Beneficiile și efectele negative ale soarelui asupra corpului

Soarele - sfera din plasmă, formată din hidrogen (în procent de aproximativ 75%), heliu și alte elemente ca oxigenul, neonul, fierul sau carbonul; i se mai spune și Pitica galbenă, iar în jurul său orbitează toate planetele din Sistemul Solar, în centrul căruia se și află această stea.

image

Tot ce-i mult, strică. Trebuie să existe un echilibru în toate

Fără soare, viața pe Terra nu ar mai exista, așa că acesta are un rol foarte important pentru planeta albastră și pentru toți locuitorii săi. Printre beneficiile pe care soarele le are asupra corpului uman, se numără și termoreglarea organismului, stimularea pielii și sinteza melaninei, reglarea funcțiilor hormonale la nivelul creierului, tratarea depresiilor ce pot apărea odată cu schimbarea anotimpurilor. Pe lângă aceste beneficii, expunerea pe durată controlată la radiațiile ultraviolete emise de această Pitică galbenă, poate ajuta și la ameliorarea unor boli ca dermatita atopică, psoriazisul sau icterul la noii născuți.

Cu toate acestea, expunerea pe termen lung la radiațiile emise de soare, poate avea și efecte adverse asupra pielii și a corpului, în general, putând cauza de la un disconfort minor în urma bronzării prea rapide, la boli grave, cum ar fi cancerul de piele.

Consecințele mai puțin benefice ale razelor solare (în special ale radiațiilor ultraviolete) pot fi: arsura solară, alergiile solare, îngroșarea stratului cornos, reacții adverse după administrarea de medicamente fotosensibilizante, insolația, îmbătrânirea pielii (care poate duce apoi la hipertrofia pielii - ridarea și înăsprirea ei).

În cele din urmă și cel mai grav efect al radiațiilor ultraviolete ale Soarelui asupra omului, este cancerul cutanat care poate apărea ca urmare a expunerii pe o perioadă prelungită de timp (între 10 - 15 ani) la acțiunea directă a razelor solare.

Pentru o stare de bine, hidratarea în timpul expunerii la soare este esențială, întrucât căldura emanată de acesta face corpul să transpire (pentru că trupul știe că trebuie să elimine căldura la care este expus, iar modalitatea de a o face este procesul de transpirație) și astfel să elimine o secreție care este lichidă; lichidul eliminat prin transpirație trebuie înlocuit pentru a evita deshidratarea corpului.

Pe lângă această măsură de protecție, pielea, în special, trebuie protejată și prin folosirea unor produse special concepute pentru acest scop. Astfel, produsele care au factor de protecție solară (SPF - sun protection factor) nu ar trebui să lipsească din rutina zilnică de îngrijire a pielii (atât în cazul femeilor, dar și în cazul bărbaților). Chiar dacă în sezonul rece soarele nu arde la fel ca în sezonul cald (pentru că, nu-i așa, iarna nu-i ca vara!), asta nu înseamnă că razele ultraviolete nu există sau că acestea nu ajung la nivelul pielii. O cremă de față cu SPF este la fel de indicată chiar dacă afară sunt temperaturi pozitive sau negative. Este recomandat ca protecția solară să se găsească și în produsele cosmetice ca fardurile, fondul de ten sau produse pentru îngrijirea buzelor. 

Valoarea factorului SPF pleacă de la 10, crescând gradual, din 10 în 10, până la valoarea de 50. Aceasta din urmă este cea mai eficientă, fiind indicată și pentru protejarea pielii sensibile a copiilor. De asemenea, alegerea valorii SPV se poate face și în funcție de tipul și culoarea pielii. Pentru o protecție eficientă este esențială aplicarea cremei cu factor SPF cu cel puțin 15 minute înainte de expunerea la razele soarelui și apoi continuarea aplicării acesteia din 2 în 2 ore. Ca în cazul tuturor produselor de îngrijire, și alegerea produselor SPF ar trebui să se facă ținând cont de calitatea acestora mai degrabă decât de un preț atrăgător sau chiar insesizabil pentru buzunarul tău, întrucât, atunci când vine vorba de sănătatea și frumusețea pielii tale, nimic nu ar trebui să mai conteze.

Prin urmare, o piele bronzată poate arăta bine, într-adevăr, însă o piele sănătoasă arată și mai bine, iar tu îți poți îngriji pielea și o poți feri de razele solare mai puțin benefice ei, cu ajutor produselor de la Skinseen.ro.

Sursa foto: unsplash.com



Recente

ramai confortabila ramai eleganta tendinte obligatorii in materie de incaltaminte de iarna pentru femei jpg
femeie eleganta sarbatori craciun 17597 jpg
Supa cu afumatura  Sursa foto shutterstock 1780012733 jpg
Rulada gem de caise  Sursa foto shutterstock 2076683032 jpg
CLICKPENTRUFEMEI amanda vick ohWf6YuzOQk unsplash jpg
Peste pe pat de varza  Sursa foto shutterstock 2363702885 jpg
Armonizarea facială cum îți poți îmbunătăți trăsăturile într un mod natural și echilibrat jpg
7e1f67ad18e7a1162149c30d2c7eab02 png
Imagine1 png
Rulada cu gem de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1744930400 jpg
femeie care se da cu parfum jpg
young woman with christmas present by christmas tree (1) jpg
trucuri pentru machiajul ochilor rezistent jpg
Varza a la Cluj  Sursa foto shutterstock 506811040 jpg
craciunite 1 jpg
portrait santa claus having christmas drink jpg
Idei practice pentru renovarea bucătăriei   spații mici, rezultate mari jpg
Rulada braziliana  Sursa foto shutterstock 192814724 jpg
Cum sa iti pastrezi parul hidratat iarna aceasta jpg
Cum să faci față petelelor dificile de pe plita pe gaz jpg