Prăjitura Valurile Dunării

1 valurile dunarii jpg jpeg

La prima vedere, prăjitura Valurile Dunării pare un desert greu de realizat, dar odată ce începi să combini ingredientele, îţi vei da seama că totul este foarte simplu, dacă urmezi toţi paşii. Cu puţină îndemânare şi multă pasiune pentru a găti, vei obţine un desert fabulos şi delicios. Combinaţia de cacao, vişine, cremă fină şi ciocolată este foarte reuşită şi extrem de delicioasă.

Prăjitura ,,Valurile Dunării“, desertul irezistibil al verii

1 tavă

1h

dificultate mare

Ingrediente

Pentru blat:

400 g făină tip 000

200 g unt 82% grăsime

180 g zahăr tos

1 praf sare

1 plic zahăr vanilat

1 plic praf de copt

6 ouă

6 linguri lapte

2 linguri cacao

500 g vişine fără sâmburi

Pentru cremă:

60 g amidon

500 ml lapte

2 gălbenuşuri

100 g zahăr

1 linguriţă esenţă de vanilie

150 g unt

Pentru glazura de ciocolată:

300 g ciocolată de menaj

50 g unt

Mixează untul moale cu zahărul tos, cu zahărul vanilat şi cu praful de sare. Adaugă ouăle pe rând şi mixează după fiecare. Încorporează făina, praful de copt, apoi patru linguri de lapte.

Toarnă jumătate din compoziţie într-o tavă dreptunghilară, iar în cealaltă jumătate pune două linguri de cacao şi două linguri de lapte şi omogenizează. Pune cu o paletă stratul de aluat cu cacao peste cel simplu şi nivelează. Aşază vişinile deasupra şi dă prăjitura la cuptorul preîncălzit la 180 °C, 30 de minute.

Prepară crema astfel: într-o crăticioară, amestecă amidonul cu 50 ml lapte. Încorporează gălbenuşurile, zahărul şi esenţa de vanilie. Toarnă restul de 450 ml de lapte şi pune compoziţia pe foc mic. Amestecă până ce se îngroaşă.

Lasă compoziţia să se răcească, apoi pune-o câteva minute în frigider. În crema rece, adaugă untul moale şi mixează. Întinde crema obţinută peste prăjitura care s-a copt şi s-a răcit în prealabil, apoi pune tava în frigider, 30 de minute.

Pentru glazura de ciocolată, topeşte la bain - marie ciocolata, adaugă untul şi amestecă. Toarnă glazura răcită peste prăjitură. După ce ai ţinut tava în frigider două ore, poţi porţiona prăjitura.



Recente

Tort cu inghetata alune  Sursa foto shutterstock 321347114 jpg
Budinca de cartofi cu praz  Sursa foto shutterstock 2341833493 jpg
glass cup delicious acai brazilian dessert jpg
ClickPentruFemei (6) jpg
portrait anxious blonde girl posing studio jpg
Semifreddo cu biscuiti  Sursa foto shutterstock 2641005543 jpg
teacher looking her little student jpg
Cartofi gratinati  Sursa foto shutterstock 1509363071 jpg
clickpentrufemei ro   Oferte cu stil care dispar rapid Ce merită să vânezi la reducerile Wojas (1) jpg
Prajitura cu inghetata  Sursa foto shutterstock 1734715757 jpg
Supa crema de cartofi  Sursa foto shutterstock 2492937387 jpg
still life xilitol sweetener jpg
CLICKPENTRUFEMEI rydale clothing sMNEeE8YAGs unsplash jpg
Banana si inghetata  Sursa foto hutterstock 66286609 jpg
Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg