Infarctul se poate manifesta diferit la femei. Iată simptomele care nu trebuie neglijate!

1 shutterstock 253877143 jpg jpeg

Infarctul este o urgenţă medicală şi este bine să fie cunoscute simptomele crizei cardiace. Durerea în piept resimţită ca o apăsare puternică este manifestarea principală a infarctului. În cazul femeilor, pot să apară unele diferenţe, la fel ca şi la cei cu afecţiuni cronice precum diabetul.

La fiecare jumătate de oră, un român suferă un infarct miocardic. În 1 din 10 situaţii, persoana nu supravieţuieşte. Principala cauză a infarctului este ateroscleroza, adică depunerea de plăci de aterom pe pereţii arterelor. Ateroscleroza poate reduce diametrul arterelor coronare chiar şi cu 50%  fără să producă simptome. Când îngustarea devine semnificativă, circulaţia sângelui la muşchiul cardiac este serios afectată. Persoanele cu cele mai mari riscuri de a suferi un infarct sunt cele care au factori de risc precum: fumatul, excesul de colesterol rău, hipertensiunea, diabetul zaharat, obezitatea şi sedentarismul.

În cele mai multe cazuri, infarctul are ca primă manifestare durerea în piept - angina pectorală. Este descrisă ca apăsare puternică, în spatele sternului, sau ca senzaţie de gheară în piept, ca o sfredelire. Durerea poate iradia sau nu către braţe, umăr, abdomen sau gât.  La unele persoane, durerea este declanşată de stres, efort fizic intens, expunere la frig sau de o masă copioasă. Durata acestui disconfort poate fi de peste 15 minute şi chiar de câteva ore şi uneori nu cedează nici la administrarea de nitroglicerină. Slăbiciunea apărută brusc, senzaţia acută de lipsă de aer sau sufocarea, în absenţa efortului fizic, transpiraţiile reci, pierderea cunoştinţei şi ameţelile sunt alte manifestări ce pot fi puse pe seama unui infarct. Alte simptome atipice, care pot îngreuna diagnosticul, sunt cele de ordin digestiv (vărsături, greaţă), umflarea picioarelor, starea de rău inexplicabil. Astfel de simptome neobişnuite pentru atacul de cord apar în 10% din cazuri.

Cum se poate manifesta la femei

La femei, pot exista unele particularităţi, simptomele putând fi diferite de cele care apar la bărbaţi. Astfel, pot fi semne ale infarctului la femei: senzaţia de epuizare, gâfâiala la efort, greaţa sau vărsăturile. Şi anxietatea, insomnia şi oboseala persistentă pot arăta că inima este în suferinţă. Femeile cu cel puţin un factor de risc cardiovascular (fumat, stres, sedentarism, hipertensiune, nivel crescut al colesterolului rău, diabet) trebuie să acorde o atenţie aparte prevenirii atacului de cord. 

„Populaţia feminină tinde să aibă dureri mai puţin tipice şi acesta este un motiv pentru care, în toată lumea, femeile sunt subdiagnosticate şi tratate cu mai puţină eficacitate. Mai exact, femeile au dureri amestecate, adică resimt atât dureri coronariene, cât şi toracice, care nu sunt sugestive la prima conversaţie cu pacienta şi care pot duce în eroare medicul, în special la debutul unui infarct”, explică dr. Doina Dimulescu, medic primar cardiolog.

Şi la diabetici pot exista diferenţe

„Există diferenţe de simptome nu doar între femei şi bărbaţi, ci şi între populaţia mai tânără şi cea vârstnică. La tineri domină durerea toracică retrosternală (în spatele sternului), care este, cel mai adesea, o durere intensă. Ea debutează gradual şi se intensifică rapid, este de regulă iradiată către baza gâtului, către membrele superioare (umeri, braţe şi antebraţe) şi este însoţită de transpiraţii reci, de o senzaţie de sufocare, de greaţă şi de un sentiment de anxietate. Această durere este resimţită de regulă mai mult de 20-30 de minute. În cazul persoanelor cu diabet, durerea nu este la fel de intensă şi durează mai puţin şi, din acest motiv, pacienţii nu ajung la spital, ajungând la spital câteva zile mai târziu cu diverse complicaţii ale infarctului miocardic. Pe măsură ce persoana avansează în vârstă, după 70 de ani, simptomele infarctului sunt mai puţine, dominate de lipsa de aer, de slăbiciune sau de pierderea stării de conştienţă. Din acest motiv, persoanele vârstnice, cele diabetice şi femeile ar trebui supravegheate de medici timp de câteva ore de la debutul durerii, pentru a fi siguri că durerea nu este de cauză coronariană. Există teste biologice, electrocardiografice şi imagistice care ne ajută să conturăm diagnosticul în câteva ore de la debutul durerii, însă pacienţii trebuie să ajungă la spital în cel mai scurt timp”, atenţionează dr. Doina Dimulescu.



Recente

e1d0909921f538fdf9efa0d96df44816c2 jpg
e135d47c8ed30af3957617f9a6468e9420 jpg
Placinta cu branza  Sursa foto shutterstock 2417697867 jpg
young woman drinking juice home jpg
Varza calita  Sursa foto shutterstock 1950813991 jpg
CLICKPENTRUFEMEI louis hansel h39GHaRssNo unsplash jpg
carucior lorelli 12 png
e10ab0050a558ac29bbc9a0b83ecf804e0 jpg
Papansi cu dulceata de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1098286757 jpg
CLICKPENTRUFEMEI kowon vn R3KYh1a3xfU unsplash jpg
Chiftele in sos picant  Sursa foto shutterstock 347885708 jpg
Plitele electrice și rolul lor în păstrarea substanțelor nutritive din alimente jpg
Fursecuri nuci cu crema  Sursa foto shutterstock 558061027 jpg
Cuptorul electric aliatul modern care îți schimbă felul în care gătești jpg
femeie iarna jpg
Chiftele in sos dulce acrisor  Sursa foto shutterstock 2266512437 jpg
femeie gateste jpg
young woman drinking juice home jpg
clickpentrufemei ro   Pantofi de damă articole de garderobă care definesc stilul jpg
happy woman stylish outfit smiles widely poses balcony cheerful girl white dress with sparkles takes selfie (1) jpg