Fibromul uterin, o afecțiune des întâlnită. Cum se tratează?

Fibromul uterin este o afecțiune destul de comună la femei, care poate să apară din mai multe motive. Iată care sunt cauzele, simptomele și descoperă ce modalități de tratament există! 

image

Un fibrom uterin, cunoscut și sub denumirea de miom uterin sau leiomiom, este o tumoră non-canceroasă care se dezvoltă în mușchiul uterin. Fibroamele uterine pot varia în dimensiune și pot să nu provoace simptome la unele femei, în timp altora le cauzează disconfort și au nevoie de tratament.

Cauze posibile

  • Variațiile nivelurilor hormonale, în special ale estrogenului și progesteronului, pot juca un rol semnificativ în dezvoltarea fibroamelor uterine. De exemplu, fibroamele uterine sunt mai frecvente la femeile aflate la vârsta fertilă, când nivelurile de estrogen și progesteron sunt ridicate.
  • Există o predispoziție genetică pentru dezvoltarea fibroamelor. Femeile care au mama sau o soră cu această afecțiune sunt mai predispuse să dezvolte fibroame uterine.
  • Anumiți factori de mediu, cum ar fi dieta (consum prea mare de carne, abuz de alcool) sau expunerea la substanțe chimice, ar putea juca un rol în dezvoltarea fibroamelor, dar cercetările în acest domeniu sunt încă în desfășurare pentru a clarifica aceste legături.
  • Alți factori de risc pentru dezvoltarea fibroamelor includ obezitatea, hipertensiunea arterială, lipsa activității fizice, consumul excesiv de alcool și diabetul.

Simptomele și severitatea variază

Fibromul uterin poate provoca o varietate de simptome, iar severitatea acestora poate varia în funcție de dimensiunea, numărul și localizarea fibroamelor. Una dintre cele mai frecvente manifestări ale fibroamelor uterine este sângerarea menstruală abundentă și prelungită, care poate duce la schimbarea frecventă a absorbantelor menstruale sau la anemie din cauza pierderilor de sânge.

Fibroamele uterine cauzează dureri pelviene cronice, care se resimt în zona inferioară a abdomenului sau în regiunea lombară. Unele femei pot avea dureri intense în timpul menstruației sau în timpul actului sexual. Fibroamele uterine mai mari pot exercita presiune asupra vezicii urinare sau a intestinelor, cauzând senzația de disconfort în regiunea pelviană.

Fibroamele uterine provoacă uneori dureri de spate în zona lombară, iar cele mari mari pot apăsa asupra intestinelor, cauzând constipație sau balonare. Un fibrom uterin poate afecta fertilitatea sau poate duce la complicații în timpul sarcinii, cum ar fi avortul spontan.

Opțiuni de tratament

Tratamentul pentru fibromul uterin variază în funcție de dimensiunea fibromului, de simptomele asociate, de vârsta și starea generală de sănătate a pacientei, precum și de dorința acestuia de a rămâne însărcinată sau nu în viitor. Dacă fibromul este descoperit întâmplător la un control, de exemplu, fără ca pacienta să aibă simptome, medicul poate să nu recomande niciun tratament.

Dacă există simptome, se va indica tratament medicamentos, cum ar fi cel cu agoniști ai hormonului eliberator de gonadotropină, terapie hormonală și antiinflamatoare nesteroidiene. De asemenea, poate fi recomandată o procedură minim-invazivă, cum ar fi embolizarea arterelor uterine (blocarea arterelor care alimentează fibromul, ceea ce duce la reducerea dimensiunii acestuia și a simptomelor) sau ablația cu radiofrecvență sau ablația cu ultrasunete focalizate (utilizează energie termică pentru a distruge fibromul sau pentru a încetini creșterea acestuia).

În unele cazuri este necesară o intervenție chirurgicală: fie o miomectomie (se îndepărtează fibromul, dar se păstrează uterul), pentru fibroamele mai mici, fie o histerectomie (îndepărtarea uterului cu totul), în caz de fibroame mari și simptome severe – după această operație, femeia nu mai poate avea copii.

Se poate preveni fibromul?

Nu există modalități sigure de a preveni apariția unui fibrom uterin, dar se pot lua unele măsuri de scădere a riscului, cum ar fi evitarea expunerii la substanțe chimice, adoptarea unei alimentații cu mai multe legume și fructe și mai puțină carne și limitarea alcoolului. 

Sursă foto: Shutterstock 



Recente

Procesul creativ de la idee la un parfum unic jpg
Tradiții și tendințe în aranjamentele de flori pentru Ziua Îndrăgostiților jpg
Cannelloni umpluti  Sursa foto shutterstock 590881370 jpg
Cremsnit cu frisca  Sursa foto shutterstock 1063592393 jpg
shutterstock 635432609 jpg
ustensile bucătărie  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2470101607 jpg
Paste cu pui si ciuperci  Sursa foto shutterstock 2228548909 jpg
Infuzie slabit  Sursa foto shutterstock 2503383545 jpg
Iisus  foto   Shutterstock jpg
megahn si harry jpg
shutterstock 1780811849 jpg
shutterstock 96238280 jpg
Gripa sezoniera  3 simptome care te trimit la camera de garda  Sursa foto shutterstock 2086092904 jpg
Briose cu crema de vanilie si fistic  Sursa foto shutterstock 190481408 jpg
pyjamas jpg
Exercitii de Pilates la perete  Sursa foto shutterstock 2439190907 jpg
Omleta cu spanac si fasole verde  Sursa foto shutterstock 1305046762 jpg
toaletă  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 528917929 jpg