E neascultător: cum procedezi?

1 71882 original jpg jpeg

Îţi testează răbdarea şi limitele cu un zâmbet ştrengăresc, iar tu, deşi eşti amuzată că îi merge mintea chiar şi la trăsnăi, trebuie să acţionezi cumva. Există câteva strategii de aplicat când puştiul intră în grevă şi refuză să te asculte.

Un copil care face nazuri când părinţii îl roagă ceva se află,conform explicaţiei pediatrului Françoise Dolto,în perioada lui:„Nu! pentru că îmi spui tu să fac asta;Da! pentru că aşa vreau eu“. Este perioada când cel mic vrea să-şi întindă aripile şi să vadă dacă se poate desprinde de ai lui. Cea mai mare greşeală a părinţilor este să le facă pe plac,necondiţionat,micilor neascultători. Câteva sfaturi te ajută să-ţi aduci odorul pe drumul cel bun.

Strigă-l pe nume

Îţi place să îl alinţi cu tot felul de diminutive? Când chiar doreşti să te asculte,metoda clasică de a-l striga pe nume – varianta lungă,adică Eduard în loc de Edi – funcţionează excelent. Copilul ciuleşte urechile şi pricepe că a cam sărit calul.

Coboară-te la nivelul lui

La propriu. Tehnica asta o folosesc unele asistente,care le vorbesc pacienţilor de la acelaşi nivel,adică aşezate pe scaun ori stând pe vine,lângă pat,ca să le arate interlocutorilor că le pasă de suferinţa lor. Metoda asta poate fi aplicată şi celor mici.

Priveşte-l în ochi

Această strategie este foarte des aplicată de părinţi,tocmai pentru că este foarte eficientă,mai ales când cei mici nu ascultă. După ce i-ai spus copilului pe nume şi te-ai aşezat pe vine ca să fii la înălţimea lui,stabileşte contactul vizual,ca să comunici atât prin limbajul verbal,cât şi prin cel nonverbal. În acest fel,eşti sigură că gradul de concentrare al puiului tău este la nivel maxim.

Foloseşte-te de mimică şi gestică

Copiii înţeleg o cantitate mare de cuvinte şi explicaţii,dar când apelezi şi la gesturi şi la expresia feţei,lucrurile sunt şi mai clare pentru el. Va pricepe mesajul tău şi îl va reţine,pentru că limbajul corporal este asimilat mai uşor şi mai rapid.

Respectă-i vârsta

Când îi spui ce aşteptări ai de la el,nu uita să le raportezi la vârsta pe care o are. Iar discursul nu trebuie să dureze prea mult,pentru că cei mici îşi pierd răbdarea într-un timp scurt. Sintetizează ce ai de spus într-o frază sau două,scurt şi la obiect.

Foloseşte eficient laudele

Este foarte important să ştii când să-l lauzi şi când e mai bine să taci. Dacă îi spui permanent că a făcut o treabă bună,îţi transformi copilul într-un îngâmfat,într-o persoană narcisistă care are impresia că i se cuvine totul. Când îl lauzi,asigură-te că i-ai şi explicat de ce:pentru că a strâns maşinuţele în timp record,pentru că s-a spălat pe mâini fără să fie rugat sau pentru că s-a dus singur la culcare.

Ce trebuie să eviţi

Tonul ridicat sau bătaia nu rezolvă nimic,indiferent de cât de mare este copilul. Încearcă să-ţi păstrezi calmul şi să înţelegi că de fapt totul este un joc de putere:odorul îşi testează capacitatea de a domina. Foloseşte ameninţări de genul „Dacă nu mănânci,nu mai ai voie la desene animale“ doar dacă ai de gând să le pui în practică. Avertismentele fără pedeapsă nu au niciun rol educativ. De fapt,dacă cel mic observă că faci asta în mod frecvent,va profita din plin de situaţie şi va continua să aibe el ultimul cuvânt. Dacă ai luat o hotărâre în ceea ce-l priveşte şi l-ai şi anunţat despre acest lucru,nu te răzgândi atunci când intervin,împăciuitori,bunicii sau alţi membri ai familiei. Cel mic trebuie să respecte hotărârea ta. În plus,el va învăţa,urmându-ţi exemplul,că,dacă îşi dă cuvântul,trebuie să şi-l respecte.

Truc Click! pentru femei

Ca să calmezi un pic spiritele din casă poţi folosi uleiurile esenţiale. Uleiul aromatic de lavandă este foarte eficient,având efect calmant. Merită încercat!



Recente

Budinca de cartofi cu praz  Sursa foto shutterstock 2341833493 jpg
glass cup delicious acai brazilian dessert jpg
ClickPentruFemei (6) jpg
portrait anxious blonde girl posing studio jpg
Semifreddo cu biscuiti  Sursa foto shutterstock 2641005543 jpg
teacher looking her little student jpg
Cartofi gratinati  Sursa foto shutterstock 1509363071 jpg
clickpentrufemei ro   Oferte cu stil care dispar rapid Ce merită să vânezi la reducerile Wojas (1) jpg
Prajitura cu inghetata  Sursa foto shutterstock 1734715757 jpg
Supa crema de cartofi  Sursa foto shutterstock 2492937387 jpg
still life xilitol sweetener jpg
CLICKPENTRUFEMEI rydale clothing sMNEeE8YAGs unsplash jpg
Banana si inghetata  Sursa foto hutterstock 66286609 jpg
Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg