Veveriţe cât cuprinde

„Veveriţă“ – e simpatic numai să-i pronunţi numele. I se potriveşte perfect acestei fiinţe despre care ai senzaţia că pur şi simplu nu poate să stea locului. Spune „veveriţă“ şi deja vezi un codoi alunecând la vale pe scoarţa unui copac.

Împânzesc, literalmente, lumea, şi fac asta de peste 41,3 milioane de ani. În total, sunt 268 de specii de veveriţă şi (sperăm să nu dăm idei) în multe ţări sunt vânate pentru carnea lor. Sunt ameninţate cu dispariţia şi din cauza despăduririlor masive.

Şi-avea un picior/ De tot rotitor

Veveriţele au corpuri lungi, picioare musculoase şi blănoase. Picioarele din faţă au 4 degete plus încă unul mai scurt decât celelalte şi, cumva, mai îndesat. Încheietura gleznelor e atât de flexibilă, că se poate roti la 360 de grade, lucru care le permite să coboare pe copac cu capul înainte. Ochii lor mari şi strălucitori sunt, pe lângă coadă, ceva-ul ăla care le face atât de drăguţe. Coada e apreciabil mai lungă decât corpul.

Veveriţa gigant, de talia unei pisici

În funcţie de specie, cântăresc de la 33 de grame la 2-3 kg. Cele mai mari sunt speciile orientale (din genul Ratufa), care trăiesc în pădurile tropicale şi în Asia de sud-est. Speciile, patru la număr, pot să ajungă la o lungime a corpului între 25 şi 46 cm şi o coadă încă o dată pe atât. Dintre ele, cea mai mare specie e Ratufa indica sau veveriţa indiană gigant, care poate atinge dimensiunea unei pisici. Rareori părăseşte coroana deasă a copacilor. Când e în pericol, în loc să fugă, se face una cu scoaţa copacului şi stă aşa până ce duşmanul dispare.

Veveriţa pigmeu, cât un şoricel

Mai există două specii de veveriţă-pigmeu (Sciurillus pusillus), care sunt de găsit în bazinul amazonian. Ele cântăresc între 33 şi 45 de grame. Sunt extrem de rapide şi scot sunete de alarmă asemănătoare ţârâitului de greiere. Şi în Africa poate fi admirată o veveriţă de talie foarte mică (Myosciurus pumilio). Ajunge la maximum 20 de grame, fiind practic de talia unui şoarece.

Veveriţa-vulpe umblă şi pe pământ

Sciurus Niger trăieşte în America de Nord. Deşi stă foarte mult în pom, ca să se apere de prădători umblă şi pe pământ. Preferă lizierele, unde se simt mai în siguranţă. Fac nişte sărituri de-ţi stă mintea-n loc – de altfel, sunt cea mai mare specie din America. Puii depind de mama lor cam până prin săptămâna a 12-a de viaţă. Pe urmă... „zbor“ deasupra unui cuib de veveriţe!

Veveriţa zburătoare, din pom în pom

Caracteristica principală pentru veveriţele care zboară (Glaucomys volans) sunt coada turtită şi plusul de piele care leagă picioarele de corp. Practic, zici că-s nişte lilieci modificaţi genetic! Aripile astea le ajută să planeze aproape 46 de metri. Zboară din pom în pom în căutare de nuci, fructe şi păsări mici. Această specie, cu habitatul în America de Nord, ajunge să trăiască chiar şi 19 ani!

Veveriţa roşcată, cea mai răspândită

Sciurus vulgaris e chiar veveriţa-veveriţă, răspândit pe larg în Europa şi Asia. Are nişte moaţe la urechi – dar nicio veveriţă n-a fost dată afară din Marea Familie a Veveriţelor pentru că n-a avut moaţe la urechi. E vegetariană, dar o mai dă şi pe carne din când în când. Durata ei de viaţă e de 6 ani. E o excelentă înotătoare şi apucă foarte bine lucrurile cu lăbuţele. Din păcate, şi ea e ameninţată cu dispariţia.