Simptomele bolii COVID-19 apar, de obicei, în această ordine. Semnele pe care să le urmăreşti!

1 shutterstock 1711183099 jpg jpeg

Simţi disconfort în gât şi îţi vine să tuşeşti sau poate îţi curge nasul şi strănuţi. Primul gând în această perioadă este că te-ai infectat cu SARS-CoV-2, dar nu este întodeauna cazul. Ca să fii mai aproape de diagnostic, până faci testul care îţi va confirma sau nu infecţia în corp, urmăreşte aceste simptome care însoţesc, de obicei, boala, în această ordine.

Testul rapid îţi poate oferi indicii că boala s-a instalat în organism, însă testul PCR are acurateţe mai ridicată. Timpul de aşteptare al rezultatului este mai mare decât la testele rapide, care în 15-20 de minute îţi confirmă sau infirmă infecţia. Există câteva semne revelatoare despre COVID-19. Pe de-o parte este pierderea simţului gustului sau mirosului, însă acest simtom nu apare la toţi bolnavii. De cealaltă parte este seria de semne care apar într-o anumită ordine, potrivit unui studiu efectuat de cercetătorii de la Universitatea din California de Sud. „Această ordine este deosebit de importantă de ştiut când avem cicluri suprapuse de boli, precum gripă concomitent cu COVID-19‟, spune dr. Peter Kuhn, specialist în inginerie biomedicală şi inginerie aerospaţială şi mecanică. Cercetătorul a mai spus că „medicii pot stabili măsurile necesare în cazul fiecărui pacient, în scopul de a preveni agravarea stării pacientului‟.

Mai întâi poate apărea febra

Încă de la început, trebuie specificat că poţi avea COVID-19, fără să suferi din pricina febrei. Însă cel mai des s-a constatat că febra, adică temperatura corpului peste 38 ⁰C, este primul simptom care indică instalarea bolii în organism. În acelaşi timp, este posibil să apară dureri de cap sau dificultăţi de respiraţie, dar şi să dispară gustul şi mirosul.

Urmează tusea şi durerile musculare

Dr. Anthony Fauci, consilier medical şef al preşedintelui american şi directorul Institutului Naţional de Alergii şi Boli Infecţioase, a avertizat cu privire la „mialgie‟ sau dureri musculare în cazul infecţiei – acestea sunt simptome frecvente pentru long-COVID-19. Tusea seacă este, de asemenea, un simptom obişnuit pentru infecţia cu SARS-CoV-2.

Apare apoi greaţa sau vărsăturile

Este posibil să te fi gândit la boala COVID-19 ca la o afecţiune respiratorie, care afectează doar plămânii, însă nu este chiar aşa. Infecţia afectează toate sistemele corpului, inclusiv sistemul neurologic şi sistemul digestiv, rezultând probleme gastro-intestinale, cum ar fi greaţa sau vărsăturile.

Diareea se numără pe lista scurtă a simptomelor

Următorul simptom care poate apărea în cazul infecţiei este deranjamentul stomacal. „Diareea cauzată de COVID-19 poate fi confundată cu o simplă indigestie sau cu deranjamentul provocat de un virus, cum este rotavirusul sau norovirusul‟, spune studiul Zoe Symptom. „Credem că boala provoacă diaree, deoarece virusul poate invada celulele din intestin şi poate perturba funcţia sa normală‟.

@shutterstock



Recente

Fursecuri cu caramel sarat  Sursa foto shutterstock 2412243033 jpg
1773300704 asu2 jpg
1773226145 CNpn png
Cioraba de vacuta  Sursa foto shutterstock 153403229 jpg
4s1a a39m 231019 jpg
Dr  Cristina Sas png
Fursecuri cu portocale si ciocolata  Sursa foto shutterstock 2574941421 jpg
clickpentrufemei ro pexels jakubzerdzicki 31918436 jpg
Supa gulas  Sursa foto shutterstock 221586598 jpg
clinica stomatologica copii 2 jpg
medium shot couple cooking together jpg
femeie pe balcon la cafea 2316 jpg
femeie in bucatarie jpg
Fursecuri cu dulceata de lapte  Sursa foto shutterstock 2490734209 jpg
Supa cremoasa de pui cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 2532715495 jpg
cute dog playing with toilet paper high angle jpg
Budinca cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2450689863 jpg
Mobilier de grădină   soluții inteligente pentru spații mici jpg
Ciorba de perisoare  Sursa foto shutterstock 616137923 jpg
AST2555 bezova (4) edit mensi jpg