Gradul de empatie, influenţat de părinţi?

1 80389 original jpg jpeg

Un studiu foarte nou, publicat în martie anul acesta, de către o echipă de cercetători de la Universitatea din Cambridge arată că empatia nu ţine de modul în care suntem crescuţi, ci de moştenirea genetică. Empatia, abilitatea de a recunoaşte sentimentele şi gândurile unei persoane, are două părţi: o parte cognitivă şi o alta afectivă.

Cercetări anterioare arătaseră că unii dintre noi sunt mai empatici decât alţii şi că, per ansamblu, femeile au un grad de empatie mai mare decât al bărbaţilor. Acum 15 ani, o altă echipă de cercetători de la Cambridge a acreditat conceptul de Coeficient de Empatie (CE), care măsoară ambele părţi ale empatiei. Noul studiu al empatiei e cel mai de anvergură de până acum. El a inclus echipa de geneticieni de la compania 23andMe şi încă o listă mare de cercetători din toată lumea. Subiecţii au fost în număr de 46000. Aceştia au completat un formular de CE online şi au trimis companiei 23andMe un plic cu mostre de salivă, pentru analiză genetică.

Nu se ştie clar ce gene influenţează gradul de empatie

Rezultatele au fost pe trei direcţii. Pe prima s-a confirmat ce se descoperise în studii anterioare, anume că nivelul empatiei noastre se datorează, în parte, moştenirii genetice.

A doua direcţie a rezultatelor a fost că femeile sunt mai empatice decât bărbaţii. Nici asta nu era nou, dar ce este nou este că diferenţele nu sunt de natură genetică. Nu există diferenţe între genele femeilor şi cele ale bărbaţilor, când vine vorba de empatie. Diferenţele ţin de influenţele hormonale de dinaintea sarcinii, de gradul de socializare al individului, lucruri care diferă mult între sexe.

În fine, ultima direcţie a rezultatelor a fost aceea că variaţiile genetice asociate cu un grad scăzut de empatie prezintă un risc ridicat pentru autism.

Cercetătorii au atras atenţia că noul studiu demonstrează rolul genelor în transmiterea empatiei, dar că acesta e doar de 10%. „Ar fi la fel de important să înţelegem rolul factorilor non-genetici, ca să explicăm restul de 90%“. Cu siguranţă, spun aceştia, genele au rolul lor, dar încă n-au fost determinate foarte clar care gene anume determină empatia.

Sursa foto: thecontextofthings.com



Recente

Rulada de bezea cu mascarpone  Sursa foto shutterstock 2550892545 jpg
Ce contează cu adevărat când alegi un cuptor incorporabil   ghidul tău pentru 2025 jpg
Sarmale de post  Sursa foto shutterstock 1922971265 jpg
e1ac91fad47f6e4b8fd68a47a7b4d76926 jpg
clickpentrufemei ro   Cum sa alegi o jacheta de dama care sa combine stilul  i func ionalitatea imag principala jpg
Minitarte cu stafide si nuci  Sursa foto shutterstock 2102404258 jpg
woman with eating disorder trying eat healthy jpg
craciunite 4 jpg
Tocanita cu linte si dovleac  Sursa foto shutterstock 1521090608 jpg
young woman home clothes sitting sofa use spray nose jpg
woman happy winter park jpg
Tarta cu ciocolata  Sursa foto shutterstock 2393286455 jpg
ramai confortabila ramai eleganta tendinte obligatorii in materie de incaltaminte de iarna pentru femei jpg
femeie eleganta sarbatori craciun 17597 jpg
Supa cu afumatura  Sursa foto shutterstock 1780012733 jpg
Rulada gem de caise  Sursa foto shutterstock 2076683032 jpg
CLICKPENTRUFEMEI amanda vick ohWf6YuzOQk unsplash jpg
Peste pe pat de varza  Sursa foto shutterstock 2363702885 jpg
Armonizarea facială cum îți poți îmbunătăți trăsăturile într un mod natural și echilibrat jpg
7e1f67ad18e7a1162149c30d2c7eab02 png