Epidemie de gripă în România. Părinţi, copii, acestea sunt recomandările făcute de Ministerul Sănătăţii

1 epidemie de gripa jpg jpeg

Este epidemie de gripă în România, iar reprezentanţii din sănătate vin cu recomandări pentru populaţie, în special pentru părinţi şi copii. Autorităţile sanitare au declarat oficial epidemie de gripă, în condiţiile în care numărul total al deceselor a ajuns la 18, iar numărul infecţiilor respiratorii a crescut alarmant.

„Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile a raportat astăzi Ministerului Sănătăţii că, în ultima săptămână de supraveghere şi monitorizare, s-a înregistrat o creştere foarte mare a numărului de îmbolnăviri prin infecţii respiratorii acute faţă de nivelul aşteptat, iar activitatea gripală a evoluat cu intensitate înaltă, cu extindere naţională, raportându-se un număr aproape dublu de gripe clinice comparativ cu săptămâna precedentă. În aceste condiţii, specialiştii epidemiologi au constatat o evoluţie epidemică a gripei”, a precizat Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat remis presei.

Citeşte şi: Creşte numărul îmbolnăvirilor. Cum faci diferenţa între gripă şi o banală răceală

Gripa închide şcoli

Potrivit ministerului, toate măsurile luate până în prezent, precum şi recomandările către populaţie, către unităţile sanitare, de îngrijire sau colectivităţile şcolare rămân aceleaşi.

Igiena personală poate preveni contactarea virusului gripal

Ministerul Sănătăţii reaminteşte că măsurile de igienă personală – spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare – sunt „esenţiale” pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii şi, în special, prin gripă.

Evitaţi automedicaţia, spun medicii! 

De asemenea, se recomandă evitarea automedicaţiei şi consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa.

„Vaccinarea este cea mai eficientă metodă de prevenţie şi se recomandă, în continuare, vaccinarea antigripală”, a adăugat sursa citată.

Citeşte şi: Ce să mănânci dimineaţa dacă ai gastrită. Alimente care te scapă de dureri şi disconfort

În această perioadă, a completat Ministerul Sănătăţii, este recomandată limitarea accesului vizitatorilor în spitale, în special în secţiile cu risc. De asemenea, trebuie realizat triajul epidemiologic zilnic pentru personalul medico-sanitar şi auxiliar, cu scoaterea temporară din colectivitate a celor depistaţi cu simptomatologie respiratorie, purtarea echipamentului de protecţie adecvat – măşti, mănuşi, halate – de către vizitatori şi personalul medical, purtarea măştii de către pacienţi în UPU, pe traseul de la UPU la salon şi când părăseşte salonul de izolare/grupare.

Ministerul Sănătăţii solicită unităţilor sanitare care internează cazuri de infecţii respiratorii acute refacerea urgentă a stocurilor de antivirale, refacerea urgentă a stocurilor de echipament de protecţie şi utilizarea corespunzătoare a acestuia, refacerea urgentă a stocurilor de săpun lichid, prosoape de hârtie, antiseptice şi dezinfectante pentru o igienă riguroasă a mâinilor şi a suprafeţelor, respectarea protocoalelor de management al cazului de gripă, inclusiv severă, al contacţilor şi al focarelor, precum şi instituirea terapiei antivirale imediat după internare tuturor pacienţilor care prezintă tablou clinic compatibil cu gripa, fără a aştepta rezultatul de laborator.

„Conform informării ANMDM, la nivel naţional există stocuri de medicamente antivirale specifice (OSELTAMIVIR) care sunt eliberate în farmaciile cu circuit deschis pe bază de prescripţie medicală”, a mai informat Ministerul Sănătăţii.



Recente

Salata cu varza  Sursa foto shutterstock 2146493509 jpg
Tort cu caramel si curmale  Sursa foto shutterstock 1253436871 jpg
CLICKPENTRUFEMEI RO spacejoy XM miHibz64 unsplash jpg
set bijuterii jpg
9808 jpg
Supa rece cu iaurt  Sursa foto shutterstock 52914679 jpg
Prajiturele cu gris  Sursa foto shutterstock 2582351511 jpg
pantofi cu toc cum sa alegi inaltimea potrivita fara a renunta la confort si stil jpg
Bruschete cu feta si rosii  Sursa foto shutterstock 710944210 jpg
little children using new technologies jpg
Budinca cu orez si stafide  Sursa fogto shutterstock 2375644625 jpg
Rulada de pui cu parmezan  Sursa foto shutterstock 1086425381 jpg
clickpentrufemei ro (1) jpg
Briose cu ciocolata si orez expandat  Sursa foto shutterstock 2227833871 jpg
Capusa piele jpg
Supa rece  Sursa foto shutterstock 2573808521 jpg
Cheesecake cu cafea si ciocolata  Sursa foto shutterstock 1005893962 jpg
Salata sfecla  Sursa foto shutterstock 2411451133 jpg
Cum arată pielea după trei zile în apa Mării Moarte a Transilvaniei png
64 65 shutterstock 1071371528 jpg