp, dar o las să hotărască ea atunci când vrea să se urce pe cal. Nu vreau ca faptul că tatăl ei călăreşte aproape zilnic să fie vreo corvoadă pentru ea, ci vreau să fie o plăcere. N-o oblig să participe la competiţii, o las să-şi trăiască copilăria şi să practice două sporturi (călăria şi capoeira), care dezvoltă armonios fizicul şi psihicul. Şi sper să-şi menţină aceste pasiuni şi pe parcursul adolescenţei.

Ai pus-o și pe Dominique pe cal?

Dominique este la nivelul la care doar priveşte caii. (zâmbeşte) Probabil că, în această iarnă, o voi pune pe un ponei, să călărească cu mine la pas, să vedem ce zice. Lucrăm ca şi cu Delia, încet, încet, nu vrem s-o speriem, ci să-i captăm atenţia şi curiozitatea, pentru a avea un parcurs frumos în echitaţie.

Tot lucrul cu caii ți-a adus și rolul din filmul cu Kevin Costner și cele din documentare.

În general, în lumea filmului, directorii de casting, cascadorii ş.a.m.d. ştiau că eu călăresc foarte bine, că mă descurc cu orice cal, că pot să mânuiesc o armă pe cal şi, cumva, asta a contat în alegerea mea în anumite roluri. Am jucat în filme la care poate n-aş fi avut acces dacă nu călăream, cum ar fi „September Eleven“, „Hatfields & McCoys“ – acolo unde l-am cunoscut şi pe Kevin Costner, un idol al meu, şi cu care am avut ocazia să şi joc în film şi să mă las „împuşcat“ de el – , „Aniela“, în care am jucat chiar cu primul meu cal, Ardo. Pentru History Channel am jucat în primul episod din seria „Barbarians Rising“, despre Hannibal, în care eu jucam un general. Şi sunt atât de multe alte filme de epocă, pentru care un actor trebuie să ştie să călărească, să mânuiască o puşcă, o sabie, o suliţă…

Citește și Care a fost prima replică rostită vreodată într-un film

Acum tocmai ai lansat „Mihai Viteazul“. Unde poate fi văzut și care e feedback-ul publicului?

În această vară, am lansat docu-drama „Mihai Viteazul“, unde o am parteneră pe doamna Maia Morgenstern, dar şi pe Nicodim Ungureanu, Liviu Cheloiu, Nicolae Poghirc. Este o docu-dramă despre viaţa lui Mihai Viteazul, despre locul naşterii lui, care a fost lansată în mai multe oraşe în paralel, începând cu 15 iulie, şi care acum urmează să fie preluată pe unul din canalele de streaming, după ce a rulat în toate Cineplex-urile din ţară. Sunt impresionat de feedback-ul publicului, acesta nefiind un film istoric clasic – aici actorii ilustrează ceea ce istoricii povestesc. Numeroşi părinţi ne-au spus că de asta au nevoie copiii lor şi asta este şi părerea mea, pentru că se simte absenţa istoriei românilor de pe TV, din cinema. Avem nevoie de propriile noastre exemple, nu doar de cele importate. Vedem cum toţi copiii şi adolescenţii se uită pe canalele de social media şi admiră modele din alte ţări. De ce nu am putea să arătăm că şi noi avem personaje istorice extraordinare şi, în loc să se uite la „Urzeala Tronurilor“, de ce nu s-ar uita la filme ca „Mihai Viteazul“ şi altele făcute după istoria noastră?!

Acum, la Acasă TV, rulează din nou telenovela „Inimă de țigan“. Privindu-te, nu te-ai schimbat mai deloc în acești 15 ani.

Ciudat este că am jucat în multe filme în care nu am avut barbă, în care am avut părul mai scurt, însă probabil că publicul care a văzut „Inimă de țigan“ s-a obişnuit cu acest aspect mai romantic şi probabil aşa şi-l închipuie mereu pe Denis Ştefan. Numai că Denis Ştefan a trecut prin numeroase schimbări, chiar dacă e mai uşor să-mi păstrez părul mai lung, prins într-o coadă. Probabil şi genetic stau destul de bine, pentru că iată, la 46 de ani, nu am prea multe fire de păr alb, am făcut toată viaţa sport şi mi-a fost uşor să mă menţin în formă, deci nu sunt mari secrete.

Cum e să ai atâtea fete acasă?

E superb! Întotdeauna mi-a plăcut să mă înconjor de prezenţe feminine, iar acum, că am două fete, pe care le iubesc extraordinar de mult, la fel ca şi pe soţia mea, Cristina, pot spune că sunt un bărbat împlinit. Şi sunt şi răsfăţatul casei, pentru că sunt şi singurul bărbat. (zâmbeşte)

Ce fel de tată ești, permisiv sau sever?

Cred că sunt un tată eminamente permisiv. Sever sunt doar în momentele în care ştiu că o acţiune a copilului meu ar putea duce în timp la suferinţă. Vorbim despre lucruri simple, de la „Îmbracă-te bine, că ai să răceşti“, până la lucruri ce ţin de siguranţă: „Pune-ţi centura!“, „Ai grijă cum lucrezi cu acel cal! Nu sta foarte aproape de el, nu sta în zone în care nu te poate vedea el“ – sfaturi pe care i le dau acum Deliei. Deci când e neapărat necesar, sunt foarte ferm cu copiii mei, pentru ca ei să fie în siguranţă. Nu prea o bat la cap pe Delia cu temele, mai mult cu sportul şi îmi fac griji doar dacă stă prea mult pe tabletă, în loc să facă o activitate fizică.

Vezi și Părinte sever vs părinte permisiv. Sunt avantaje şi dezavantaje de ambele părţi

Ce nu negociezi niciodată cu fetele tale, unde impui o limită?

Lucrurile cu adevărat importante nu sunt de negociat atunci când îţi creşti copilul, cum ar fi alimentaţia, activităţile, momentele foarte importante care clădesc caracterul unui copil, felul în care îi tratează pe ceilalţi copii, cum tratează animalele cu care se joacă. Nu sunt de-acord cu ideea la care achiesează unii părinţi, de-a lăsa copilul să facă ce vrea, pentru a fi complet liberi. Eu sunt mai clasic în ideile despre creşterea copiilor.

Ți-ai mai dori un copil? Cristina, ce zice?

Sigur că mi-aş mai dori un copil. Visul meu este să am trei copii. Dacă va fi fată sau băiat nu contează pentru mine, contează să fie sănătos, fericit, să se simtă bine în familie şi să aibă un viitor senin, pe care noi, ca părinţi, trebuie să-l ajutăm să şi-l clădească. Cristina, deocamdată, spune că ne-am oprit. O să mai vedem peste câţiva ani. (zâmbeşte)

Cu ce lecții ai rămas după pandemie? Te îngrijorează criza care bate la uşă?

Întotdeauna omul trebuie să trăiască în vremurile care vin şi nu te poţi sustrage vremurilor sau să te duci pe o insulă pustie, decât dacă eşti foarte, foarte bogat. (zâmbeşte) Cred că o altă criză va fi poate asemănătoare cu cea din 2008, când am văzut cum e să treci printr-o criză economică. Acum poate va fi un pic diferită, din cauza războiului. Dar cred că degeaba ne îngrijorăm, trebuie să căutăm soluţii fiecare pentru familia lui, pentru că soluţii generale nu există. Fiecare om are destinul şi oportunităţile lui, pentru că, dacă unora le va fi foarte greu în timpul crizei, altora s-ar putea să le fie foarte bine. Totul e să găseşti o modalitate să treci peste orice obstacol. Mie, pandemia mi-a arătat încă o dată că omul funcţionează după nişte sisteme psihologice foarte bine stabilite şi pentru mulţi nu a fost nicio surpriză felul în care au reacţionat oamenii, pentru alţii da. Pentru mine aş spune că a fost o rememorare, ca sentiment, a timpurilor de dinainte de Revoluţie, când nu te simţeai foarte liber şi când posibilitatea de-a te mişca era destul de problematică, pentru că nu puteai ieşi din ţară, nu aveai nici suficientă benzină să te duci prin ţară. Deci a semănat un pic, ca sentiment, cu ce se întâmpla pe vremea comunismului şi asta ne arată că lucrurile se pot întoarce în orice moment.

Cu ce noutăți vine toamna asta pentru voi?

Din tot sufletul îmi doresc ca, în toamna asta, să încep un proiect de film artistic sau serial, acum că am terminat cu promovarea docu-dramei „Mihai Viteazul“. Sper să fiu cooptat într-un nou proiect şi am ceva în plan, însă ţin deocamdată pe modul surpriză.

Foto: Sorin Stana/OK! România, arhiva personală