Pește pane cu bere. Îl prepari rapid şi e incredibil de crocant!

Spre finalul săptămânii, simţi nevoia de un preparat culiar reconfortant sau unul pentru care nu ai nevoie de prea mult timp pentru a-l găti. Acest peşte pane cu bere este uşor de făcut.

image

Berea, unul dintre ingredientele acestui preparat crocant a fost produs de mii de ani încoace. Desigur că aceea obţinută în Egiptul antic, din curmale şi rodii, nu se asemăna deloc cu cea pe care o ştim azi. Acum aproximativ 3000 de ani, sumerienii au descoperit că pot face această băutură din cereale atunci când un bol în care se aflau remăşiţe de aluat de pâine a început să fermenteze. Mai târziu, triburile germane au făcut bere în mod similar. Au sfărâmat pâinea coaptă în apă şi au lăsat natura şi drojdia să-şi urmeze cursul. Preparatele timpurii erau întunecate la culoare, tulburi şi acre. Când legiunile romane au ajuns în regiune, au descris berea ca o băutură care miroase a capră. Pe atunci, prepararea berii era făcută numai de femei. În perioada inchiziţiei, însă, a fost asociată cu vrăjitoria şi interzisă.

Ingrediente pentru două porţii

120 g făină

175 g pește file

1 albuș

160 ml bere

sare

2 g praf de copt

Te-ar mai putea interesa: Budincă de paste cu ton

Mod de preparare

Combini într-un vas făina, praful de copt și berea. Bați spumă tare albușul și-l adaugi cu mișcări ușoare în compoziția de bere.

Vezi şi: Tocană de fasole cu cârnaţi şi peşte

Sărezi peștele, după gust, și-l scufuzi în compoziția de bere, apoi îl scuturi ușor. Rumenești fileurile pe ambele părți în uleiul încins. Le scoți pe șervete de hârtie pentru a se absorbi excesul de ulei.

FOTO: Shutterstock



Recente

Sarmale cu ciuperci si hrisca  Sursa foto shutterstock 574268035 jpg
kid eating doughnuts home jpg
Pateuri cu branza dulce  Sursa foto shutterstock 2334663901 jpg
e16a63cf3bae685eb192e25fd72e3e1692 jpg
1770214227 e5Zb jpg
Supa crema de conopida  Sursa foto shutterstock 757943452 jpg
Cornulete cu rahat  Sursa foto shutterstock 1665735121 jpg
de ce tot mai multe familii aleg case de vanzare in ilfov in locul apartamentelor in capitala jpg
Budinca de varza cu carne  Sursa foto shutterstock 413481091 jpg
Curry de conopida  Sursa foto shutterstock 1832073079 jpg
biciclete 16x9 png
Prajitura tavalita  Sursa foto shutterstock 2534672425 jpg
imbracaminte sport premium pentru barbati combinarea hanoracelor confortabile cu geci functionale jpg
Foto 1 Shutterstock 1920x1080 png
Tocanita de varza  Sursa foto shutterstock 2248605665 jpg
e1d0909921f538fdf9efa0d96df44816c2 jpg
e135d47c8ed30af3957617f9a6468e9420 jpg
Placinta cu branza  Sursa foto shutterstock 2417697867 jpg
young woman drinking juice home jpg
Varza calita  Sursa foto shutterstock 1950813991 jpg