La Mănăstirea Turnu, credinţa face casă bună cu ştiinţă. Lăcaşul ascunde o dramă despre domnitorul Vlad Ţepeş
În Evul Mediu, la curtea domnească de la Târgşor erau nu mai puţin de şapte biserici. Una dintre ele, reconstruită cu multă zarvă, este astăzi biserica Mănăstirii Turnu din Prahova. Dar şi celălalte, reclădite sau ce a mai rămas din ruinele lor, au fost luate sub tutela complexului monahal de aici.
Pe un câmp, departe de forfota urbană, peste care privirea călătoreşte netulburată până la linia orizontului, unde este întreruptă de piscurile Bucegilor, se făleşte, mândră, cu noile cărămizi şi noua pictură, Mănăstirea Turnu. Nu este vorba despre binecunoscuta mănăstire din Vâlcea, cu acelaşi nume, ci de Mănăstirea Turnu din Prahova, mult mai veche, aflată pe drumul dintre Ploieşti şi Târgşorul Vechi. Astăzi, un sat umil la numai şapte kilometri de Ploieşti, Târgşorul era cândva un prosper centru comercial al Ţării Româneşti, aşezat pe importantul drum de negoţ al Braşovului. Aici, a fost ridicată singura ctitorie certă a lui Vlad Ţepeş. Dar, în 1994, când trei călugări au venit în sat să redea suflarea bisericii părăsită de ani de zile, au găsit doar ruine şi „duşmani‟.
Crimă, răzbunare şi pocăinţă
Se zice că la Târgşor viaţa a început acum 2.000 de ani. Aici, s-au descoperit ruinele unui sat dacic şi, în imediata lui apropiere, cele ale unei terme dintr-un castru roman. Însă, localitatea este menţionată pentru prima dată abia în anul 1413, într-un hrisov, prin care Mircea cel Bătrân acorda nişte privilegii domneşti unor negustori. Odată cu aceste privilegii începe perioada de înflorire a cetăţii.
Construit pe o movilă, străjuit de ziduri puternice şi protejat de apele râului Leaota, Târgşor s-a dovedit a fi o bună fortăreaţă pentru domnitori, boieri şi negustori. În plus, se afla pe drumul comercial ce lega Braşovul şi Europa Apuseană de Constantinopol, aşa că voievozii acelor vremuri au construit aici o curte domnească. Desigur, aceasta a inclus şi biserici.
Primul domnitor care a înfiinţat o mănăstire la Târgşor a fost Vlad Dragulea Voievod, tatăl lui Vlad Ţepeş, în 1427. Câţiva ani mai târziu, domnitorul Vladislav al II-lea se mută aici pentru o vreme şi ridică şi el o biserică, în 1447. Legenda spune că cei doi voievozi nu s-au înţeles, iar Vladislav al II-lea l-a ucis pe tatăl, dar şi pe fratele lui Vlad Ţepeş, Mircea. Cuprins de mânie, domnitorul şi-a răzbunat tatăl şi fratele şi l-a omorât pe Vladislav al II-lea. Realizând că a comis un păcat, domnitorul a decis să ridice o biserică, ceea ce a şi făcut, în 1461.
Pe locul în care se află acum Mănăstirea Turnu, a fost găsită pisania lăsată spre pomenire de către domnitorul valah, păstrată acum în muzeul mănăstirii. Pe placă a fost inscripţionat, în slavonă, mesajul: „Cu mila lui Dumnezeu, Io Vlad Voievod şi domn a toată ţara Ungrovlahiei, fiul marelui Vlad Voievod, a zidit şi a săvârşit această biserică, iunie 24, în anul 6969 (1461), indictionul 9‟.
Anii de glorie ai Târgşorului
Au urmat câteva decenii în care localitatea a dus-o din ce în ce mai bine. După cronicile acelor vremuri, cea mai înfloritoare perioadă a oraşului a fost în timpul domniei lui Neagoe Basarab, care spunea că Târgşor este una dintre „cetăţile domniei mele‟. De altfel, cele mai multe documente ale domnitorului au fost scrise aici.
Ceva mai târziu, Matei Basarab ridică şi el o biserică la Târgşor, iar în 1536, ca urmare a comerţului înfloritor, negustorii ridică lângă ruinele termei romane Biserica Albă, numită astfel, căci a rămas nepictată. Continuând tradiţia marilor domnitori, voievodul Mihnea Turcitul construieşte, la rândul lui, încă o biserică, în anul 1589, care a fost incendiată de tătari şi doar peretele dinspre miazăzi a supravieţuit.
Între timp, biserica lui Vlad Ţepeş cade în ruină şi uitare, dar este restaurată în 1671 de Antonie Vodă din Popeşti. Numai că, simţindu-şi sfârşitul aproape, bătrânul voievod o sfinţeşte înainte de a o picta, adăugându-i un al doilea hram, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Primul hram, dat de Vlad Ţepeş, a fost Sfântul Ierarh Nicolae. Mai târziu, biserica a fost pictată, iar domnitorul Grigore al II-lea Ghica a închinat lăcaşul spitalului „Sfântul Pantelimon‟, al săracilor din Bucureşti. Dar biserica a avut parte de un al doilea abandon, către sfârşitul secolului al XIX-lea, când a fost părăsită timp de mai bine de 100 de ani.
Trei călugări şi un drob de sare
În 1997, când Arhiepiscopia Bucureştilor a decis reactivarea vechii mănăstiri, trei călugări de la Mănăstirea Sfântul Nicolae din Sitaru au fost trimişi aici să „facă totul cum a fost‟. Au ajuns la Târgşor cu câteva lucruri personale şi un sac de sare primit în dar la plecare.
Pe terenul de câteva hectare ale vechiului complex monahal se vedeau ruinele a trei biserici şi săpăturile unor cercetători arheologici. După spusele călugărilor, Muzeul de Istorie şi Arheologie şi Consiliul Judeţean Prahova au încercat să împiedice preluarea terenurilor de către Biserică. După câţiva ani de lupte prin instanţe, călugării au învins.
Au refăcut mai întâi fosta biserică a lui Vlad Ţepeş, iar din 2014 au construit şi restul mănăstirii. Şi, pentru a continua tradiţia medicală a lăcaşului, un preot doctor oferă aici consultaţii de medicină internă oamenilor nevoiaşi. Tot în incinta mănăstirii s-a deschis şi un cabinet stomatologic pentru copii orfani, dar şi pentru adulţi fără posibilităţi materiale.
