Pilula contraceptivă şi cancerul ovarian. Ce au în comun

1 79432 original jpg jpeg

Toate femeile active sexual au folosit o metodă contraceptivă, la un moment dat. Mai mult de 11 milioane de femei din lume se bazează pe pilulă. Studii recente efectuate de cercetătorii americani şi publicate în JAVA Oncology au demonstrat că femeile care au folosit pilula contraceptivă şi-au diminuat riscul de cancer ovarian şi de endometru. Aceste lucruri erau cunoscute în mare, dar cercetătorii au analizat în amănunt impactul factorilor agravanţi (obezitatea, diabetul, fumatul, nivelul de activitate fizică) în dezvoltarea unei boli oncologice.

Cercetările au evidenţiat că riscul dezvoltării unui cancer scade în proporţie directă cu perioada de timp în care a fost folosită pilula. Riscul de a face cancer la cele care au folosit-o mai mult de 10 ani a fost cu 40% mai mic faţă de cele care n-au folosit pilula niciodată sau mai puţin de un an. Chiar dacă lucrurile astea se ştiau, noile cercetări au vrut să sondeze mai mult pe partea cu diferenţele de risc de boală. Când oamenii de ştiinţă au studiat legătura dintre contraceptivele orale şi riscul de cancer diferă la femeile cu diverse riscuri. Mai exact, femeile obeze care folosesc pilula, fumează şi nu fac sport prezintă un risc scăzut de a dezvolta, totuşi, cancer ovarian. Nu se ştie exact de ce, dar cercetătorii speculează că, în cazul fumătoarelor ar putea fi implicate câteva interacţiuni între hormoni, pilulă şi tutun. „Am găsit că folosirea pilulei contraceptive reduce riscul de cancer, în orice condiţii, fie că femeile sunt obeze, fumătoare sau nu fac sport“, a spus Britton Trabert, autor si epidemiolog la divizia de cancer şi genetică a Institutului Naţional al Cancerului.

Risc scăzut de cancer

Pentru cancerul de endometru, femeile obeze, fumătoare şi fără activitate fizică, de asemenea, aveau un risc scăzut să dezvolte cancer, chiar mai scăzut decât cel de tip ovarian – 20 – 30% faţă de cele care nu foloseau pilula. Cu condiţia ca acestea să fi folosit pilula cel puţin 10 ani. E foarte adevărat că femeile non-obeze şi care nu foloseau pilula erau la vârsta post-menopauzei, când se presupune că va fi trecut mult timp de când nu au mai folosit nici un tip de contraceptiv oral.

Riscul de cancer la sân s-a dovedit a fi fost la fel de scăzut ca cel de endometru. (Vorbim aici de cele care au luat pilula 10 ani, cel puţin).

Deşi studiul nu poziţionează pilula ca metodă terapeutică, autorii spun că rezultatele sunt suficient de interesante încât să se gândească să le sugereze pacientelor lor discuţii pe tema folosirii pe termen lung a pilulei, mai ales la cele predispuse.

„Femeile care la bătrâneţe au factori de risc mai mari să dezvolte cancer ar putea începe să ia pilula de mai devreme“, au spus ei.



Recente

Tort cu inghetata alune  Sursa foto shutterstock 321347114 jpg
Budinca de cartofi cu praz  Sursa foto shutterstock 2341833493 jpg
glass cup delicious acai brazilian dessert jpg
ClickPentruFemei (6) jpg
portrait anxious blonde girl posing studio jpg
Semifreddo cu biscuiti  Sursa foto shutterstock 2641005543 jpg
teacher looking her little student jpg
Cartofi gratinati  Sursa foto shutterstock 1509363071 jpg
clickpentrufemei ro   Oferte cu stil care dispar rapid Ce merită să vânezi la reducerile Wojas (1) jpg
Prajitura cu inghetata  Sursa foto shutterstock 1734715757 jpg
Supa crema de cartofi  Sursa foto shutterstock 2492937387 jpg
still life xilitol sweetener jpg
CLICKPENTRUFEMEI rydale clothing sMNEeE8YAGs unsplash jpg
Banana si inghetata  Sursa foto hutterstock 66286609 jpg
Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg