Câte ore este bine să dormi, în funcţie de vârstă

1 somn odihnitor jpg jpeg

De câte ori ai stat cu ochii aţintiţi în tavan, numărând, în minte, oile care trec peste o punte, în speranţa că vine Moş Ene pe la gene? Iar dimineaţa, probabil, te-ai trezit obosită, simţind cum îţi bubuie capul? Ei bine, lipsa unei rutine zilnice înainte de culcare, unele probleme de sănătate şi mai ales factorii externi perturbatori îţi pot afecta calitatea somnului.

Un somn bun şi odihnitor este piatra de temelie a sănătăţii noastre – influenţează modul în care arătăm şi ne simţim şi ne asigură energia necesară pentru a face faţă provocărilor zilnice. Ai observat, probabil, după un somn profund, că dimineaţa te simţi mult mai bine şi chipul din glindă îţi zâmbeşte.

Somnul profund regenerează creierul şi corpul

Aceste transformări se datorează faptului că, în timp ce dormi, atât creierul, cât şi organismul „lucrează“ intens, încărcându-ţi bateriile pentru o nouă zi. Astfel, un somn suficient şi profund regenerează toate ţesuturile din organism, datorită hormonilor de creştere care au şi rolul de a îmbunătăţi memoria, de a stimula sistemul imunitar, de a menţine producţia de insulină, de a stimula creşterea masei musculare şi contribuie la buna funcţionare a metabolismului.  

Citeşte şi: Trucuri pentru un somn liniştit

Câte ore este bine să dormi

Odată cu trecerea anilor, orele de somn de care avem nevoie variază, de aceea, pentru o dezvoltare armonioasă, trebuie să ştii câte ore este bine să dormi în funcţie de vârstă

- În primele luni de viaţă, bebeluşii petrec mult timp dormind. Mai exact, în această perioadă, micuţii dorm între 14-18 ore pe zi. Somnul lor, însă, nu este continuu, ci este format din mai multe episoade. La şase luni, bebeluşul nu mai doarme deja atât de mult pe timpul zilei, durata somnului fiind de aproximativ 12-14 ore. În ceea ce priveşte somnul de zi, acesta poate dura de la 30 de minute până la patru ore.

- Copiii între 1şi 13 ani dorm aproximativ 11-14 ore. Însă, după vârsta de cinci ani, unii ştrengari renunţă la somnul de zi. Pentru o dezvoltare armonioasă, specialiştii recomandă ca micuţii să meargă la culcare între orele 20:00 şi 21:00 şi să se trezească între 6:00 şi 8:00.

- Adolescenţii cu vârste între 14 şi 20 de ani dorm şi mai puţin, aproximativ 8-10 ore pe noapte. Pentru un somn odihnitor, este indicat ca aceştia să meargă la culcare în jurul orei 22:00.

- Şi la adulţi ciclul de somn este diferit. Astfel persoanele cu vârste între 20-40 de ani dorm câte 7-8 ore, iar cele cu vârste de peste 45 dorm mai puţin, aproximativ 5-7 ore de somn. De asemenea, vârstnicii se trezesc de mai multe ori de-a lungul nopţii.

În schimb, nopţile repetate fără somn pot afecta memoria şi cresc riscul de diabet zaharat, din cauza dereglării nivelului insulinei. De asemenea, insomnia favorizează apariţia infarctului şi a accidentului vascular cerebral şi poate duce la scăderea imunităţii. 

Sursă imagine: simmons.fr



Recente

Budinca de cartofi cu praz  Sursa foto shutterstock 2341833493 jpg
glass cup delicious acai brazilian dessert jpg
ClickPentruFemei (6) jpg
portrait anxious blonde girl posing studio jpg
Semifreddo cu biscuiti  Sursa foto shutterstock 2641005543 jpg
teacher looking her little student jpg
Cartofi gratinati  Sursa foto shutterstock 1509363071 jpg
clickpentrufemei ro   Oferte cu stil care dispar rapid Ce merită să vânezi la reducerile Wojas (1) jpg
Prajitura cu inghetata  Sursa foto shutterstock 1734715757 jpg
Supa crema de cartofi  Sursa foto shutterstock 2492937387 jpg
still life xilitol sweetener jpg
CLICKPENTRUFEMEI rydale clothing sMNEeE8YAGs unsplash jpg
Banana si inghetata  Sursa foto hutterstock 66286609 jpg
Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg