Gelozia dintre fraţi, un test pentru voi

Atunci când în familie apare un nou membru, un frăţior sau o surioară, iar primul copil îl întâmpină cu gelozie, părinţii sunt confruntaţi cu situaţii ce pot degenera. Drept urmare, este nevoie să acorde atenţie şi răbdare şi primului născut, nu doar bebeluşului. Identifică sursa acestui sentiment, pentru a putea depăşi cu bine această fază dificilă, dar normală şi inevitabilă.

Gelozia apare după ce copiii mai cresc

Certurile se înmulţesc şi casa devine un adevărat câmp de luptă când copiii devin mai măricei. Se întărâtă reciproc şi, desigur, atunci când unul vrea să se joace, celălalt nu vrea. În schimb, când unul caută puţin calm, celălalt este surexcitat şi vine să-l enerveze. Cel mic te ascultă acum, dar cel mare nu (sau nu te aude) când îi ceri să nu o mai deranjeze pe sora lui. Trebuie chiar să vii să-i desparţi atunci când (uneori intenţionat) riscă să o rănească. Totuşi, gelozia este normală  până se obişnuieşte cu schimbarea şi într-un timp scurt, cel mare va fi încântat să aibă un mic partener de joc, gata să facă orice pentru a-i face plăcere.

Mai citeşte şi: Cum îi răspunzi la întrebările dificile despre viaţă

Explică-i schimbările în mod pozitiv

Este important pentru copii să-şi poată exprima gelozia, fără judecată parentală negativă. Caută să afli care este cauza acestei gelozii neverbalizată, dar deghizată în „mari îmbrăţişări“, făcute cu riscul de a sufoca bebeluşul, sau în fenomene de „regresie“, adică prin dorinţa copilului mare de a fi tratat ca un bebeluş. Ajută–l să-şi exprime prin cuvinte gelozia, desigur nu în faţa celui mic, fără a-l mustra sau a căuta să-l aduci de partea raţiunii, negându-i emoţia printr-un „dar dacă îţi iubeşti sora/fratele...“.

Discută cu primul născut despre nevoile noului membru al familiei

Ca să nu se piardă în lupte şi în suferinţe imaginare şi nesfârşite de a nu fi capabil să fie celălalt sau să aibă ceea ce are celălalt, în loc să dezvolte ceea ce are el, discută cu primul născut despre locul noului membru al familiei şi despre nevoile lui, deşi ar fi fost bine să-i fi vorbit despre asta înainte de aducerea acasă a frăţiorului/surioarei. Gelozia nu este un scop în sine, este un test şi conduce la această nevoie de a face loc celuilalt copil. Ajută-l să-i recunoască existenţa şi să o respecte în diferenţa sa, învaţă-l să împartă lucruri şi chiar dragostea părinţilor cu el. Este foarte important să nu te prefaci că te porţi la fel cu amândoi, pentru că un asemenea comportament menţine gelozia celui mare, care se va compara constant cu celălalt.

Sfatul specialistului: Sorin Lucaci, psiholog

Unii fraţi pot fi geloşi sau invidioşi pe atenţia şi afecţiunea pe care mama sau tatăl o oferă altui frate, mai ales în cazul fraţilor mai mici. Fratele mai mare se simte în pericol şi simte că locul său în ceea ce priveşte atenţia şi afecţiunea părinţilor a fost luat sau ar putea fi luat de fratele mai mic. Aici intervine rolul părinţilor în a-i explica copilului mai mare că mezinul are nevoie de îngrijire, de timp şi de atenţie specială. În prieteniile lor cele mai apropiate, copiii reiau modelul de ataşament pe care l-au construit cu adulţii din viaţa lor în aceşti ani. Copiii îşi sunt unii altora cei mai buni prieteni şi cei mai aprigi duşmani. Îşi ştiu slăbiciunile şi îşi măsoară forţele, se compară, se evaluează în permanenţă pe ei înşişi după standardele grupului şi îi judecă pe ceilalţi, chiar şi pe adulţi, conform regulilor nescrise perpetuate de acesta.

Rolul părinţilor este foarte important în a păstra o atmosferă de echilibru şi de armonie în familie, cu precădere în relaţiile dintre fraţi. Uneori, aceştia pot fi vinovaţi de neînţelegerile dintre fraţi, mai ales când sunt părtinitori. De aceea, părinţii nu trebuie să facă diferenţe între fraţi, mai ales la nivel afectiv, emoţional. Recomand cartea „Prieteni buni, duşmani aprigi“, Editura Herald.