Muşcătura de ţânţar mai periculoasă decât COVID-19. Iată 5 lucruri mai puţin ştiute despre această insectă sezonieră

1 61298360 2439885522906251 3845697872704045056 n jpg jpeg

Deşi ţânţarul ne tratează diferit, unii dintre noi fiind mult mai expuşi, iar alţii excluşi, există o serie de curiozităţi legate de acest “musafir nepoftit”... pe pielea noastră, în special în sezonul cald.

Ţânţarii sunt foarte sensibili la mirosuri

O vorbă din popor spune că aceştia muşcă persoanele cu sângele mai dulce, dar e ilogic, căci, până să ajungă să vadă ce gust are sângele, acesta atinge pielea. Ei bine, acolo este secretul frecvenţei cu care această insectă ne „devorează” sângele. Ţânţarii sunt atraşi de dioxidul de carbon şi de transpiraţie şi aşa se explică faptul că persoanelevizate sunt cele care suferă de hiperhidroză, persoanele supraponderale, femeile însărcinate sau cei care consumă alcool. Ţânţarii  îşi simt „viitoarea victimă” cam de la 20m distanţă şi preferă, în general, grupa sanguină 0.

Doar femelele muşcă

Chiar dacă asociem această insectă cu o vietate de sex masculin, singurele care ne muşcă sunt femelele. Motivul este acela că ele caută proteine pentru ouăle lor, pe care le găsesc în sângele nostru. Atunci când nu au ouă, ne ignoră total. Masculii, în schimb, preferă să „viziteze” florile...

„Funcţionează” non-stop

Deşi mulţi au impresia că ziua sunt în siguranţă, ei bine, nu este adevărat, ţânţarii lucrează toată ziua. E adevărat că în zonele unde e apă dulce, riscul este şi mai mare pe timpul zilei.

Este cel mai mare „criminal în serie”

Dacă ne gândim că cele mai multe victime le face coronavirusul, ei bine, înseamnă că nu ştim prea multe despre statisticile ultimilor ani. Ţânţarul poate fi „tras la răspundere” pentru cel mai mare număr de decese, transportând în fiecare sezon boli precum malarie, febra dengue sau febra galbenă, cel mai adesea letale. Dacă în prezent numărul total al morţilor din cauza efectelor COVID -19 au depăşit 370.000, anual, din cauza muşcăturilor de ţânţar, mor peste 700.000 de oameni. A doua cauză principală sunt oamenii şi a treia, şerpii, care produc aproximativ 50.000 de victime pe an.

Locul în care ai fost muşcat nu trebuie atins

Cu siguranţă pe măsură ce te scarpini acolo unde ai simţit că te-a muşcat ţânţarul îţi vine să te scarpini şi mai tare, până ce locul se transformă într-o pată roşie, uneori chiar într-o rană. Acest lucru se întâmplă deoarece femela lasă în locul în care a muşcat o substanţă care, în teorie, ar trebui să anestezieze şi să îi ofere ei timp să savureze cât mai mult din sângele nostru fără să simţim. Când termină, începem să ne scărpinăm, acela fiind momentul în care substanţa se împrăştie şi creează acea iritaţie la nivelul pielii, ca un buton ce provoacă mâncărimi. De aceea este indicat să punem spirt pentru a evita propagarea acesteia.



Recente

Tort cu inghetata alune  Sursa foto shutterstock 321347114 jpg
Budinca de cartofi cu praz  Sursa foto shutterstock 2341833493 jpg
glass cup delicious acai brazilian dessert jpg
ClickPentruFemei (6) jpg
portrait anxious blonde girl posing studio jpg
Semifreddo cu biscuiti  Sursa foto shutterstock 2641005543 jpg
teacher looking her little student jpg
Cartofi gratinati  Sursa foto shutterstock 1509363071 jpg
clickpentrufemei ro   Oferte cu stil care dispar rapid Ce merită să vânezi la reducerile Wojas (1) jpg
Prajitura cu inghetata  Sursa foto shutterstock 1734715757 jpg
Supa crema de cartofi  Sursa foto shutterstock 2492937387 jpg
still life xilitol sweetener jpg
CLICKPENTRUFEMEI rydale clothing sMNEeE8YAGs unsplash jpg
Banana si inghetata  Sursa foto hutterstock 66286609 jpg
Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg