Ce arată valorile anormale ale sideremiei

Fierul este un mineral important pentru hemoglobină, proteina care transportă oxigenul, şi esenţial pentru producerea de energie, menţinerea tonusului muscular şi funcţionarea optimă a organelor. Analiza care determină concentraţia fierului în sânge se numeşte sideremie.

În organismul uman se găsesc foarte mulţi compuşi esenţiali care conţin fier. Pentru că forma sa ionizată este toxică, fierul este întotdeauna înglobat în gruparea hem a unor hemoproteine (hemoglobina, mioglobina, citocromi) sau legat de o proteină (transferina, feritina, hemosiderina). Cea mai mare parte a fierului din organism – aproximativ 70% - este conţinută în hemoglobină, în interiorul eritrocitelor, iar cantităţi mai mici se găsesc în mioglobina din fibrele musculare şi în enzimele respiratorii ale tuturor celulelor. Restul de 30% se leagă de alte proteine - transferina din plasmă sau feritina din măduva osoasă, sau este depozitat în ţesuturile organismului.

Când eritrocitele mor, fierul din acestea este eliberat şi transportat de tranferină în măduva osoasă, dar şi în organe, precum splina şi ficatul. În măduva osoasă, fierul este depozitat şi folosit pentru crearea de noi eritrocite.

Necesarul de fier diferă

Cantitatea totală de fier din organism diferă în funcţie de vârstă şi sex. Nou-născuţii la termen au ~75 mg Fe/kgc, obţinut în principal de la mamă, în trimestrul al treilea de sarcină. În timpul creşterii, depozitele de fier scad. După adolescenţă, se reduce şi nevoia de fier. În timp ce bărbaţii prezintă o creştere graduală a depozitelor de fier pe parcursul vieţii (au un minimum de 50mg Fe/kgc), la femei se constată o pierdere continuă a acestui mineral, până la menopauză (au ~35mg Fe/kgc). După menopauză, femeile acumulează fier, într-un mod constant, până când ajung la un nivel asemănător celui al bărbaţilor.