Cum să ai mai multă încredere în tine

1 64068 original jpg jpeg

Te panichezi doar la ideea că ar trebui să vorbeşti în public ori uiţi toate argumentele când trebuie să-ţi dai cu părerea într-o problemă serioasă. Până la un punct, nesiguranţa ta este normală.

Când lucrurile se agravează,adică ajungi să te îndoieşti constant de forţele tale şi să stai mereu în umbra celorlalţi,e cazul să iei măsuri.

Ai fost dintotdeauna o persoană timidă,retrasă,sau,dimpotrivă,s-a întâmplat ceva care ţi-a plantat în suflet o teamă continuă că,indiferent cât de bine ai încerca să faci lucrurile,o să te faci de râs? Învaţă să te apreciezi la adevărata valoare,sincer şi corect,astfel încât să scapi de acest sentiment de neputinţă şi să-ţi dovedeşti mai întâi ţie,apoi celor din jur,că eşti o persoană capabilă şi sigură pe ceea ce poate face.

Acceptă-ţi defectele

Este dificil să auzi şi să accepţi nemulţumirile celor din jur,dar nu este cazul să devii cel mai pretenţios critic al tău. Prin urmare,ai grijă ce bareme îţi stabileşti când te autoanalizezi. Nimeni nu zice să nu fii conştientă de toate defectele şi limitele tale,dar când pui prea mult accent pe ele,ajungi să crezi că doar acestea te definesc.

Aşa că încearcă să-ţi stabileşti priorităţile,să fii realistă când vrei să realizezi ceva şi să nu-ţi creezi false aşteptări. Fă-ţi o listă cu defectele şi calităţile tale,fiind sinceră cu tine. „Reconstrucţia dificilă a încrederii pleacă de la iubirea de sine,de la capacitatea ta de-a te aprecia,de-a «te ţine în braţe» când îţi e greu şi de-a te critica mai puţin“,spune Alexandru Cojocaru,psihoterapeut.

Antrenamentul te ajută

Înfruntă-ţi pe etape temerile,astfel încât să le dai celorlalţi posibilitatea să te cunoască. Începe prin a te confrunta cu situaţii uşoare,pentru a „face încălzirea“,şi continuă să faci progrese. Antrenamentul îţi va da încredere în tine şi în momentele de criză. Ţi-e frică să nu te faci de râs în public?

Ei bine,încearcă să-ţi stabileşti câteva soluţii de urgenţă. De exemplu,dacă trebuie să vorbeşti în faţa colegilor,schiţează-ţi ideile pe o foaie şi,în cazul în care te blochezi,fă o glumă sau o remarcă haioasă. Astfel destrezi situaţia şi ai timp să-ţi pui gândurile în ordine.

Redescoperă ce-ţi sporeşte stima de sine

Dacă eşti nemulţumită de ceea ce te înconjoară şi crezi că din cauza asta eşti nesigură pe tine,încearcă să schimbi,încet,dar sigur,felul în care îţi trăieşti viaţa. Pune accentul pe lucrurile care îţi plac şi care îţi trezesc emoţii pozitive. „Dacă ai un sport favorit,acordă-i un pic din timpul tău,doar pentru plăcerea de a-l juca şi nu pentru dorinţa de-a câştiga,sau ascultă mai des muzica preferată. Acordă-ţi dreptul la relaxare şi fă-ţi din asta un obicei. Nu pare poate mare lucru,dar este un cadou care ţine de iubirea de sine şi astfel poţi ajunge să prinzi drag de tine“,te sfătuieşte specialistul.

Sfatul specialistului

Orice om poate fi bântuit de spaima neîncrederii în propria fiinţă. E ca o luptă surdă de a-i mulţumi numai pe ceilalţi. Chiar dacă apropiaţii îţi apreciază meritele,tu n-o vei face,vei pune succesul pe seama întâmplării şi eşecul,pe lipsa ta de valoare. Ceea ce trebuie înţeles este că lipsa de încredere nu trece peste noapte. Încearcă să găseşti un spaţiu în care eşti acceptată aşa cum eşti şi,în timp,vei avea şansa să-ţi regăseşti propria personalitate şi să începi să te preţuieşti din nou.

Alexandru Cojocaru, psihoterapeut Tel.: 0724.539.589



Recente

Tocanita de varza  Sursa foto shutterstock 2248605665 jpg
e1d0909921f538fdf9efa0d96df44816c2 jpg
e135d47c8ed30af3957617f9a6468e9420 jpg
Placinta cu branza  Sursa foto shutterstock 2417697867 jpg
young woman drinking juice home jpg
Varza calita  Sursa foto shutterstock 1950813991 jpg
CLICKPENTRUFEMEI louis hansel h39GHaRssNo unsplash jpg
carucior lorelli 12 png
e10ab0050a558ac29bbc9a0b83ecf804e0 jpg
Papansi cu dulceata de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1098286757 jpg
CLICKPENTRUFEMEI kowon vn R3KYh1a3xfU unsplash jpg
Chiftele in sos picant  Sursa foto shutterstock 347885708 jpg
Plitele electrice și rolul lor în păstrarea substanțelor nutritive din alimente jpg
Fursecuri nuci cu crema  Sursa foto shutterstock 558061027 jpg
Cuptorul electric aliatul modern care îți schimbă felul în care gătești jpg
femeie iarna jpg
Chiftele in sos dulce acrisor  Sursa foto shutterstock 2266512437 jpg
femeie gateste jpg
young woman drinking juice home jpg
clickpentrufemei ro   Pantofi de damă articole de garderobă care definesc stilul jpg