Elena Gheorghe, infecţionist: „Vaccinul anti-COVID NU conţine virus, NU produce boala şi nici NU modifică genele‟
Virusurile şi bacteriile atacă omenirea încă din cele mai vechi timpuri. Gripa a fost descrisă pentru prima dată în „Cartea epidemiilor‟ de Hipocrate, în anul 412 î.e.n., unde au fost prezentate şi simptomele bolii. Cu toate acestea, prima epidemie datează din anul 1173, iar cea dintâi pandemie a avut loc mai târziu, în preajma anului 1580. Ne aflăm în anul 2021 şi luptăm, din nou, împotriva unui virus, care a luat până în prezent aproximativ două milioane de vieţi. Pe lângă COVID-19, încercăm să ţinem în frâu şi virusul gripal. Din fericire, avem arma eficientă, confirmă medicul infecţionist Elena Gheorghe, de la Institutul Naţional de Boli infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş‟, şi anume, vaccinarea.
În secolul trecut, au apărut trei pandemii de gripă, dintre care mai importantă a fost cea spaniolă, care a ucis mai mult decât Primul Război Mondial. Odată cu gripa spaniolă, a fost depistată şi cauza gripei, virusul gripal de tip A, iar izolarea acestuia a avut loc în anii `30, la Londra. Spre finalul celui de-al treilea deceniu al secolului trecut a fost izolat şi virusul gripal de tip B.
Mutaţiile virusurilor
În prezent, putem preveni infectarea cu virusul gripal cu ajutorul vaccinului specific. Acesta „este necesar să se administreze în fiecare an, în primul rând, pentru că acest virus suferă mutaţii, iar compoziţia vaccinului trebuie adaptată la noile modificări ale acestuia, pentru a asigura eficienţa‟, explică infecţionistul Elena Gheorghe. Mai mult decat atât, raspunsul imun pe care-l oferă organismul după vaccinare apare după aproximativ două săptămâni şi protejează în timpul sezonului gripal, protecţie care variază n funcţie de capacitatea de răspuns imunitar a fiecăruia, de vârstă şi de similaritatea între tulpinile din vaccin şi cele care circulă în mediu. Deoarece protecţia imunitară scade în timp, vaccinul trebuie administrat în fiecare an.
Efectele secundare sunt minore
Cei care se vaccinează nu dezvoltă boala sau fac forme uşoare ale acesteia. Vaccinurile de ultimă generaţie au efecte secundare rare şi minore, cele mai frecvente fiind durerea şi tumefierea la locul injectării, care dispar rapid, în cel mult două zile, fără tratament. Foarte rar pot apărea febra, puţin peste 38°C, care dispare la administrarea de antipiretice uzuale sau simptome asemănătoare celor cauzate de gripă: dureri în gât, de cap, articulare, tuse, care dispar într-un timp scurt.
În cazul vaccinul anti-COVID, specialistul spune că „reacţiile adverse care pot apărea sunt într-un număr foarte mic şi nu trebuie să ne îngrijoreze. Este vorba despre reacţiile adverse locale (durere la locul de administrare, tumefiere/umflătură, eritem/roşeaţă, prurit/mâncărime), fatigabilitate, frisoane, febră, artralgii, mialgii, cefalee‟.
O doză de vaccin poate fi insuficientă
Este cazul vaccinul anti-COVID, care se realizează în două etape. De ce sunt necesare două doze de vaccin anti-COVID, administrate la un interval de timp pentru a deveni eficient, ne-a răspuns specialistul de la „Matei Balş‟: „Sunt necesare două doze, pentru ca organismul să poată produce concentraţii mai mari de anticorpi protectori împotriva acestui virus. După prima administrare, apare răspunsul imun primar, care este mai lent şi slab, durând câteva zile până când organismul să producă anticorpi. După administrarea celei de-a doua doze, va apărea răspunsul imun secundar, mult mai rapid, care va produce un număr crescut de anticorpi şi care va ajuta la eliminarea mai rapidă a virusului‟.
Ştiai că...
...în ciuda denumirii de gripă spaniolă, boala n-a început în Spania, ţară neutră în timpul Primului Război Mondial? În Franţa, Anglia şi Statele Unite ale Americii, ziarele erau supuse cenzurii, deci nu li se permitea să scrie nimic despre ceva care ar putea influenţa strategiile celor implicaţi în război, nici măcar despre un virus care afectează trupele. Ziariştii spanioli au fost printre puţinii care au raportat cazuri şi focare de gripă în timpul primăverii anului 1918. De aceea, pandemia a luat numele de gripă spaniolă.
... vaccinul antigripal este contraindicat temporar persoanelor cu boli febrile, inclusiv cele respiratorii şi definitiv celor cu vârsta sub 6 luni, care au alergie la ouă, carne de pasăre?
…o tulpină a virusului gripal de tip A a ucis în 1918 peste 50 de milioane de persoane?
… spre deosebire de bacterii, virusurile nu sunt vii, de aceea nu pot fi distruse de tratamentele cu efect antibiotic?
„În ultimul an, cu toţii am luat contact cu anxietatea morţii, dar cel mai mult, pacienţii internaţi în spital cu această infecţie. Referitor la vaccinare, oamenii pot răspunde din perspectiva propriilor credinţe limitative, de obicei, rigide, absolute, care se bazează pe o viziune falsă a realităţii. Însă noi controlăm ceea ce credem şi nu invers, şi singurul lucru care ne limitează în viaţă este credinţa noastră că există limite‟, punctează psihologul clinician Iulia Elena Mandoc.
Elena Gheorghe, medic specialist boli infecţioase: „Vaccinul anti-COVID NU conţine virus, NU produce boala şi nici NU modifică sau schimbă genele, aşa cum s-a speculat‟
1. Se vorbeşte mai mult ca niciodată despre vaccinuri. Care este povestea lor şi când a fost administrat primul vaccin, în scopul combaterii unei boli?
Este adevărat, se vorbeşte mult în ultima perioadă despre cercetare, despre resurse şi despre evoluţie.
Variola – boală infecţioasă şi contagioasă, declanşată de virusul variolic, descoperit abia în anul 1906 de Enrique Paschen, a fost răspunzătoare de numeroase decese şi a desfigurat un număr foarte mare de oameni de-a lungul secolelor.
Povestea a început în 1796, când Edward Jenner, un cercetător englez, a popularizat variolarea, adică inocularea virusul variolei bovinelor la om, demonstrând în felul acesta că o formă uşoară de boală, dată de variola bovinelor, ar putea asigura protecţie împotriva variolei umane, mult mai gravă.
În 1774, în Anglia, Benjamin Jetsy, un crescător de vite, imun la variolă, după ce el însuşi a luat variolă bovină de la turma sa, şi-a inoculat soţia şi cei doi copii cu variolă bovină, protejându-i în felul acesta de variolă umană, după ce acesta a remarcat imunitatea lăptăreselor la variolă, care fuseseră iniţial infectate cu variolă bovină. Jetsy nu a încercat niciodată să publice experimentul său, astfel Edward Jenner fiind cel care a preluat această metodă, folosită sute de ani, publicând în 1798 lucrarea cu privire la această metodă şi încurajând cercetarea în acest scop.
Mai târziu, marele savant francez, Louis Pasteur, ca un omagiu adus lui Edward Jenner, a fost cel care a propus că termenul de vaccinare (lat.„vacca‟ – specie de animal de la care s-a recoltat primul antigen) să se folosească la procedurile de protejare împotriva bolilor, prin inocularea unei substanţe externe.
2. Ce conţin vaccinurile?
Trebuie reamintit faptul că vaccinurile se clasifică, după conţinutul biologic, în:
- vaccinuri care conţin microorganisme vii atenuate (BCG, ROR, varicelă, gripă, rotavirus);
- vaccinuri care conţin microorganisme inactivate (poliomielită, rabia, gripă, pertussis);
- vaccinuri care conţin componente microbiene purificate, proteice sau polizaharidice conjugate proteic (haemophilus influenzae tip B, pneumocicic, meningococic);
- vaccinuri care conţin anatoxine (toxine microbiene atenuate lipsite de toxicitate) – tetanos, difterie;
- vaccinuri care conţin proteine recombinate (HPV).
Vaccinurile mai conţin:
adjuvanţi: au rolul de a stimula producerea de anticorpi, cât şi de a ajuta alte componente ale vaccinului să acţioneze – sărurile de aluminiu, sulfat de potasiu şi aluminiu, fostat de aluminiu etc.;
aditivi: au rolul de a stabiliza vaccinurile virale vii, pentru a proteja ingredientele active de degradare, de anumite condiţii, cum ar fi căldura, lumina, umiditatea, îngheţul – gelatină, albumină umană, zahăr din fructoză, lactoză, aminoacizi;
antibiotice: au rolul de preveni contaminarea bacteriană sau fungică a vaccinurilor în timpul procesului de fabricaţie – neomicina, streptominica, polimixina B, amfotericina B etc.;
agenţi de inactivare: au rolul de a elimina efectele dăunătoare ale toxinelor bacteriene şi de a inactiva virusurile – formaldehidă, glutaraldehidă;
reziduu-celulă: proteina din ou, care se găseşte în vaccinurile făcute în ou – (gripă, febra galbenă) sau embrion de pui (ROR);
proteină din drojdia de bere, care se găseşte în vaccinurile pentru hepatita B, în care transferă celulele de drojdie în gene, care decodifică antigenul de suprafaţă al virusului hepatitc tip B.
Fără ajutorul acestor ingrediente atât de necesare, vaccinurile nu ar fi putut să-şi dovedească eficienţa până în ziua de astăzi. Oamenii de ştiinţă au realizat numeroase studii care au demonstrat că aceste ingrediente ale vaccinurilor sunt sigure şi nu pun în pericol siguranţa celor care le primesc.
3. Cum a ajutat vaccinarea omenirea?
Cred că cel mai bun exemplu prin care vaccinarea a ajutat omenirea rămâne eradicarea variolei. Prin eforturile susţinute la nivel global şi vaccinarea în masă, OMS a declarat, în 1980, eradicarea acestei maladii, dispariţia circulaţiei acestui virus din natură.
Importanţa şi eficienţa vaccinării este dovedită şi prin înregistrarea unui număr redus de cazuri de poliomielită la nivel global. Nu putem vorbi încă de eradicarea poliomielitei, pentru că au mai fost înregistrate cazuri izolate în Afganistan, Pakistan, însă suntem foarte aproape de a fi eradicată şi ea, în viitorul apropiat.
Între anii 1980-2000, datorită vaccinării la nivel global, s-a înregistrat o scădere de peste 90% a numărului de cazuri de difterie. Rămâne însă o problemă de sănătate publică, cu o rată crescută de mortalitate, în ţările în care programele de vaccinare nu sunt susţinute.
La fel ca în cazul difteriei, tusea convulsivă (pertussis) a înregistrat cu aproximativ 80% mai puţine cazuri după utilizarea pe scară largă a vaccinului, rămânând şi ea încă o problemă de sănătate puplică în ţările în care implementarea programelor de vaccinare nu este respectată sau implementată.
Sunt doar câteva dintre maladiile care, cu ajutorul programelor de vaccinare susţinute, înregistrează din ce în ce mai puţine îmbolnăviri.
Rujeola, deşi este o boală care poate fi prevenită prin vaccinare, în ultimii 10 ani rata de vaccinare la nivel mondial nu este adecvată prevenirii epidemiilor, reamintind aici chiar epidemia de rujeolă din ţara noastră, înregistrându-se din 2016 până în 2019, cu 18.711 de cazuri, dintre care 64 de decese.
Atâta timp când aceste virusuri vor continua să circule în natură, nu putem renunţa la lupta noastră împotriva acestor boli care duc la decese.
4. Pandemia de coronavirus a îngenuncheat omenirea. Vaccinul anti-COVID ne poate ajuta să revenim la normalitate şi dacă da, când?
Această pandemie ne reaminteşte faptul că maladiile infecţioase nu au frontiere şi că nu trebuie să renunţăm la lupta noastră împotriva acestor boli.
Vaccinul împotriva SARS-CoV-2 ne va ajuta în măsura în care va fi administrat la scară largă, în măsura în care oamenii vor alege să se informeze corect, din surse validate ştiinţific şi vor înţelege că singura şansă de a reveni la normalitate, cât mai repede, este dacă devenim responsabili şi conştientizăm că vaccinurile au salvat milioane de vieţi şi că aceasta rămâne cea mai bună măsură de prevenire şi combatere a acestei boli.
5. Ce presupune tehnologia ARN care stă la baza vaccinurilor anti-COVID?
Acest vaccin se bazează pe o nouă tehnologie mARN (ARN mesager), tehnologie cunoscută de mai bine de 10 ani, acesta fiind primul vaccin de acest tip folosit pe scară largă. Trebuie menţionat faptul că vaccinul anti-COVID NU conţine virus, NU produce boala şi nici NU modifică sau schimbă genele aşa cum s-a speculat
Pe înţelesul tuturor, această tehnologie nu face altceva decât să ajute organismul, cu ajutorul molecului de ARN mesager conţinută în vaccin, să pătrundă în celulele noastre şi să determine sinteza proteinei S (spike) virale a SARS-CoV-2, proteină de suprafaţă a virusului, stimulând în felul acesta sistemul nostru imunitar să o identifice şi să producă, astfel, anticorpi protectori pentru o posibilă viitoare infecţie cu acest virus.
Dacă ne gândim la faptul că acest vaccin ar poate fi singura şansă de supravieţuire pentru mulţi oameni, la faptul că reacţiile adverse care pot apărea sunt rare, la faptul că beneficiile sunt mai mari în comparaţie cu riscurile, la faptul că vaccinul are o eficacitate de 95%, la faptul că au fost depuse eforturi uriaşe pentru obţinerea acestuia, la faptul că vaccinarea este speranţa revenirii la normalitate, putem să ne considerăm doar nişte norocoşi. Să ne încredem în ştiinţă, în cercetare şi să privim spre viitor pentru că vaccinarea va reprezenta în continuare baza sănătăţii pentru noi toţi.
6. Ce spun oamenii care ajung la spital, cu forme care necesită tratament complex şi sub supraveghere?
Am asistat la multe drame, pacienţi cu forme severe, care primeau vestea morţii partenerului, mamei, tatălui, copilului, în timp ce ei înşişi luptau pentru viaţa lor. Am auzit „vă rog să mă salvaţi!‟, „dacă fac tot ce mi spuneţi să fac nu mai ajung în terapie, da?‟, „sunteţi îngerul meu!‟, „avem nevoie de voi medicii şi vă apreciem enorm‟, „mă voi bucura mai mult de lucrurile simple‟ şi poveştile care-ţi strâng sufletul pot continua mult şi bine. Experienţa aceasta i-a făcut pe mulţi să privească altfel viaţa, inclusiv pe noi, medicii. Recunoştinţa lor, faptul că am putut să-i ajutăm, faptul că nimeni nu este de vină pentru ce vremuri trăim, ne dă puterea să nu renunţăm. Aşa că ne vaccinăm (eu am făcut vaccinul anti-COVID pe 29 decembrie), ca să vă putem ajuta în continuare când aveţi probleme de sănătate.
Elena Gheorghe, medic specialist boli infecţioase, Institutul Naţional de Boli infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş‟
Tot ce ai nevoie să ştii despre vaccinul antigripal
Vaccinarea antigripală a fost şi continuă să fie mai importantă decât în alte sezoane, pentru că este nevoie de protecţie în plus în contextul pandemiei de COVID-19 şi de prevenire a apariţiei complicaţiilor pe care le poate da gripa, mai ales dacă s-ar suprapune cu o infecţie cu SARS-CoV-2.
Descoperirea virusului gripal a dus la testarea timpurie în anii `30, pe trupele britanice, a ceea ce a fost numit „un simplu vaccin împotriva virusului atenuat‟ (ucis). Mai târziu, în jurul anului 1940, s-a testat primul vaccin oficial şi s-a demonstrat a fi eficient. În timp, s-a observat că oferea protecţie numai împotriva acelei tulpini iniţiale a virusului gripal. În prezent, majoritatea vaccinurilor antigripale protejează împotriva a patru! tulpini ale virusului gripal, de aceea se numesc tetravalente: două tulpini virale de tip A (A/H1N1 şi A/H3N2) şi două tulpini virale de tip B (B/Victoria şi B/Yamagata). Există, de asemenea, unele vaccinuri antigripale care protejează împotriva a trei tulpini ale virusului gripal.
Frecvenţa vaccinului antigripal
Virusul gripal suferă mutaţii permanent, prin urmare, compoziţia vaccinului se modifică în fiecare sezon, de aceea se recomandă în special ca persoanele cu risc sporit de îmbolnăvire să se vaccineze antigripal în fiecare an. Este vorba despre vârstnici, femei gravide, bolnavi cronici, persoanele cu sistem imunitar compromis, cei care lucrează în sistemul sanitar. S-a observat că, la copiii cu vârste cuprinse între şase luni şi nouă ani, pentru a obţine o protecţie bună, sunt necesare două doze de vaccin, administrate la distanţă de o lună. Peste vârsta de nouă ani este suficientă o singură doză pe an.
Când este indicată imunizarea
Tipul acesta de vaccin este necesar să fie administrat cu puţin înainte de începerea sezonului rece, când virusul gripal începe să se răspândească în comunitate, deoarece durează două săptămâni pentru că anticorpii să se dezvolte. Aşadar, vaccinarea ar trebui să aibă loc toamna, devreme, până la sfârşitul lunii octombrie. O vaccinare timpurie, în luna august ar oferi o protecţie redusă împotriva infecţiei gripale mai târziu în sezonul gripal, în special la persoane vârstnice. Administrarea se poate face pe tot parcursul sezonului gripal, chiar şi în luna ianuarie sau mai târziu.
Vaccin antigripal universal, în viitor
Vaccinurile antigripale actuale sunt în curs de dezvoltare, chiar dacă eficacitatea acestora ajunge până la 70%. În anul 2009, lumea a văzut primul focar al unui virus gripal pandemic în acest secol. Astfel de tulpini noi apar atunci când virusul suferă mutaţii din cauza unui virus de la un animal. Gripă australiană a demonstrat că oamenii de ştiinţă pot fi luaţi prin surprindere, deoarece virusul s-a „îndepărtat‟ de cel contra căruia fusese creat vaccinul acelui sezon. Vaccinul anual nu este perfect. În perioada în care a apărut gripa japoneză, cauzată de tulpina B, în multe ţări, vaccinul anual nu oferea protecţie împotriva acestei tulpini. De aceea, ţinta oamenilor de ştiinţă este crearea unui vaccin antigripal universal, care să protejeze împotriva virusului, nu unul fixat pe anumite tulpini. De asemenea, este nevoie de un vaccin care să protejeze împotriva virusului gripal pandemic neaşteptat, care poate apărea de nicăieri, aşa cum a făcut-o cu consecinţe devastatoare în anii 1918 şi 2009.
@Shutterstock
